Gardienii: Competiția

Prolog

            Maia se ridică în coate pentru a vedea ce se petrece la ferestră. Era sâmbătă dimineața...ce-i drept, o dimineață târzie, iar afară se auzeau voci, strigăte și râsete. Acum câteva luni nu ar fi băgat în seamă un zgomot atât de aproape de normalitate, de viața liniștită pe care o ducea, unde un eveniment important ar fi fost dacă băiatul de care îi plăcea atunci îi zâmbea. Maia stă pentru doar câteva clipe să asculte râsetele copiilor, doar câteva momente în care să uite de probleme, de competiție și de forțele ei nereîntregite încă.

        Momentul se termină rapid atunci când Fip intră în cameră îmbrăcat într-un tricou albastru și blugi lălâi, pe care îi folosește numai când nu vrea să poarte costumul de luptă. Fip cu siguranță nu era băiatul care să își arate afecțiunea față de cineva prea mult, însă fiecare zâmbet strâmb pe care i-l oferă o face să ia totul de la capăt fără niciun regret. Fip se apropie de ea cu o încetineală aproape chinuitoare şi se oprește lângă pat unde se apleacă şi o sărută pe frunte. Maia se bucură de acele câteva secunde în care buzele lui sunt lipite de pielea sa,  dar el se retrage şi îşi reia mina serioasă.

— Bună dimineața! Cum ai dormit? Maia ştia că el încă îşi mai făcea griji pentru somnul ei care nu fusese cel mai lin în ultimul timp,  însă de data aceasta dormise până târziu fără să viseze nimic.

— Ca un bebeluş,  îi răspunde ea,  iar un zâmbet i se lăţeşte pe faţă. Îl priveşte atent pe Fip care încerca să îşi găsească cele mai bune cuvinte pentru a-i spune ceva. Ce e?  Întreabă până la urmă lăsând o cută de îngrijorare să îi apară pentru doar un moment pe frunte.

— Păi...nimic din care să te îngrijorezi,  spune el dintr-o răsuflare pentru a o linişti,  doar că plănuisem ca azi să fie ziua noastră liberă şi m-a sunat Egon...spune şi lasă fraza neterminată.

         Maia lasă să-i scape un zâmbet,  nu îl ştia de mult timp pe Egon,  dar ştia că putea să strice cele mai frumoase momente,  de parcă lucra împreună cu universul pentru a-i face pe oameni să-şi plătească datoriile. Prin minte îi trece momentul în care Maia abia se trezise,  după ce se întâmplase în acea peșteră. Fip era acolo pentru ea şi au stat doar câteva momente de vorbă în care au apucat să se ţină în brațe.  Între buzele lor mai erau doar câţiva milimetri care peste doar o clipa se transformaseră parcă în kilometrii când Egon şi-a dres vocea ostentativ,  trimiţându-l pe Fip în altă cameră.

— Şi ce a spus marele magician Egon?  Cu toate că Fip era dezamăgit că nu și-a putut ţine promisiunea ca azi să stea toată ziua lenevind,  Maia nu era atât de deranjată. A făcut intenționat ironia pentru a-i arăta că nu este afectată de deranjamentul continuu al lui Egon.

— Regina spiritelor naturii a dat un decret ciudat, din ce spune el, zice Fip cu o urma de ironie,  ştiind amândoi că nu acesta ar fi cuvântul potrivit. Cum tu ai ceva sânge de-al lor,  iar eu sunt preferatul reginei în competiţie,  a crezut că ar fi o idee bună să ne trimită pe noi pentru concretizarea faptelor,  din nou.... nu ştiu mai exact ce ar însemna asta.

— Nici nu mă aşteptam la altceva. Mai încolo vrea să distrăm un malak?  Maia încă nu avea dispoziția necesară să fie serioasă,  aşa că nu ştie cât de bună ar fi ideea de a se întâlni cu regina.

      Fip se îndepărtează și iese din cameră pentru a o lăsa pe Maia să se schimbe. Cu toate că Fip o văzuse de atâtea ori inconștientă sau în ipostaze deloc atrăgătoare totuși se simțea ciudat să se schimbe în fața lui, iar el acceptase asta. Maia se ridică din pat și se îndreaptă spre singurul obiect ce mai exista în camera pentru gardienii ce nu trăiau aici. Dulapul era mare, dintr-un lemn dur, în care nu se aflau prea multe lucruri, având în vedere că de fiecare dată când mergeau aici plecau în fugă de acasă. După ce ajunseseră acasă la trei zile de la pățania cu  Thief, Maia a avut încă un coșmar, însă diferit. Atunci Egon i-a chemat înapoi în Elveția. Nu îi ia foarte mult să se schimbe și să își aranjeze părul, făcuse totul pe fugă de mult prea multe ori.