Keep Out

Început și prezentare

Notă informațională:Numele personajelor, orașelor și țărilor au fost modificate cu drept de autor, eroina dorind să-și păstreze secretă identitatea.

3 ani înapoi în trecut

   Eram în prima bancă, clopoțelul tocmai sunase la pauză, cu greu îmi stăpâneam lacrimile, mi-am ridicat o mână sprijinindu-mi capul de ea astfel ca nimeni să nu-mi vadă lacrimile, în ochii lor, copiilor ăștia răsfățați de oraș eram o ciudată și fiecare trăsătură accentua acest adevăr.Unul dintre cei mai răi tocmai se apropia de banca mea.Și-a pus o mână pe ea, lăsându-și greutatea pe ea și cu cealăltă liberă m-a apucat de bărbie și mi-a ridicat capul, prima lacrimă tocmai mi s-a scurs din colțul ochiului stâng, am strâns din ochi și am ridicat privirea spre monstrul zilelor mele de școală, se uita la mine cu acea privire perfidă pe care o avea de fiecare dată.Mă mir și acum cum un puști de 14 poate avea o așa privire matură.

-Deci, toată clasă era cu ochii pe noi, așteptând replica cea dureroasă la care să râdă automat, Xenia Glimmer, tu mănânci toată supa pe care ți-o pune mama ta în farfurie? Nu răspunde! Mi-a ordonat brusc când eram deja pusă pe gândit la un răspuns demn de replica la o așa întrebare, auzisem cum întrebase toate fetele din clasă, dar cu mine avea ceva aparte, pe mine mă ura.Cu toții știm că ceri și o a doua porție poate și a treia! A continuat el, apoi a izbucnit în râs urmat de toți colegii, uite-o, insulta din "gluma" sa.

    Nu puteam riposta, nu puteam spune nimănui, nu mă proteja nimeni, nimeni nu se atingea de familia lui, pentru el banii mereu erau soluție la orice, plătea pentru orice, pentru asta aveam să-l urăsc mai tare mai târziu.

  În școala asta profesorilor nu le prea păsa de ce se întâmplă cu elevii și de faptul că erau hărțuiți.Școala avea reputația cea mai bună din întreg orașul Sunrise și localitățile din împrejurimi. Era liceul la care orice părinte cu stimă de sine vroia să își vadă copilul învățând, și ai mei părinți au destulă stimă de sine.Partea cu adevărat urâtă de mine abia urma.După școală.

  Venirea profesoarei m-a salvat într-un fel, aceasta m-a trecut la tablă, din fericire pentru mine, din ură pentru ei,colegii mei. Urma să pălăvrăgesc despre rezolvarea exercițiului dat de profesoara de mate, apoi avea să mai cer, în timp ce ochii profesoarei sclipeau de mândrie, ai colegilor mei se întunecau de ură. Se pare că doar mie din clasa asta îmi plăcea cu adevărat matematica.
  
   La finalul temelor am plecat spre dulăpiorul meu să-mi iau haina, un paltonaș drăguț maroniu, și pălăria cowboy și eșarfa pe care mi-o puneam în stil cowboy, adoram caii și tot ce era legat de ei. La ieșire din școală, el mă aștepta ca deobicei, cu o nouă insultă.
 
  -Vine cowboy-ul de vaci, muuu, stați, e doar vaca...și altă rundă de râs i-a zguduit pieptul. M-am uitat la el cu ciudă atunci, dar pentru ceea ce a plantat în mintea mea avea să-i fiu recunoscătoare ani mai târziu.

   Peste 15 minute am ajuns acasă, mda, casă "dulce" casă. Am intrat pe ușă reluându-mi rolul de teatru de zi cu zi.Afișând un zâmbet căt se poate de original și adevărat și bucuria intipărind pe față.

  -Bună, Xiu! M-a salutat mama din bucătăria noastră spațioasă.
  Deși îi uram pe cei ca "el", cei de bani gata trebuie să recunosc că și familia mea era înstărită, casă noastră cu un nivel avea 9 camere, printre care 4 dormitoare de ultimă modă, o bucătărie spațioasă, o baie renovată recent, o saună spațioasă cât pentru 10 persoane, un hol gigantic care era intrarea în casă și o cameră de hobby-uri, unde ne strângeam duminicile și ne petreceam timpul în familie, timpul și camera mele preferate.
  -Bună mamă! Am exclamat cu fericire în glas.Ce faci?
  -Făceam o salată din legume pentru masa de la prânz.Tocmai puneam masă și mă întrebam când vei ajunge, mă bucur că ai ajuns la timp.
  -Și eu.Plec să-mi las lucrurile și să-mi schimb hainele de școală, am spus eu cu o privire pașnică pe față.
  -Da, da, desigur, du-te.

