Cassandra

Capitolul 10

David's POV

Suspin. Privesc în gol și mă gândesc la scena ce tocmai s-a întâmplat acum câteva minute. Stau singur pe canapeaua din piele întoarsă din hol și îmi înec amarul într-un pahar de vin. În acest moment, după tot ceea ce s-a întâmplat, nu mă mai pot numi bărbat. Am dezamăgit două femei care au intrat în viața mea și m-au ajutat să îmi schimb caracterul în bine. Poate că una dintre ele a decis să ne îndreptăm spre drumuri complet diferite, însă cealaltă mi-a fost alături de la bun început. Mi-a arătat cum este să ai o familie a ta care te iubește și îți este aproape în fiecare moment al zilei și cum se simte sentimentul acela minunat de ați petrece viața alături de niște copii excepționali. Am greșit și îmi pare rău că nu i-am spus de la bun început despre Vivienne. Îmi pare rău că am dezamăgit-o pe Alyssa. Fetița aceasta a devenit totul pentru mine, iar eu am dat cu piciorul în baltă și am dezamăgit-o. Probabil, acum mă urăște din nou.

Îmi ridic capul din poală și o privesc pe Cassandra cum se îndepărtează cu pași repezi spre ieșirea din clădire, de asemenea avându-l pe Dylan în brațele ei și pe Alyssa lângă ea. Nu mă observă. Suspin și continui din nou să îmi înec amarul în paharul acesta nenorocit de vin. Seara aceasta nu putea să fie mai îngrozitoare.

*

— Domnule Kane, v-am adus dosarele pe care mi le-ați cerut, vocea suavă a secretarei mele mă trezește la realitate. La ora optsprezece aveți programată o ședință de afaceri cu ambasadorul Coreei de Nord, îmi transmite aceasta și aprob printr-o mișcare ușoară a capului.

Iese din birou și rămân din nou singur în lumea mea monotonă și tristă. Încă de dimineață încerc să o sun pe Cassandra, dar nu îmi răspunde. I-am trimis câteva mesaje, dar până la urmă am decis să abandonez ideea. Am ajuns la concluzia că nu dorește să mai țină legătura cu mine. Mi-am cerut iertare față de ea și chiar nu vreau să o pierd. Ea este prima femeie din viața mea care m-a făcut cu adevărat fericit. Sper doar ca ea și copii ei sunt în regulă și nimic rău nu li s-a întâmplat.

Termin de aranjat dosarele și de ordonat fiecare document în ordine și privesc spre ceasul electronic de pe biroul meu. Este ora optsprezece fără opt minute. Părăsesc biroul și mă îndrept spre lift. Imediat ușile se deschid, iar din doi pași pășesc înăuntru, apăsând butonul care indică etajul al doilea. Înainte ca ușile liftului să se închidă, încă o persoană mi se alătură înăuntru. Își așează în mod elegant ochelarii de soare pe cap și mă privește cu un mic zâmbet tipărit pe față.

— Mă bucur să te revăd, David! îmi spune aceasta, în timp ce mă privește insistent.

— Ce cauți aici, Vivienne? o întreb calm, ușor iritat de prezența ei.

— Nu am voie să vin la locul de muncă? David, dragule, nu te credeam atât de închis în tine. Se pare că domnișoara aceea de la țară, te-a schimbat, îmi spune, arajându-și în același timp sacoul ce îl purta în oglinda liftului. Păcat, te credeam om serios care nu umblă cu toate țărăntoacele.

— Nu ai niciun drept să o jignești pe Cassandra, îi spun calm, cu toate că furia iese în evidență din tonul meu.

— Dragule, nu am jignit-o. Doar am spus adevărul despre ea. Nu înțeleg de ce te tot ți după ea, având în vedere că unul dintre plozii ei nu te suportă, îmi spune, încrucișându-și mâinile în sân. Dacă aș fi în locul tău, mi-aș vedea de treabă și mi-aș găsi pe altcineva care într-adevăr mă merită și nu mi-aș plimba fundul după o fetișcană venită de la țară. Crede-mă, nu se merită!