Dulcele meu amar...

Capitolul 5

      Am întârziat la prima oră,senzația de mahmureală,fiind încă prezenta.In timp ce prietena mea a rămas în pat,eu mă pregătesc pentru o conversatie lungă cu fratii mei.Pe acasă nu am trecut iar bateria telefonului e moarta demult deci,șansele de a scăpa dintr-o tiradă sunt aproape nule.
Cu gluga trasă peste cap și ochii în pământ,mă strecor prin mulțimea de elevi.Intru în cantină și mă trântesc la o masă goală.Îmi scot telefonul din buzunar și îl apelez pe Jake dar după câteva momente sunt întâmpinată de mesageria vocală.Minunat.Am nevoie de el sau Miley pentru că stresul mă apasă tot mai mult.Un fior scurt mă săgetează când pe scaunul de lângă mine cade un ghiozdan.Nu apuc sa reactionez căci sunt trasa de braț,scârțâitul podelei întrerupând orice mișcare sau sunet.Avem și spectatori.Dau cu ochii de privirea blandă a lui Metias și realizez că cel care mă ține captivă e chiar Ethan.El pare cel mai nervos deoarece geamănul mă cercetează compătimitor.Mi-e rușine de faptul că am atras toate privirile din cantină și imi e și mai jenă de felul în care arat.Gem ușor de durere când capul începe să imi bubuie iar brațul imi amorțește.Metias îi șoptește ceva lui Ethan,acesta eliberându-mi mâna și scoțându-mă din sala de mese.Chase ne așteaptă afară și pornește motorul Audi ului R8.Intrăm în mașină iar geamănul demarează în trombă,în timp ce elevii din curte ne studiază atent,șușotind sau aruncând priviri dezaprobatoare.Ethan își întoarce capul spre mine de pe locul pasagerului și văd cum își încleștează maxilarul.Eu doar înghit în sec dar și aceasta miscare îmi aduce un val de acid usturător în gât.
         -De data asta s-a terminat,Rhiannon,si o urmă de tristețe îi sclipește în albastrul ochilor,dar se întoarce cu fața spre geam.Chase oftează în oglinda retrovizoare iar Metias își strânge buzele,încruntandu-se lent.Dacă e vorba de Santos atunci sunt nevoită să îl înfrunt.

Cobor amorțită din mașină,picioarele tremurându-mi ușor.Poate e doar impresia mea dar pare mai frig ca de obicei.Nu îi aștept pe băieți ci mă îndrept glonț spre intrare.După cum era de așteptat,cu un pahar de vin roșu in mână și ochii goi,nonno sta picior peste picior pe canapea.În fața lui,Kyle ii vorbește agitat,dar se oprește când imi fac simțită prezenta.Ochii fratelui meu se întunecă iar Santos își încleștează maxilarul.Lent își ia bastonul și se ridica în picioare,traversând distanța până la mine.Tremur,dar nu pentru că mi-ar fi frică,ci pentru ca imi e incredibil de rău.Nonno își drege glasul și vorbește ușor dezgustat.
-Sper ca realizezi gravitatea situației și consecințele acesteia,Rhiannon.Îl privesc plictisita printre gene dar imi observa si el grimsa de durere.Nu se cuvine ca o tânără de seama ta să se comporte ca o delicventă și sa zacă noaptea prin baruri împreuna cu un baiat.Aprope scuipa cuvintele dar eu sunt șocata de faptul că este la curent cu tot ce am făcut noaptea trecută.Nici nu realizez că băieții intra în sufragerie,până când o pală de aer rece îmi lovește trupul.
-Sper ca nu ai impresia ca ești liberă sa faci tot ce te taie capul și sa faci pe independenta.Până la optsprezece ani,ești sub conducerea mea,așa ca nu imi doresc alte probleme!."Conducerea mea",omul acesta chiar nu se satură să domine lumea și să aibă impresia ca e stăpân peste toate.Îl urăsc din toată ființa pe acest bărbat.
-Nu îți permit să mai ieși din casă câtă vreme nu îți bagi mințile in cap.După cină te vei duce direct în camera ta și numai să îndrăznești sa te strecori din nou,pentru ca data viitoare nu voi mai fi așa îngăduitor.M-am făcut înțeles?mă privește dur dar fără pic de respect îi întorc spatele și pornesc spre scări.Îmi îngheață piciorul pe ultima treaptă,când vocea lui îmi striga cu putere numele,ecoul lovind fiecare perete.Nervii îi joaca pe chip,sălbăticia din privire,asemuindu-se cu focul.Cu coada ochiului îl vad pe Kyle cum mă cercetează atent în timp ce băietii mă privesc stresați din celălat colț al camerei.Până și lui Ethan i s-a mai îndulcit privirea.Cu ultimele puteri mă întorc spre Santos și lipsită de expresie îi arunc un"da" sec.Mă răsucesc pe călcâie și trântesc ușa camerei în urma mea.
Îl disprețuiesc.Il urăsc.Vreau sa dispară din viețile noastre.
***

