Discutii cu sinele

Perceptii

Titlul de mama nu ti se datorează odată cu fenomenul nașterii copilului, ci ti se oferă cu cat demonstrezi pe parcursul creșterii acestuia ca il meriți.

Oricine poate da naștere unei ființe, dar nu oricine este îndeajuns de capabil pentru a fii într-adevăr o mama.

Rolul tau ca mama este de a iti învață copilul tot ce este necesar in viața acestuia,
de a il iubi necondiționat si fără interes,
de a il face sa se simtă protejat in preajma ta, de a ii oferi încrederea necesară pentru a-și exterioriza sentimentele si gândurile fata de tine,
si de a-și construi caracterul ce-ți reflectează titlul si munca de mama.

Sunt multe criterii de îndeplinit in aceasta postura, deși nu toți își asuma răspunderea.

Oamenii sunt niște ființe incredibil de sensibile, mai ales un copil scufundat in inocenta vârstei. Un copil ce trebuie format cu grija si răbdare, si mai presus de toate, cu iubire. Din lipsa acestor factori copiii devin reci, închiși, si neîncrezători in umanitate odată ce se maturizează.

Oamenii nu se nasc rai, oamenii devin rai.

Exista o explicație pentru toate tipurile de comportamente, dar cea mai importantă este educația si persoana ce a stat in spatele formarii acestora, in majoritatea cazurilor, aceasta fiind mama.

Eu una, mi-am găsit ca prin noroc anumite persoane pe de-alungul vieții ce m-au eliberat din limitele absurde impuse de propria-mi mama, ce ma convingea ca asta este normalitatea.

Persoane ce m-au ajutat sa descopăr lumea dinafara cutiei imaginare in care stăteam inchisa, si mi-au arătat ca exista mult mai multe de experimentat in viața, lucruri ce nu trebuie auzite decât prin povesti, ci trăite la rândul tau.

Lucrurile de care mama ma ferea, dorind sa aibă un copil model ce ii face numai pe plac, si nu prinde gustul lumii exterioare.

Ce-mi tăia aripile si nu-mi asculta niciun fel de dorința, si ma obliga sa fac ce nu a reușit sa facă ea doar din egoismul mândriei proprii.

De aceasta persoana, numita "mama", prin acte cel puțin, ma bucur ca m-am desprins, cel puțin emotional, începând sa vad lucrurile dintr-o cu totul alta perspectiva.

Realizând ca este cu mult mai important sa ma iubesc pe mine înainte de a iubi pe oricine altcineva.

Si ca nu trebuie sa ma las călcată in picioare de absolut nimeni, pentru nimic, nici măcar de propia mea mama.

Ma bucur totuși nespus de mult ca am dat de oameni ce mi-au aratat frumusetea din fiecare lucru mărunt, si iubirea in toate formele ei posibile.

Oameni care la rândul lor m-au înțeles, oameni cu care am empatizat.

Nu va lăsați pe voi înșivă pentru a pune mai presus fericirea altcuiva, fie ca e vorba de un prieten, iubit, sau chiar membru al familiei.

Iubiți-vă pe voi prima data, apoi împărțiți iubirea si cu cei din jurul vostru.