Gardienii: Competiția

8

— Poate a uitat de noi... poate a murit... Începe Maia pe un ton de o calmitate falsă, uitându-se la Fip cum încearcă să stoarcă apă dintr-o plantă și să o pună în sticlă.

— Sau poate ne-o coace de zile mari, spune Fip printre dinți, frustrat de cantitatea mică de lichid pe care îl obține. Se îndreaptă de spate și se uită către Maia lipsit de orice expresie facială. Ne-a lăsat cinci zile în pace, stăm în nenorocitul ăsta de deșert, Robin e vindecată complet, nu avem resurse și deja suntem trei concurenți în același loc. 

— Hmm... e tot ce răspunde Maia, surprinsă de posibila întorsătură de situație, nu mă gândisem să văd lucrurile așa, dar acum că o spui, bătrânul are o minte destul de ascuțită... poate face ce vrea cu noi.

     Fip se apropie de ea și o sărută pe vârful nasului, apoi scurt pe buzele crăpate, căpătând un chicotit slab din partea Maiei. În competiție, momentele intime parcă nu își fac niciodată timpul să apară și cu toate că se așteptaseră la asta, tot era greu să nu fie la fel de apropiați.

— Haide, mai sunt zece minute, spune Maia zâmbitoare în timp ce îl trage de mână spre vârful colinei de nisip.

       Cu toată nebunia din jurul lor și-au făcut un obicei în a privi apusul soarelui, iar în cele cinci zile de așa zisă pace au avut timp să gândească la tot ce va urma. Apusurile erau ale lor, momentul în care stăteau în vârful unui munte de nisip, privind culorile intense pe care le reflectă cerul. Fip se așează primul, trăgând-o și pe Maia după el. O simte cum se foiește pentru a-și găsi locul perfect, în brațele lui.

— Crezi că o să ne oblige să ne despartă? Întreabă Maia, în ochi citindu-i-se tristețea. Amândoi se împrieteniseră cu Robin, iar gândul de a o lăsa singura o neliniștea.

— Nu știu... îi șoptește Fip lângă ureche, respirația cauzând sute de fiori ce îi traversează corpul. Dar sper că în momentul când Egon mă declară câștigătorul competiției, ea va fi acolo, sărbătorind cu noi.

      Fip o simte din nou foindu-se, verdele ochilor ei era mai deschis decât de obicei din cauza mediului neprielnic în care se aflau, dar pentru el orice culoare ar fi i-ar iubi. Buzele ei se întredeschid într-o anticipare entuziastă ce îl face pe Fip să zâmbească leneș. Savura fiecare mișcare, fiecare milimetru parcurs, iar atunci când buzele lor se ating un șoc electric îi traversează tot corpul. Precum orice film siropos, simte cum totul din jurul lui se estompează, singurul lucru pe care îl vedea în acel moment era ea. Îi simțea pieptul cum se lovește puternic de al lui în încercări deșarte de a-și recăpăta suflul, putea să îi simtă bătăile inimii sub degete și îi inhala mirosul său specific, dulceag, care îl calma de fiecare dată. Maia se retrage după câteva momente de liniște, iar lumea revine la normal. 

— Și eu sper să fie alături de noi, dar în viziunea mea, chiar dacă nu îmi place ideea, eu sunt cea care îngenunchează în fața bătrânului, remarcă Maia cu un rânjet.

— Cel mai bun să câștige, spune Fip calm, strângând-o pentru o clipa mai aproape de el. Dar oricum ar fi, eu am te câștigat. Imaginează-ți: fata care acum un an nici măcar nu știa de existența noastră, acum a câștigat competiția. Voi fi cel mai renumit antrenor, nu ca deja nu aș fi, dar atunci nimeni nu ar mai putea să mă detroneze. Vor fi statui, școli cu numele meu.

— Fip cel nătâng, comentează Maia încercând să nu chicotească.

— Foarte amuzant. E ușor de tine, toți o să își aducă aminte de tine. O să trăiești zeci de ani mai mult și o să faci lucruri impresionante. Eu sunt ca și consoartele regilor, menționate cu scris mic la periferia unei pagini.