      -Dumnezeule,copilă.Ai temperatură.A urcat până la 38,5.Trupul îmi e cuprins de un alt val de frisoane,cu toate că sunt acoperită de pături groase.Aparent,senzația de moleșeală și greață se datora și răcelii nu numai băuturii.Margret îmi mai lipește o cârpă udă de frunte și mai murmură dezaprobator odată la câteva minute.Mi se întâmpla rar sa răcesc iar atunci când o fac,nu scap ușor.
        O bătaie scurtă în ușa ne face pe amândouă sa ne întoarcem și sa dam de Kyle.Sunt mai mult decât surprinsă să îl văd aici,așa că nu imi pot masca uimirea.
        -Margret,pot sa vorbesc cu sora mea?niște vorbe atât de dulci pentru firea lui rece,impermeabilă.Sunt șocata căci m-a numit sora lui.E un gest profund de afecțiune din partea sa.Marg încuviințează grabita și iese din camera.Mă ridic puțin și imi sprijin spatele de tăblia patului.Cu o atitudine incredibil de sfidătoare se aseaza pe scaunul din fata biroului.
        -Cum te simți?Inima imi bate nebunește,o senzație atât de nefamiliară punând stăpânire pe mine.Nici nu mai știu când am stat amândoi intr-o camera și am discutat ca doi oameni normali.Nu m-a mai întrebat niciodată astfel de banalități iar pentru mine asta înseamnă mult.
-Nu atât de bine pe cât mi-aș dori...probabil i-am dat un răspuns prea rece dar nu știu cum m-aș putea manifesta în fața lui.Înclină ușor capul și își oglindește privirea în a mea.Albastrul acela perfect peste care se odihnesc cârlionții din tăciune,reprezintă întruchiparea frumuseții iar asta nu mă oprește sa realizez a miia oară cât de mult semănăm.Sunt frumoasa și asta doar pentru ca seaman cu el.
          -Te vei pune pe picioare cât mai curând,înclina ușor din cap și inspira ușor.Pare atât de liniștit și ma privește prea calm.
Momentul scurt de tăcere este întrerupt iar aerul plăcut ce s-a instalat în cameră se surpă încet.
-Ținând cont de vechile discuții și circumstanțele din ultima noapte...îl privesc cu atenție până ce vocea joasă umple din nou camera.Nonno a hotărât să ne întoarcem peste doua săptămâni in Piedmont,la Torino.Parcă cerul s-a despicat peste mine,acum migrena intensificându-și loviturile.Italia?Nici gând.
-Torino?vrea sa stam la conac?Tu te auzi,Kyle?Nici vorbă.Nu plec in Italia doar pentru ca așa vrea Santos!
-Rhiannon!imi pronunța numele aproape în șoaptă dar negura din ochii lui e prea lină și clară.Mă înspăimântă.Această plecare nu stă la mâna ta.Doua săptămâni pana Chase și Metias sunt admiși la facultate si apoi plecam.Nu mai era nimic din glasul acela blând și rugător pe care imi comunicase vestea,acum era sec.Ai timp destul pentru a-ți clarifica situația școlară si sa te pregătești pentru plecare.Trec câteva momente de tăcere iar Kyle oftează adânc,trecându-și mâna prin păr.Mă privește din nou cercetător,iar eu zăresc încă o sclipire ciudata în oceanele lui.
Se ridica de pe scaun luând cu el tensiunea dintre noi,dă sa îmi spună ceva dar se oprește și înghite în sec.Eu doar îi analizez cercetător fiecare mișcare așa cum obișnuieste el sa o facă.
-Am hotărât sa stai acasă,fiind in aceasta stare.Mai ai oricum doua săptămâni din acest an.Il ascult dar nu îl privesc.Îmi înec vederea în peisajul nocturn de afara,dincolo de peretele de sticla din camera mea.
-Odihnește-te.Nu este nevoie de o agravare a virozei.
     Si exact cum a intrat,părăsește subit camera,furând ultima fărâmă de liniște din mine.Lumina lunii pline oglindește umbre pe pereții camerei mele iar in acest moment ma simt mai nesigura și mai speriata ca niciodata.Până unde ne va purta aceasta distanță și zidul de minciuni construit între noi?