Lupul din spatele casei

Imposibil

Capitolul 4:

        ... m-a minţit! Si trebuia să aflu de ce. Dacă avea vreo legătură cu urletul acela demonic şi cu familia mea, având în vedere că stătea în faţa casei mele, va trebui să aflu! Indiferent de preţ.

        M-am întins din nou pe spate, lăsând gândurile să mă înconjoare. Cine era de fapt? Ce legătură avea cu tot ce se întâmplase în seara asta? Aveam să aflu mâine. Am adormit.

        -...am spus! Trezeşte-te!

        Am întredeschis ochii, fără să ştiu unde sunt şi ce mi se întâmplă. Era gălăgie şi agitaţie în jurul meu. Mi-am dus mâna la ochi si i-am deschis complet. Maya sărea pe mine spunându-mi să mă trezesc. Am întrebat-o ce s-a întâmplat şi mi-a spus că poliţia era în cartier şi că vroiau să vorbească cu mine. Atunci mi-am adus aminte de seara precedentă, m-am înfiorat pentru a nu ştiu câta oară în ultimele 12 ore. M-am dat repede jos din pat, am tras pe mine o pereche de jeansi albaştri şi un hanorac gri şi am ieşit afară. Maya m-a urmat.

        -Bună dimineaţa. spun când ajung în sufragerie. Cu ce vă pot ajuta?

        În sufrageria mea erau trei poliţişti, unul cam de vreo 40 de ani şi ceilalţi doi pâna în 30. Mă priveau încruntaţi, intimidator. ''Ca pe un criminal'' mi-am spus în gând. Dar nu făcusem nimic. Chiar NU făcusem eu nimic. Totul se întâmpla din cauza ciudatului ăluia, ştiam eu. Şi aveam de gând să o dovedesc. M-am uitat fix în ochii celui mai în vârsta si am repetat:

        -Cu ce vă pot ajuta?

        -Am detectat o activitate ciudată noaptea trecută în jurul casei dumneavoastă şi camerele de luat vederi v-au surprins afară la ora 2.

        -Da, am ieşit pentru că am auzit un urlet ciudat şi am vrut să văd ce se petrece! Probabil că camerele dumneavoastră l-au surprins si pe tipul ăla ciudat de lânga mine.

        -Care tip? Cine a mai fost cu tine? întreba unul din politiştii mai tineri, cel cu par blond.

        -Asta mi-ar plăcea şi mie să ştiu! am zis.

        -Pustiule,tu încerci să îti baţi joc de noi? se repezi cel batrân. Mă numesc Alexandre Chain şi sunt şeful departamentului de poliţie din oraşul ăsta de nimic! Cum îţi permiţi măcar să încerci să ne fraiereşti? Am văzut înregistrările de 4 ori în dimineaţa asta şi nu am văzut pe nimeni în afară de tine!

        -Eu sunt Robert Kinne.spuse cel brunet. Părinţii tăi sunt acasă? Am vrea să vorbim cu ei.

        -Sunt plecaţi în excursie... Vin abia mâine. le răspund pe un ton cât mai pasiv posibil.

        -Se pare că va trebui să-şi scurteze călătoria!urlă Alexandre. Dă-mi numărul lor de telefon.

        Le-am numărul tatei şi au spus că se vor întoarce odată cu ai mei, apoi au plecat. Am aflat că pe blond îl chema Edward Pellor. Nu mai ştiam ce să cred... Dacă nu fusese surprins de camerele de filmat asta însemna că era fantomă sau ceva de genul, sau fusese doar imaginaţia mea? Nu, nu avea cum! Fantomele nu existau, iar eu mi-l aminteam mult prea clar pentru a putea fi doar imaginaţia mea. Trebuia să fie o altă explicaţie...

        -Hai pitico, să-ţi dau ceva să mănânci!

        Am luat-o pe Mya de mână şi am dus-o în bucătărie, unde i-am făcut un bol cu cereale, iar pentru mine un sandwish mare cu şuncă şi roşii. Trebuia să găsesc o explicaţie plauzibilă pentru ceea ce se întâmpla, dar...