Gardienii: Competiția

6

        Dimineața se apropie, iar Maia își poate simți pleoapele cum nu mai sunt afectate de gravitație și de somn. Își ia câteva momente pentru a verifica ce este în jurul ei, peștera de nisip, Fip dormind cu capul pe stomacul său și liniștea ce vine de afara. Totul pare suspect acum, neștiind la ce să se aștepte în continuare. Își aduce aminte cuvintele lui Egon de la antrenamente „Doar pentru că ești aleasa nu înseamnă că te voi salva de la probe, copilă, e datoria ta să supraviețuiești!", iar ea știa că se va ține de cuvânt și că se așteaptă să îl facă mândru.

         Fip își încolăcește brațele în jurul ei pentru a găsi o poziție mai confortabilă. Îl poate privi ore în șir cum doarme, chipul său fiind lipsit de orice cută de îngrijorare, dar timpul este prețios acum. O încercare poate apărea în orice moment al zilei sau al nopții. Cu o oarecare ezitare își trece degetele prin părul moale și cârlionțat al băiatului, privindu-i cu atenție expresia facială, pleoapele sale încep să să se miște frenetic ca mai apoi să scoată la iveală abisurile ochilor lui.

— Bună dimineața, mormăie Fip, ridicându-se în șezut. Nu era o persoană matinală și mai ales atunci când lipsa somnului era permanentă. Ți-a revenit energia? Întreabă îngrijorat, prizându-i mâinile într-ale lui.

— Da, afirmă Maia în timp ce se ridică în picioare și își controlează buzunarele pentru a găsi mâncare, dar spre ghinionul său, nu găsește nimic. Ar trebui să ne continuăm drumul?

— Asta dacă nu ai vreun plan interesant pentru care am putea rămâne în peșteră, răspunde pe un ton arogant, aruncându-i un zâmbet strâmb. 

    Fata respinge comentariul și se îndreaptă grăbită către ieșire. Se așteptase ca Egon să îi trimită într-un loc diferit, probabil o plajă cu monștrii marini, dar uimirea i se citește pe față atunci când peisajul deșertic era același pe care și-l amintea. Amândoi oftează la gândul că ziua de astăzi va fi din nou presărată de sentimentul de sete și foame. Amândoi se mișcă alene înspre nord, ascultând de mesajul pe care l-au primit de la Egon cu o zi în urmă. 

         Niciunul nu vorbea decât dacă era strict necesar, păstrându-și resursele de energie pe cât de mult posibil. Era trecut de amiază atunci când amândoi aud un strigăt ascuțit cum străpunge cerul. E nevoie doar de o privire aruncată în treacăt pentru ca amândoi să alerge înspre ceea ce tocmai se auzise. Ajunși acolo, Maia o vede pe fata cu părul deschis la culoare, cea al cărui lănțișor a fost aruncat pe podeaua din sala mare, cea pe care și-o imaginase Maia că o omorâse în pădurea ororilor. Alerga șchiopătând înspre ei, un animal de dimensiuni ridicole urmărind-o din depărtare. 

 — La naiba, comentează Fip, alergând nebunește spre animalul turbat.  E un nenorocit de Black Death, ajut-o să se distanțeze de el, ma ocup eu, îi ordonă Fip .

       Maia auzise de animal și înainte de a intra în lumea gardienilor, era un bivol african, o bestie. Unul din coarnele lui era pătat cu sânge, iar în ochii lui nu putea desluși decât nebunie pură. Porecla fusese dată de numărul mare de morți cauzate de acest erbivor, iar Maia nu a stat pe gânduri atunci când s-a aruncat asupra fetei blonde. Cu o mișcare rapidă a prins-o de cot. Alergatul nu ar fi fost o soluție, biata fată avea sânge peste tot pe costumul său și cu siguranță nu provenea de la animal. Adrenalina îi pătrunde în corp și simte cum pământul de sub picioare o împinge cât mai departe de bestie. Ea făcea asta, își dă seama Maia cu bucurie, mișca nisipul de sub ele în așa fel încât să dispară mai repede din vizorul bivolului, iar atunci când crede că se află la o distanță rezonabilă între ele și animal se oprește și o ajută pe blondină să se așeze.

— Te simți bine? Poți să reziști încă puțin? Trebuie să îl ajut pe Fip, îi explică Maia încă  trăgându-și sufletul.

        Nu are nevoie decât de o mișcare slabă din cap pentru a fugi înapoi în gura lupului. Din cauza mediului necunoscut din jurul lor, Fip nu se poate ajuta de nimic pentru a crea o armă.  Reușise să îl facă pe animal să alerge în partea opusă fetei, iar asta o îndemnă pe Maia să alerge și mai tare înspre ei. Fără a gândi la ceea ce face sare în fața animalului și face un scut din aerul din jurul său. Fiara de lovește de el, impactul aruncând-o pe Maia la câțiva metri distanță.