0.8

677 36 10
                                    

      —Mami, mami, mami...

      Mi-am ridicat capul cu greu și am icnit, simțind corpul lui Seb sărind pe stomacul meu. Un miros specific de clor mi-a inundat nările, iar albul ce mă înconjura m-a determinat să înțeleg unde mă aflu. Mi-am dus, instinctiv, degetele la tâmplă, simțind asprimea unui bandaj. Am expirat ușor agitată, iar sunetul ușii trântite m-a făcut să strâmb din nas.

      —Seb, las-o pe mama ta să se odihnească.

      —Mai spune-i o dată copilului meu ce are de făcut și jur că o să plonjezi pe fereastră.

      —Shay, ești ok, a întrebat, ridicându-se, verificând dacă am temperatură?

      —Mă simt ca dracu, Theo. Te credeam mai deștept încât să îți dai seama de asta.

      —Nu mă enerva, prințesă.

      —Domnule, v-aș ruga să ieșiți, iar dacă și de data asta refuzați să cooperați, voi fi nevoită să chem paza.

     O femeie scundă, roșcată, plină de pistrui, m-a făcut să îmi mijesc ochii la spusele sale, bucurându-mă, totuși, că l-a convins pe bărbatul masiv să părăsească incinta camerei. Venind spre mine, s-a uitat la copilul ce se pisicea lângă mine, vrând să îl dea jos, însă semnul meu a făcut-o să se răzgândească. M-a examinat din cap până în picioare, notând anumite chestii pe foaia ce o avea în mapa sa. A privit aparatul ce îmi indica pulsul, mai apoi scoțându-mi perfuzia.

      —Simțiți vreo durere?

      —Mă doare capul.

      —Asta e normal, doamnă. Este soțul dumneavoastră?

      —Doamne ferește, e fostul meu iubit.

      —Dumnealui așa s-a prezentat. Doriți să chem poliția? Adică ați ajuns într-o stare destul de gravă aici și nu cred că ați jucat rațele și vânătorii cu pietre ascuțite. Ne-a cauzat câteva probleme pe aici, iar camerele de filmat spun multe, doamnă.

       —E doar problema mea și mi-o asum, iar dacă daunele sunt materiale, aș vrea o notă de plată, întrucât nu vreau ca cineva să aibă de suferit din cauza lui. Când pot ieși?

       —Îmi dați o semnătură și să vorbesc cu administratorul legat de daunele produse de acel bărbat și sunteți liberă.

       Mi-a întins mapa, arătându-mi locul în care trebuia să semnez. Stiloul a atins hârtia, conturând astfel numele meu de familie și inițiala numelui meu pe biletul de externare. Am pășit pe gresia rece, femeia oferindu-mi un halat și sandalele pe care le purtam în dimineața cu pricina. Exceptând lenjeria, puteam afirma că sunt goală, iar halatul venit din partea asistentei era bine venit. Ieșită pe hol, silueta bine făcută a lui Iustin care vorbea cu Amanda, îmi îngheța sângele în vine, făcându-mă să înghit în sec. Am dat de dracu! Privirea sa mă săgeata într-un mod nu prea adorabil, iar senzația de frig ce îmi acaparează corpul, pot să jur, nu e din cauza frigului sau fobiei mele de locuri înguste precum acest coridor. Nici o urmă de Theo, însă, atât Amanda, Seb cât și asistenta, știau de existența fostului meu iubit în această vacanță. Totuși, poate, nu a aflat nimic.

      —Shay, mi-a articulat, ușor nervos, numele, în timp ce îmi mușcam agresiv buza.

      —Așa mă numesc, am spus pe un ton inocent,  spus jucându-mă cu părul copilului ce îmi prinse strâns piciorul.

      —Nu sunt atât de prost încât să îți uit numele, a mârâit bărbatul.

      —Pot să înțeleg și eu ce ai?

Gust de mentăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum