Razbunarea

Capitolul VI

Am ajuns acasă după weekend-ul petrecut cu Dima. Deschid ușa și îmi pun bagajul pe hol. Intru în casă imediat făcându-și apariția Eric care mă privește din cap până în picioare.

- Bună, iubito! zise el ironic. Ce faci? Ți-a fost dor de mine? vine lângă mine și vrea să mă sărute, dar eu mă retrag. Ce e, iubito? Nu vrei să mă săruți?

- Eric...

- Nu, Rita! țipă el zdruncinându-mă de umeri. Ai ajuns să-ți bați joc de mine chiar așa?

- Nu am vrut...

- Fi măcar sinceră cu mine! Zi-mi! Ți-ai tras-o cu el?

Nu pot să-l privesc în ochii sau să-i mai spun ceva. Îmi dau lacrimile și el vine să mi le șteargă. Mă simțeam atât de oribil știind că el se simte umilit în acest moment că-mi venea să intru în pământ de rușine.

- Nu plânge, iubito! continuă pe același ton arogant.

- Eric...

- Ți-ai tras-o cu el? zise pe un ton scârbit.

- Nu vreau să te umilesc, Eric.

- Prea târziu, iubire! zise arogant. Deja ai făcut asta! De ce?

- Eric, ascultă-mă!

- Ai zis că vrei o perioadă liberă, departe de tot ca să îți aduni gândurile! Am zis ok. Ți-ai încărcat prea mult mintea ta micuță cu atâtea chestii și am zis că vrei să uiți de tot. Dar tu ce ai făcut? Te-ai dus pe la spatele meu să ți-o tragi cu Dima! Zi-mi dacă ai curaj! Spune-mi privindu-mă în ochii! Ți-ai tras-o cu el?

- Nu pot...

- Uite-te la mine dracului când vorbesc cu tine! țipă el și îmi ridică bărbia să îl privesc în ochii. Ți-ai tras-o sau nu cu el?

- Da... zic atât de încet că abia mă aud eu și în următoarea clipă primesc o palmă zdravănă de la Eric.

Dacă nu mă sprijineam de zid, puteam să cad la podea. Mi-au dat lacrimile și am vrut să fug în cameră, dar Eric m-a oprit.

- Explică-mi acum de ce ți-ai bătut joc de mine! zise autoritar și-mi smuci brațul. Cu ce ți-am greșit eu să îmi faci asta? De ce, Rita?

- Lasă-mă să merg în cameră, Eric! Nu mai am putere...

Îmi dă drumul la braț și se dă din fața mea. Am vrut să fug în cameră să mă ascund în baie și să plâng, dar m-am oprit. L-am văzut pe Eric cum se lasă în fund lângă perete și-și bagă fața în palme începând să plângă. Nu mă lăsa inima să-l las așa și așa că m-am decis să mă duc lângă el. Eu i-am provocat lacrimile, eu i le voi și șterge. Mă las pe vine și îl trag la pieptul meu. El se lasă moale în brațele mele și plângem amândoi ca doi proști.

- Mă omori, Rita! zise el printre suspine. În curând voi muri din cauza ta, îți jur! Mă lași fără pic de putere cu fiecare secundă care trece... Și eu te iubesc atât de mult, Rita!

- Îmi pare rău, Eric! Îmi pare atât de rău că te-am dezamăgit! Și eu mă simt acum rău.

- Dar răul a fost deja făcut, Rita! zise el ridicându-și privirea spre mine. Și doare al dracului de tare...

- Iartă-mă, Eric! Îți jur că nu asta este intenția mea! Nu vreau să te rănesc!

- Dar mă rănești, iubito! zise el printre lacrimile ce-i curgeau pe obraji.