Keep Out

Capitolul 5

20 iunie 2018
"Dragă jurnalule, e aproape 2 noaptea iar eu stau în cimitir, lîngă același mormânt, rezemată de același copac, scriind în același jurnal.O veste bombă.Sora mea pierdută Rose a sunat azi.A zis că vine de ziua mea acasă, îi este dor de noi.Păcat, eu nu cred să viu în țară deși mama insistă să anulez călătoria la tata pe care o planific de un an.Slabe șanse să mă convingă.
Nu sunt sigură ce simt în legătură cu faptul că Ro a sunat.Credeam că nu o mai urăsc dar azi mi-am dovedit contrariul, o urăsc la fel de tare ca acum 4 ani când ne-a părăsit având cea mai mare nevoie de ea.La fel a făcut și tata.E mai ușor să fugi de adevăr decât să-l înfrunți.Altă veste bombă.Mai am o nepoată.Mda, sora mea a uitat datorită copiilor.Tatăl meu a uitat datorită noii sale familii.Mama și-a înecat amintirile și familia în lucru și fitness și prietene.Rayan ca deobicei a făcut ceea ce nimeni nu e îndeajus de puternic să facă:a acceptat situație și a trecut peste. Iar eu? Eu dragul meu prieten încă nu am trecut peste.În fiecare zi mă gândesc la ce s-ar fi întâmplat dacă acea zi nu avea să existe.Timp de 4 ani eu am trăit acea zi din nou și din nou.Aș vrea să pot da timpul înapoi, să fim acea familie fericită și râvnită de toți.Încă o zi plină de regrete și amintiri."
Închid jurnalul, îl pun în geantă,și las geanta la baza trunchiului.Îmi las capul pe spate și îl sprijin de trunchiul copacului și privesc cerul.Închid ochii visătoare.Cum ar fi dacă aș fi o adolescentă normală cu o viață normală, cu un iubit, cu petreceri, griji despre modă și vacanțe cu familia.Dar asta nu e pentru mine.Desigur dacă as trece peste aș putea simți că trăiesc.Dar trăind simt că îmi trădez fratele, că o să-l uit la fel ca restul.Că vom uita cu toți.În timp ce gândurile îmi zboară aiurea aud o bufnitură urmată de un munte de înjurături.Arunc ochii spre locul cu pricina.Mormântul mamei lu Rafael.Iar pe jos în genunchi cu mânîile în părul susținându-și capul stă chiar demonul.

-Iartă-mă, nu pot explica în cuvinte cât de mult regret.Tot ce vreau e ca acea zi să nu fi existat.Că acel stupid accident să nu se fi întâmplat.Ca tu, mamă să fii în continuare lângă mine dându-mi sfaturi ridicole despre fete și învățându-mă să fiu mai bun.Mamă...te iubesc și mie dor de tine.

Sunt șocată să aud sentimentalisme din gura lui Rafael.Dar ce îmi atrage atenția este că acesta regretă, nu știu exact ce dar îl văd chinuit.

Vreau să plec de-aici până nu mă observă.Mă ridic încet de jos și îmi iau geantă.Mă pornesc încet pe alee până nu mă impiedic ca ultima apucată și cad pe burtă dar în slaba mea încercare de a mă susține cu mâinile arunc geantă în niște tufișuri apoi fac contact cu pământul.Asta a durut atât de tare.Simt cum îmi pocnește mâna și țip de durere atunci când simt că mai am puțin și îmi iesă oasele din încheietura mânii drepte.

Nu mai am timp să realizez ce se întâmplă și cum, parcă îl aud prin ceață pe Rafael apropiindu-se de mine, nu, fugind spre mine.Stau deja în fund așezată pe jos, cu mâna dreaptă așezată în poală și încercând să-mi mișc degetele dar apoi țip din nou de durere.Plâng deja.Lacrimi fierbiți mi se preling pe obraji.Părul mi se lipește de față iar prin el am frunze și mici crenguțe.Simt că ceva mi se prelinge din colțul tâmplei pe față în jos.Genunchiul piciorului drept este plin de sânge iar materialul pantalonilor este sfâșiat.Hainele îmi sunt pline de noroi si frunze.Doar plouase 2 zile în urmă și încă nu se uscase pe alocuri.Rafael se apropie de mine, mă apucă de umeri și mă ridică.

-Ce te doare cel mai tare? Mă întreabă aproapre strigând să se facă auzit prin plânsul meu cu sughițuri.

Deobicei nu plâng la zgârieturi dar acum am ocazia să îmi revărs afară durerea dinăuntru.

-Ce..? Ăa...sufletul!Asta mă doare cel mai tare.Țip eu printre lacrimi uitându-mă cu ciuda la el.

Aștept parcă să-și scoată telefonul și să mă filmeze că apoi să își bată joc de mine.Dar îi văd față chinuită de durere și oboseală.Cearcăne sub ochi și privirea plină de durere? Spaimă? Nu sunt sigură că deslușesc emoția din ochii săi negri ca tăciunele.
Mă trage de mâini spre el și mă cuprinde de parcă ar avea el mai mare nevoie de asta decât mine.

Nu știu cum să reacționez.Să-l îndepărtez și să fug? Să accept această îmbrățișare? Și să mă las îmbătată de parful lui? Cum aș putea când eu nici măcar nu suport atingerile? Doamne, dar atingerile sale sunt atăt de suportabile și chiar, o parte din mine ar vrea să dea naibii trecutul și să trec peste.Dar nu pot.Trecutul e aerul meu.

Îl împing cu toată forța și mă ridic.Se ridică și el.Îmi iau geanta forțându-mă să mă aplec în ciuda durerii care pulsează din genunchi, apoi fac un pas.Testez piciorul.Doare ca naiba
Mai fac un pas.Nu am calculat corect.Pasul a fost prea mare.Mă las să cad în genunchi.Îmi duc mâinile murdare de noroi pe față ascuzându-mi lacrimile.

-Ai nevoie de ceva? Întreabă Rafael cu vocea ca de gheață?

-Doar nu te apropria de mine.Spun printre dinți cu vocea ușor înfundată din cauză că îmi curge nasul de la plâns.

Am spus-o și pentru prima dată în 4 ani el chiar m-a ascultat.A trecut de mine și a dus telefonul la ureche.

-Da! Pe strada TrueLie 18.O fată rănită.Genunchiul sfâșiat.Încheietură luxată și o rană la tâmplă. Da. Așteaptă.

A închis.S-a întors spre mine și și-a lăsat privirea pe mine.Și-a scos puloverul negru cu glugă mare și mi l-a pus pe umeri.Miroase a purfumul lui.A parfum bărbătesc. Nu îi spun nimic. Nici el nu zice. Doar pleacă.

Peste vreo 10 minute așteptând la porțile cimitirului a ajuns abulanța.Am fost dusă la spitalul nr.7 din zona școlii mele. Acolo mi s-a bandajat genunchiul.Mi s-a badajat șibmână cu un fel de chestie ce trebuie schimbată de două ori în săptămână timp de 3 săptămâni.Mi s-a uns rana de la frunte cu un fel de chestie usturătoare și puturoasă.Apoi am chemat un taxi care m-a dus acasă.În pragul casei am realizat că în mâna stângă aveam hanoracul lui Rafael. Nu știu cum să i-l înapoiez.Mă gândesc eu la ceva mai încolo.Tot ce vreau e să dorm.Și e deja 4 dimineață.Bine măcar că e vară și că mâine pot dormi cât vreau.

"Doar lasă-mă în pace".Atât și el chiar a făcut-o.