Nemernici Necesari - Volumul I

4

De mult nu mai avusesem timp să-mi privesc țigara în timp ce o fumez. Parcă îmi ajunge mai mult și îmi trebuie mai puțin. Nici nu știam că am degete lungi și frumoase. Parcă și de cititul de seară îmi era dor, parcă îl și înțeleg mai bine, parcă e mai pentru mine.

Îmi place așa mult să fac curățenie în timp ce mă gândesc la mine, să insist cu laveta în fiecare colțișor, să șterg fiecare urmă de neîncredere, să îmi gândesc următorul pas, să aranjez lucrurile la locul lor în timp ce îmi reașez bucăți din mine. Cred că îmi place mult să fiu doar eu în gândurile mele. Dacă știam că se simte așa de bine, aș fi plecat mai devreme. L-aș fi rugat chiar eu să plece și pe cel de dinainte, deși cred că fiecare a poposit în viața mea atât cât a trebuit. Cât le-a trebuit lor și cât mi-a trebuit, într-un final, mie, după ce am înțeles.

Se simte așa bine să mă cert doar cu mine. Să mă cert că trebuia să pun mai puțină sare, că trebuia să fi mutat canapeaua în partea cealaltă, că ar fi trebuit să îmi fi luat totuși și crema aceea cu portocale. Să mă cert că ar fi trebui să îmi fac timp și pentru filmul celălalt, că am rămas peste program și că poate ar fi trebuit să mai pierd timpul pe la vreo cafea. Mă cert și plec capul, dar îl plec în fața mea.

Am așteptat să se usuce cerneala și am îndrăznit să dau câteva pagini în urmă. Cu greu, căci cel mai dificil e să stai față în față cu tine și să te confrunți. Încă miroseau a mine cea de atunci, încă simțeam vii acele cuvinte. Mi-am plimbat mâna de-a lungul foii ondulate pe ici-colo de câte o lacrimă uscată, cu ochii închiși ca un orb care își citea viața cu degetele și am retras-o în grabă asemeni unui clarvăzător copleșit de viziuni, atunci când trecutul devenise prea greu de suportat. Așa că am înaintat câteva pagini, mai aproape de mine cea de acum.