Gardienii: Competiția

5

         Maia simte cum o mână îi mângâie pometele, probabil Fip voia să o trezească, însă somnul era mult prea puternic. Se lasă în voia somnului, dar Fip continuă să o tachineze cu mâna. Sprâncenele ei se încruntă și se ridică uimite atunci când peste buzele ei sunt asaltate de băiatul de lângă ea. Deschide ochii larg dând de un zâmbet larg și strâmb.

— Bună dimineața! Îi șoptește la ureche zâmbind în continuare.

         Nu spune nimic, dar îi răspunde cu un zâmbet la fel de pătrunzător. Este buimacă de somn, dar se ridică alene în picioare. Își dă seama că este în competiție, că încă trebuie să lupte și că afară este lumină.

— Mi-ai promis că o să ma trezești după două ore, ai stat de pază toată noaptea? Îl întreabă îngrijorată și vinovată de faptul că ea a dormit mai mult decât ar trebui.

— Liniștește-te, nu e sfârșitul Pământului, abia te-am trezit ca să mănânci, erai moartă de somn nu am putut și nici nu am vrut să te trezesc doar ca să pot dormi eu. Am mai ațipit câte puțin și eu, îi turuie Fip scuza pentru a nu se enerva mai tare. Se apropie de ea și o prinde de șolduri, lipind-o de el. Ești foarte frumoasă în dimineața asta!

— Mulțumesc, azi oare ce ne-a pregătit Egon? sper să nu...

         Fip îi pune imediat mâna peste gură oprind-o din a mai spune ceva. Maia tace și ridică o sprânceană înspre el, așteptând o explicație.

— Nu-i da idei, nu vreau să mă lupt cu balauri fiindcă ai spus tu că speri să nu fie.

— Tocmai ai spus tu ceva, spune Maia, pufnind într-un râs cristalin.

           Cu toate că amândoi se află într-o situație serioasă, în care ar trebui să fie atenți la fiecare pas, fiindcă orice le poate aduce moartea, Maia își permite să glumească pentru a mai ridica moralul echipei din care face parte. Amândoi se ridică și își pun resturile de mâncare de aseară în buzunare. Fip îi prinde mâna și amândoi se îndreaptă spre ieșire. De la ieșirea din mica peșteră priveliștea s-a schimbat. În locul râului ce curgea înspre est și a pădurii dese în care se ascundeau tot felul de animale mortale tot ce puteau vedea era nisip.

— Ei bine...a doua zi a competiției a început, spune ironică înspre cer pentru a fi sigură că toată lumea o aude. Ce ar trebui să facem acum? Adică suntem în deșert, pe o stâncă la metri distanță de pământ, ne luptăm cu scorpioni?

—  Maia...termină cu presupunerile, haide să coborâm, o să aflăm pe parcurs ce va trebui să facem, iar dacă o să dăm nas în nas cu vreun scorpion uriaș din cauza ta îl las să te mănânce, o amenință Fip.

         Maia chicotește și înaintează înspre nicăieri pentru a coborî de pe stânca pe care se aflau.

***

             Amândoi privesc către cer și urmăresc cuvintele scrise una câte una. „ Nordul este calea!" Maia pufnește amuzată de dramatismul cuvintelor lui Egon și își promite că atunci când se va termina Competiția îl va obliga să se uite la Harry Potter și Stăpânul Inelelor, fiindcă până acum ea nu se poate decide cu cine seamănă mai mult. Dumbledore? Gandalf? Imposibil. Au trecut ore bune de când au plecat la drum, iar lipsa totală de apă îi încetinește din ce în ce mai mult. Fip încercase de mai multe ori să scoată apă din atmosferă, dar era uscat, totul era doar uscat. Soarele începuse să apună, iar odată cu acesta vântul a început să bată și mai tare. Buzele Maiei erau crăpate complet , iar în gură simțea doar nisipul azvârlit cu putere de vremea nemiloasă. Fip se oprește pe vârful unui morman de nisip și se întoarce către Maia care rămăsese în urmă.

