Dulcele meu amar...

Capitolul 6

          -Metias Avilla!iar un cor de urale și aplauze împodobesc atmosfera.Câteva lacrimi mi se opresc în colțul ochilor,fericirea și emoțiile copleșindu-mă.Îl țin strâns de mână pe Ethan și nu imi mai pot împiedica picurii fierbinți de pe obraji când numele celui de-al doilea geaman se face auzit în curtea liceului.
         Îmbrăcați in robele negre,acum cu diplomele în mână,Chase și Metias zâmbesc din toată inima,emoțiile cutremurandu-i și pe ei.Am un deja-vu de acum patru ani,de la absolvirea lui Kyle,când mama și tata trăiau.O zi superba,exact ca și acum.Cred ca a fost unul din ultimele momente petrecute împreuna...Fiori de groaza urcă pe spatele meu;nu e momentul pentru jale.Am suferit destul iar ziua de azi nu este dedicată durerii.
         Mă arunc direct în brațele fraților mei,un alt val de lacrimi șiroindu-mi pe obraji.Cum a trecut timpul...
           -Rhiannon...nu plânge!imi șoptește blând Metias.
-Sunt doar fericita,Met.Sunt mândra de voi,ii răspund la rândul meu.
Fetele se înghiontesc și chicotesc,altele îi saluta și felicită pe băieți.Colegii lor de clasa îi îmbrățiseaza frățește iar profesorii le adresează cuvinte de lauda.Se îndreaptă spre drumurile facultății iar acesta este un moment unic in viața.E frumos.E nebunesc dar in același timp liniștitor.
Toate privirile se întorc când în curte își face apariția Kyle.Până și profesorii s-au oprit din discuții și strangerile de mână.Fratele meu poarta o pereche de ochelari de soare,însă de aceasta data bocancii și blugii au fost înlocuiți de pantofi lucioși și un costum negru impecabil.Se pare ca Kyle Avilla va rămâne în istoria liceului nostru.Se oprește lent in fața noastra și le strânge mâna băieților.Sec și scurt.Exact ca el.Ei bine,entuziasmul meu scade când realizez ca in principiu,este aici doar pentru a ne duce la pista,de unde vom lua avionul.Ideea plecării la Torino nu s-a mai îndulcit in aceste doua săptămâni,ba chiar mi-a creat și mai mulți nervi.
Imi tresare inima când îl zăresc pe Jake printre scaune.Ma îndrept cu viteza spre el și îl îmbrstisez pe la spate.Se întoarce dezorientat dar chipul frumos i se înseninează când ma zareste.Se apleacă si mă săruta suav,degetele sale lungi mângâindu-mi
parul.
-Of,Jake...nu imi pot masca starea de nervozitate iar el își da seama ca ma gândesc la plecarea in Italia.
-Hey,iubito,uita-te la mine,și imi doresc sa ma pierd in ciocolatiul ochilor săi.O sa vorbim in fiecare seară până o sa adormi cu chipul meu pe ecran.Nu o sa te las sa-mi duci dorul nici măcar o secunda.Ii zâmbesc și îi ating buzele moi și catifelate cu ale mele,punând toată dragostea mea în acest sărut.Îl iubesc prea mult și cu toate convorbirile tot o sa imi lipsească.
Momentul nostru de tandrețe este intrerupt de o Miley plânsă și suferindă.
-Sa imi scrii la orice ora din zi sau noapte si....un suspin adânc îi oprește cuvintele,și sa te bagi in vorbă cu italieni frumosi pentru mine,și se arunca oftând in brațele mele.
-Miles...o strâng puternic,această Michaela Kensington,incredibil de vulnerabila fiindu-mi nefamiliara.Miley are un caracter puternic și o iubesc pentru nebunia ei.
Simt un junghi în spate și realizez ca este Kyle.
        -Rhiannon...și este timpul sa plec.Miley imi pătrunde privirea cu ochii ei înlăcrimati,se întoarce ușor spre Kyle și imi șoptește lent:
-Ai grija Rhiannon...iar aceste cuvinte prevestesc prea multe încât sa ma tulbure.Înclin ușor din cap și îl mai strâng o data pe Jake in brațe,apoi mă îndrept spre mașina cu Ethan și gemenii in urma mea.Mai arunc o privire liceului iar Kyle demarează,lăsând un nor de praf in spatele nostru...

****

-Va mai pot ajuta cu ceva,domnișoara Avilla?
-Nu,multumesc...murmur.Stewardesa imi zâmbește respectuos și se îndreaptă spre locurile fraților mei.Am în fața o cafea fierbinte.Sorb o gura mică din lichidul amărui dar stomacul mi se întoarce pe dos,așa ca nu mai am pofta sa beau.    
Îmi îndrept privirea spre Margret și Jeff care stau în spatele meu.Măcar ei sunt cu mine.Le zâmbesc ușor și mă întorc.
       Amețeala se instensifică,când sunetul bastonului lovit de podea face contact cu urechile mele.Unicul Santos se aseaza pe bancheta din fața mea și își îndreaptă privirea spre nori.Privesc la rândul meu peisajul divin,îmblânzit de razele soarelui.
-Stii,când eram de vârsta ta adoram sa călătoresc.Ma regăseam in fiecare colț al lumii și descopeream pacea indiferent de locul in care eram.Continui să privesc cerul dar trebuie sa admit ca tonul acesta blând și admirativ pe care îl folosește,mă surprinde.Are un tremur in glas și totuși vocea îi este plină de pasiune.Chiar adora călătoriile.
            -Cum te simți?Atat de ciudat și de nefamiliar...Nu sunt obișnuita sa aud asemenea întrebări simple din partea lui.Uimită mă întorc ușor,văzându-l concentrat pe peisaj.
           -Sunt bine....dar tot nu mă încântă aceasta "vacanță".Ezit câteva secunda până să îmi iau tonul rece.Este tot același nonno,insensibil și crud,nu e momentul pentru regrete.Se încruntă ușor și renunța la acest subiect.
          -Voiam doar să îți reamintesc că Piedmontul nu e cea mai...sigura regiune,mai ales Torino și in plus nu ai fost scutita de pedeapsă,așa că vei avea o umbră cu tine,în majoritatea timpului.Inteleg imediat despre ce vorbește și nu pot sa nu ma înfurii.
         -Serios?Imi iei o dădacă?Nici vorbă,ridic tonul stupefiată.Nu am nevoie de un bodyguard în coastele mele.Îmi și închipui o ditamai namila,cu o față neutră și seacă.
-Nu te-am întrebat,Rhiannon,își înăsprește la rândul sau vocea.Această decizie a fost luată,voiam doar sa fii la curent.Rămân câteva secunde cu nervii la pământ,privind un punct fix.Nu sunt de-acord dar nici Santos nu se lasă.E teribil.
-Ne-am înțeles,draga mea?imi vine să îl scuip între ochi dar nu reactionez.Nu ajungem nicăieri cu asta.Nu am uitat ca am ales sa ma confrunt cu el dar nu e momentul acum.Așteaptă câteva momente dar se ridica și pleacă.
Bun găsit,Italia.