Gardienii: Competiția

9

        Robin o privea pe Maia cum se plimba dintr-o parte în alta a peșterii spațioase în care se instalaseră cu doar câteva ore înainte. Pe drum găsiseră câteva biete animale care au căzut atât de ușor pradă foamei lor. Robin se uită la bucata de carne din mâna sa și își dă seama că înainte ar fi compătimit ființele neajutorate, dar acum tot ce simțea era pură satisfacție.

— Nu îmi vine să cred că Egon a făcut asta... spune în timp ce oftează frustrată. O să îmi iau revanșa bătrân intrigant ce ești, țipă către ieșirea din peșteră încă nervoasă pe faptul că Fip nu era acum cu ea.

— Încerc să nu o iau ca pe o insultă, începe Robin pe un ton de falsă ofensare, dar cred că ar trebui să te relaxezi și să mănânci. Până la urmă, dacă vrei să îl înveți o lecție întâi trebuie să ieși cu viață din asta, îi spune pe un ton nepăsător Maiei în timp ce rupe cu dinții dintr-o pulpă proaspăt luată de pe foc.

     Maia în sfârșit își ațintește privirea asupra blondinei și începe să zâmbească malițios la vederea imaginii din fața sa.

— Nu cred că am avut niciodată un sărut atât de pasional așa cum îl ai tu cu pulpa aia, remarcă Maia amuzată, în timp ce se așează turcește și ia la rândul său o bucată de carne.

— Păi, spune Robin în timp ce se curăță pe degete de ceea ce mai rămăsese din cina sa, ar trebui să iei lecții, spune cu infatuare.

           Maia râde dând dezaprobator din cap. În scurta perioadă în care o cunoscuse pe Robin învățase că modul ei de a-și descărca frustrările era prin mâncare și sarcasm, ceea ce pentru Maia reprezenta cea mai bună distragere de la propriile-i probleme. 

— Stau prima de pază, anunță Robin veselă și se așează mai bine în colțul apropiat de intrare, lăsându-i spațiu suficient Maiei să își poată crea locul perfect pentru somn, în jurul focului. Arăți ca un zombie, umblător, remarcă în continuare fata în timp ce urmărește stelele.

***

       Chiar dacă au făcut cu schimbul de pază, zorii reprezentau cea mai mare încercare de a rămâne treaz, iar Maia fără să își dea seama a dat voie pleoapelor să se închidă pentru ce a crezut ea, o secundă. Surpriza e  mare atunci când amândouă se trezesc auzind păsări cântând vesele în jurul lor. Robin se ridică prima în picioare să verifice locul în care se află, urmată imediat de Maia. Un susur de râu se face auzit, fiind impulsul necesar pentru cele două fete să alerge înspre sursa de apă. Maia ajunge prima, aruncându-i un zâmbet viclean lui Robin atunci când își dă seama că râul este îndeajuns de mare încât să facă o bine-meritată baie.

— Nu îmi pasă cine e în jur și nu îmi pasă ce cameră mă vede acum, eu o să intru în apa aia și nu mai ies până când și ultimul fir de nisip dispare de pe mine, spune Robin în timp ce își desface fermoarul de la costum.

     Cu toate ca Maia ardea de nerăbdare să scape de orice urmă a deșertului de pe ea, a rămas pe margine, păzind locul de posibilele pericole. Fip îi spusese să fie precaută și să nu facă alegeri pripite, iar gândul de a fi total neprotejată, fără haine, într-un râu, era unul din acele situații în care trebuia să gândească rațional. 

    Se plimbă dus-întors de-a lungul malului, în timp ce se bucură din plin de mirosul de conifere pe care îl aduce vântul de munte. Cele câteva zile de deshidratare, foame și nisip o făcuse să nu mai vrea niciodată deșert. I se părea imposibil traiul într-un mediu atât de uscat, iar briza umedă care îi mângâia pielea crăpată era alinarea de care avea nevoie.

— Cred că aș fi putut face un castel cu tot nisipul ala, spune Robin în timp ce se îndreaptă către ea complet îmbrăcată. E rândul tău, spune zâmbitoare, iar Maia este mai mult decât recunoscătoare că încercase să fie rapidă.