Cassandra

Capitolul 2

Cassandra's POV

     Au trecut două săptămâni de la aniversarea lui Lizzie. De atunci, pot spune că nu s-a întâmplat nimic ieșit din comun. Alyssa a trecut cu vederea peste incidentul de la petrecere. Imediat ce am ajuns acasă, am întrebat-o cum se simte și dacă totul este în regulă, dar, bineînțeles, că a refuzat să răspundă. Probabil se simte inconfortabil sau nesigură de prezența necunoscuților. Hm, am învățat-o prea bine. În schimb, slujba mea a mers normal, cu toate că în ultimele luni am avut câteva probleme cu copii și am întârziat câteva minute. Dar acum, am găsit o nouă creșă pentru Dylan, care spre mulțumirea mea, are și un afterschool.

— Alyssa, ai putea să îmi deschizi portiera? o întreb pe fiica mea, în timp ce îl țin pe Dylan într-o mână și rucsacul lui în cealaltă mână.

Alyssa deschide portiera mașinii, reușind astfel să îl pun pe Dylan în scaunul special pentru copii. Asigurându-mă că totul este în regulă, ocup locul șoferului și pornesc mașina.

— Mama! Acasă, spune Dylan fericit, în timp ce se joacă cu ursulețul lui de pluș.

Cu toate că are decât un an, pot spune că prinde foarte repede. Deja a inceput să formeze și câteva propoziții, chiar dacă mai scrântește unele cuvinte. Însă, mai are de învățat să meargă. Alyssa a făcut primii pași la doi ani. Poate va fi la fel și cu Dylan.

Fiind focusată pe gândurile mele, nu am fost atentă la sonoria telefonului. Îl iau de pe scaunul alăturat și glisez butonul verde, apoi îl pun la loc, nu înainte de al da pe difuzor. Este unul din colegii mei de la muncă.

— Bună.

— Bună Cassandra. Îmi pare rău că te deranjez, dar a intervenit ceva în familia mea și trebuie neapărat să fiu prezent acolo. Ai putea să îmi ți azi locul la patiserie?

— Uite, Paul, mi-ar face plăcere, dar îi am pe Alyssa și Dylan și nu știu...

— Te rog, Cassandra. Îmi fac griji de familia mea. În plus, am amenajat locul acela special pentru copii la local.

— Ok, bine, voi veni. Sper să fie totul în regulă cu famia ta. Pa.

— Mulțumesc. Să ai grijă de tine. La revedere!

— Astăzi veți merge cu mine la muncă, ok? Să fiți cuminți și să nu faceți vreo prostie, le reproșez copiilor mei, iar ei doar îmi zâmbesc.

Într-un sfert de oră, ajungem la locul meu de muncă. Când noi intrăm în patiserie, un miros plăcut îmi invadează simțurile. Lăsându-i pe copii la locul special, de asemenea, supravegheați de cineva, mă îndrept spre bucătărie. Toată lumea se grăbește de colo colo, neștiind pe unde să scape mai repede.

— Mariano, ce se întâmplă aici? îl întreb, în timp ce îmi pun șorțul de chelneriță, ce are schițat pe el emblema patiserie.

— Localul este plin și comenzile sunt în toi, îmi spune, în timp ce frământă aluatul pentru fursecuri. Plus, că astăzi vine și criticul acela culinar. Totul o să iasă un dezastru. Un dezastru.

— O să fie totul în regulă. Îți garantez, îl bat pe umăr prietenește, în timp ce apuc carnețelul și ies din bucătărie pentru a lua niște comenzi.

Din obișnuință, mă îndrept spre copii mei observându-i cum se joacă că ceilalți copii. Îl privesc pe Dylan cum vine spre mine, făcând primii lui pași. Și de această dată, am uitat să imortalizez momentul. Îmi apucă două degete cu mânuța lui, dorind să stea cu mine. Fără a mă împotrivi, ne îndreptăm spre o masă pentru a lua comanda. Clinchetul ușii se face din nou auzit, dar îl ignoră. În timp ce notez comanda, Dylan îmi agită mâna.