Deși, părem o familie fericită, nu avem momente de tandrețe, nici îmbrățișări sau apelative precum "dragă" sau "scumpo". Nope, nu avem și nici nu am avut.Dar îmi iubesc familia.Astăzi La școală am îndurat totul sigură, deobicei prietena mea,Lily, e cu mine, azi a lipsit.Și pe ea o iubesc. Deasrmenea e o ciudată pentru ei, dar ne completăm reciproc.
 
   Eu sunt grasă ea e extra slabă, eu sunt înaltă ea e pitică, ea are acnee în exces eu abia dacă am un-două coșuri pe lună, și completările nu se opresc aici, deși multe lucruri seamănă la noi cum ar fi culoarea ochilor și caracterele, deși voi realiza ma târziu că astea se deosebesc cel mai tare.Deasemenea peste 3 ani ea deja va avea 3 foste-relații iar eu 0, zero!...
 
  Intru în camera mea, pe care înainte de.... o împărțeam fratele și sora mea mai mari, acum e doar a mea.Mă așez pe scaunul meu cu rotile și mă învârt prin cameră, e atât de tristă fără ei. Mă întorc spre peretele unde se află ditamai dulapul cu uși duble din oglinzi, ceea ce face ca peretele să pară din oglindă. Mă uit în oglindă. Sunt într-adevăr grasă, înainte eram slăbuță, dar apoi m-am dezvoltat brusc pentru vârsta mea, la doar 14 ani, am deja 1.65 metri și 84 de kg.Ceea ce nu-mi ușurează deloc existență.
Gata! Am luat o decizie.Mă voi apuca naibii de viața mea!..Nu pot trăi într-una marcată de tragedie!...

Îmi arunc geanta pe patul supraetajat.Înainte de...avea 3 etaje, acum doar 2...pe care eu le schimb cu dormitul când vreau.
Deschid dulapul, scot de-acolo un tricou supradimensional și o pereche de pantaloi scurți până la genunchi largi, mă schimb de uniforma de școală apoi îmi dau drumul la păr, pe care îl urăsc, mereu este des și... pufos, și când zic pufos atunci la pufos mă refer, stă ca o tufă roșcat-brună pe capul meu durduliu. Îi dau drumul din coada de cal (coafură impusă de regulamentul școlii) și îl strâng în vârful capului ca un coc care seamănă cu un gigantic cuib de bufnițe. Mă analizez în oglindă, deja mi se retrag pistruii și sprâncenele mele...off...un adevărat dezastru...2 tufișuri care mai nu se contopesc...mda...Era imposibil să am părul de pe cap des fără că sprâncele să fie și el dese...Slavă Domnului că nu sunt pufoase.Mă dau mai aproape și rămân fascinată de verdele crud marin al ochilor mei, înconjurați de gene lungi, negre.Ochii sunt atu-ul meu.
  Plec spre bucătărie și mă așez la masă.
  -Mamă...încep eu...am decis să urmez cursul ală de dansuri de care îmi spuneai.
Mama mai nu scapă lingura din mână.Se uită la mine ciudat.
-Ești sigură? Săptămâni întregi ai refuzat și din senin ești de-acord? Te doare capul? Te simți rău?
Mama se uită suspicioasă și îngrijorată la mine.Oricât de mult aș vrea să renunț la mâncare nu renunț, deci o să încerc cu sportul.
-Bine...
Mama a spus-o de parcă așteptă să-i spună că glumesc sau mai rău...să mă răzgândesc. Dar nu...este deja timpul să mă refac de la tragedie.

3 ani mai târziu...

17 iunie 2018
"....Greu am trecut peste, dar am făcut-o, dragă jurnalule, azi se împlinesc 4 ani de la incident dar nu am uitat și nu voi uita, mereu îmi voi aminti, pentru că doar amintirile mi-au rămas.Asta e tot pentru azi dragă jurnalule, pe data viitoare."Îmi închid prețiosul caiet,care e prietenul meu nr.2 și îl bag în geantă,privesc încă o dată poza din fața mea, mă ridic de jos și îmi scutur haină. La câțiva metri depărtare de mine îl văd pe el...monstrul copilăriei mele, dușmanul meu Nr.1. Are fața lasată în jos, părul în cade peste ochi.Arată mai trist ca niciodată, nu că mi-ar păsa. Anul trecut mama sa a decedat într-un accident de mașină.Anul trecut abia dacă a frecventat școala.Arată distrus.Dar nu mă apropii de el, nici nu-mi mai pasă,nu vreau să-l jignesc cum a făcut-o el cu mine.3 ani.Asta e perioada în care un om se poate schimba complet.Iar eu am făcut-o.A venit aici cu același scop ca și mine. Își caută iertarea.Mă întorc cu spatele și merg pe poteca pe care am venit, nu-mi pasă dacă m-a văzut, răutatea lui nu mă mai afectează.La capătul potecii trec pe o aleea mai spațioasă, peste vreo 10 minute de mers în liniște am ieșit din cimitir.