Gust de mentă

0.3

Mi-am privit încă o dată porția de clătite din farfurie, întorcându-mi atenția spre dosarul din mână mea. L-am privit lung preț de câteva minute, deschizandu-l și recitind declarațiile martorilor și ale acuzaților. Mi-am luat pixul și agenda, refăcând o schemă a cazului. Declarațiile, realitatea și autopsia, păreau să nu se intersecteze în nici un punct, făcând din schema mea un desen nevalid. Am privit marea încâ o dată, Marea Mediterană făcându-mi cu ochiul. Am reluat studiul, realizând că ancheta poliției a fost inutilă.

-Doamnă, trebuie să vă luați medicamentul. Domnul Iustin a spus...

-Bine.

Mi-a întins paharul cu apa și o serie de pastile puse pe o farfurie. Le-am luat pe toate odată, trecându-mi mâna prin păr. Am oftat scurt, mergând până în camera lui Seb. Mi-am verificat ceasul și am început să îi pregătesc un piure de fructe de pădure si banane.
L-am lăsat deoparte, căutând fulgii de ovăz, punându-i pe deasupra piureului. Mi-am reluat locul de pe balcon, încercând să mănânc porția de clătite cu ciocolata pe care Brenda mi le-a preparat. Se pare că au avut ordine clare de la Iustin ce, unde să facă, cât să stea, cum să se comporte.

-Doamnă, frigiderul este aproape gol. Mi s-a spus că ar trebui să mă duc la cumpărături în locul dumneavoastră, însă nu am nici un ban.

Mi-am dat ochii peste cap, căutându-mi geanta. Imediat ce am găsit-o, am scos portofelul din aceasta, întinzându-i 500 de dolari. Am luat și privit lista din mâna femeii, fapt ce mi-a confirmat că tot fostul meu soț a pus-o să facă asta.

-Pe lângă ce scrie aici, vreau și niște ciocolată, bomboane fructate și jeleuri, te rog.

A dat aprobator din cap, zâmbind. A părăsit casa, trântind ușa, fapt ce l-a determinat pe Seb să se trezească mai devreme. Scâncetul său m-a făcut să oftez și să merg la el. Cu ochii mari și plânși, m-a privit venind spre el. Părul său brunet era ciufulit, motiv pentru care am început să râd.

-Mama...

-Sunt aici, puiule..

Și-a frecat ochișorii, căscând. I-am zâmbit cald, în drum spre baie, unde l-am ajutat sa își spele dințișorii, așezat pe un scaunel special. Și-a clătit gurița, eu căscând. Și-a spălat mânuțele și m-a udat cu apă. Mi-am șters apa de pe față și l-am văzut fugind. Am alergat după el, luându-l în brațe, începând să îl gâdil. Râsul său colorat a fost întrerupt de sunetul burticii sale înfometate. L-am dus în bucătărie, în locul său special, punându-i bolul in față.

-Loz.

-Mănâncă, iubire.

-Mami, unde e tati?

-E plecat, puiule.

-Nu ne mai iubește?

-Ba da, scumpule. Ne iubește. A fost nevoit să plece, dar va veni să te vadă de câte ori poate.

I-am zâmbit forțat copilului, luând o gura din cafeaua lăsată pe măsuța de bucătărie. A continuat să mănânce în liniște, făcându-mă să mă relaxez. Iubesc copilul ăsta, în special că este al meu. Mi-a redat vitalitatea, mi-a redat echilibrul și dedicarea pe care nu reușise Iustin să mi le redea complet. Uneori consider că o iubire, nu trebuie să te distrugă, o iubire nu înseamnă nici control, nici putere, nici supunere, iubirea, mai degrabă, este înțelegere. Atunci când iubești, durerea ta este a lui, iar durerea lui este a ta. Când iubești, împarți, te gândești la ce face, ce mănâncă, dacă e bine, dacă nu s-a îmbolnăvit. Iubirea nu e atunci când o spui, nu când te scoate în oraș, în cluburi și aruncă milioane pentru tine, iubirea nu depinde nici de mașinile din garaj, nici de casa în care locuiește. O iubire trebuie să te mențină într-o oarecare verticalitate, trebuie să înveți cum să vorbești, cum să comunici, cum să trăiești. Dacă o iubire nu îți poate oferi un echilibru, ci doar satisfacție, ea nu e iubire. E doar un conflict de interese care satisface ambele părți. Când unul pleacă, totul se distruge, iar nimeni nu suferă.