— Uită-te după orice în care să ne adăpostim, chiar și o stâncă care stă contra vântului e bună, după câte văd o să fie foarte urât la noapte, îi spune cu o voce răgușită și groasă atunci când ajunge lângă el.

            Maia nu mai spune nimic, ci doar aprobă din cap și continuă să meargă. Cu toate că pe față avea un guler de protecție totuși pielea sa o ustura, dar nu putea să se plângă, ea ales să fie aici, s-a luptat pentru a ajunge aici.

         În următoarele zeci de minute totul se înrăutățește considerabil. Fip avea dreptate, o furtună de nisip urma să îi spulbere în curând dacă nu găseau un loc în care să se adăpostească, iar partea cea mai rea e faptul că nu știau unde se află și nu puteau să vadă absolut nimic din cauza nisipului ridicat.

— Fip! Strigă Maia disperată atunci când este parcă împinsă , căzând în genunchi.

        Filip se întoarce către Maia care era la o jumătate de metru de el. Se apropie de ea și îi întinde mâna pentru a o ajuta. Îl prinde de mână și se ridică anevoie, nu mai putea continua prea mult, corpul ei refuza să o asculte. Fip o îmbrățișează strâns.

— O să îți iau Energia, credeam că putem să facem și fără, e bine?

— Doar scoate-mă din furtună, ia-mi ce vrei, spune aproape șoptit Maia la urechea lui, iar el pufnește amuzat la auzul cuvintelor.

— Pervers! spune Maia dându-și ochii peste cap ironică.

—  Ține-te bine de mine, zău, nu îmi da drumul! Îi poruncește serios, făcând contact vizual cu ea. 

          Maia își împletește degetele cu ale lui Fip și cu cealaltă mână îl strânge de braț pentru mai multă siguranță. Fip se uită către ea pentru a vedea dacă e pregătită, apoi își îndreaptă privirea spre un punct în depărtare. Trage aer puternic în piept și apoi îl suflă afară încet făcând o cale de câțiva kilometri în jurul lor. Maia simte cum o vlăguiește ușor de Energie, dar continuă să se țină bine de el. Amândoi văd la câteva sute de metri în dreapta lor o speranță, o stâncă masivă. Fip zâmbește apoi se uită la Maia care are ochii închiși, concentrându-se să rămână în picioare. Îi dă drumul la mână și înainte de a o lăsa să cadă se apleacă și îi prinde coapsele, obligând-o să își încolăcească picioarele în jurul taliei lui.

— Nu îmi da drumul, îi șoptește calm și stăpân pe situație, apoi suflă din nou, dar de data aceasta în jos.

        Maia simte cum se află în aer, deasupra pământului cu câțiva zeci de metri, îndreptându-se către ceea ce văzuseră mai devreme. Spre norocul amândurora se afla o stâncă destul de mare ce anunța o intrare în subteran. Fip intră în încăperea destul de mică sculptată în pământ și o așează cu grijă pe Maia, sprijinită de unul dintre pereți. La fel se așează și el și zâmbește nebunește. Reușise! Se uită mândru către Maia care avea ochii pironiți spre cealaltă parte a încăperii. Un icnet de uimire și frică iese în mod inconștient printre buzele ei. Fip se întoarce și dă cu ochii de un băiat slăbănog și înalt plin de nisip și la fel de palid precum o stafie. Se apropie de el încet și pune mâna pe el, dar nu primește nicio reacție de la el. Încearcă să îi ia pulsul dar nu simte decât răceala corpului, era mort. Fip încearcă să îi forțeze inima să repornească, însă murise de prea mult timp. Îl ia în spate și îl duce afară, la adăpostul stâncii pentru ca Egon să îl vadă.

— Era mort! Spune Maia pe un ton inexpresiv atunci când se întoarce. Puteam fi noi, Fip! 

— Hei, suntem bine, da? A fost o încercare, trebuia să îi facem față și am reușit, suntem bine! Încearcă Fip să o liniștească și apoi îi întinde o sticlă de apă găsită la brâul băiatului. Poftim, bea apă, o să te simți mai bine.

           Maia bea jumătate din apă, apoi i-o înmânează lui Fip. Amândoi erau extenuați, adormind în doar câteva momente îmbrățișați.