Razbunarea

Capitolul X

          După ce am stat în bucătărie la povești până când s-a luminat afară, am decis să dormim și noi. Ușor de zis, greu de făcut. Cel puțin pentru mine. Am mers în cameră, m-am băgat în pat și am încercat să adorm. Dar când închideam ochii îl vedeam pe Eric cum alerga după mașină, sau când mă ruga să-l ascult. Am decis că nu pot să dorm și așa că am mers iar în bucătărie și am început iar să fumez țigară după țigară. Îmi doream să mă duc să-l omor pe Dima și să mă arunc în brațele lui Eric după, dar lucrurile nu sunt niciodată atât de simple. Așa că atunci când mi-am terminat țigările, am decis că cel mai bine mă duc la hotel. I-am lăsat un mesaj lui Charlotte în bucătărie pe un șervețel și am plecat. Nu mai suportam să stau acolo și să-mi aduc aminte de el în continuu. Măcar până la hotel îmi mai eliberam mintea puțin.

În mașină, mi-am pus muzică veselă și am încercat să fiu atentă la trafic. M-am oprit întâi la magazin după țigări și apoi am urcat în camera de hotel. Cât am ajuns, am mai fumat o țigară și apoi m-am dus să-mi fac duș. M-am spălat cu gelul de duș ca al lui pe care-l cumpărasem cu o zi în urmă și apoi m-am aruncat în pat. Am adormit, răpusă de oboseală.

Niciodată nu e plăcut să treci printr-o despărțire. Însă eu după această îndepărtare de Eric, am realizat cât de mult îl iubeam. Niciodată nu-ți dai seama cât ții la cineva când stai în fiecare clipă cu ea, dar atunci când persoana respectivă nu mai există pe lângă tine realizezi cât înseamnă pentru tine. Asta am pățit și eu cu Eric. Până nu am plecat de lângă el, nu am realizat cât de mult îl iubesc și cât de mult bine îmi făcea prezența lui.

Somnul meu, dacă-i pot spune așa, nu a fost deloc unul liniștit. M-am trezit transpirată toată. Îl visasem. Și nu orice tip de vis, un coșmar nenorocit. Visasem că eram cu el într-un spațiu deschis, un câmp și alergam. Apoi se părea că eu fugeam de el că voia să mă drogheze până la moarte. Și la final, m-a prins și îmi băga droguri silit. Și eu plângeam și țipam disperată, îl rugam să înceteze, să-și aducă aminte că mă iubește. Iar el mi-a răspuns: „Nu, Rita. Și eu te-am rugat să mă asculți că te iubesc, dar tu nu ai vrut. Ei bine, nici eu nu vreau." Și apoi m-am trezit înspăimântată. Normal că am început să plâng. Uneori, vrei să pari puternic în fața tuturor, dar nimeni nu știe că în sufletul tău se dau bătălii crunte pentru liniște. Așa mă simțeam și eu în acele momente și doar Dumnezeu știe cât am plâns.

Când m-am trezit, am mai fumat o țigară și apoi am decis să mă aranjez pentru seara ce urma să-mi rupă altă bucată din suflet. Mi-am făcut un duș rapid și m-am machiat rapid, apoi mi-am tras o pereche de blugi și un tricou pe mine. Mi-am luat geaca de piele, geanta și am plecat spre club. Mi-am propus să uit de tot dezastrul din viața mea și mi-am dat drumul la muzică în mașină iar. Normal că soarta nu m-a iertat și la radio a început o melodie tristă, de dragoste. Am încercat să nu plâng din toate puterile mele. Mi-am mușcat buza, am înghițit în sec, dar n-am reușit să mă abțin. Am oprit mașina în fața clubului și m-am privit în oglinda retrovizoare și am încercat să par tare. Am tras aer adânc în piept și am intrat iar în clubul care mi-a schimbat viața pentru totdeauna. Alta seară în care trebuie să mă prefac că sunt fericită și că am o viață perfectă.

Am mers în vestiar și acolo mă aștepta Charlotte. M-a privit fix și apoi m-a tras într-o îmbrățișare.

- Ești mai bine? zise ea încet, încercând să mă consoleze.

- Cred. am spus încercând singură să mă conving de asta.

- Te-a mai sunat?

- Nu, dar sper că e bine.