Keep Out

Un alt prieten...

Sunt în brațele lui Rayan zimbându-i și fiind fericită, simt că zbor când mă ridică spre cer și mă rotește, Rosalind se învârte în rochia ei albă din muselină în jurul nostru și zâmbește fericită și ea.Ne așezăm apoi pe iarbă, eu între ei, ne lăsam pe spate, și privim cerul.
-Uite, Xiu, Rayan îmi arată un nor, ală e un iepure?
-Un iepulaș Laian...zic eu bosumflându-mă.
-Da, Rayan, un iepuraș, zice atunci Rosalind și începem să râdem din nou.Îi iubesc și ei pe mine...
Mrrrr....ceva pufos este pe picioarele mele, apoi pe abdomen apoi pe piept torcând fericit, îmi linge părul și își bagă ghearele în gâtul meu...
-Sam, dă-te jos de pe mine, mă adresez motanului și îl împing de pe mine, apoi mă întorc pe o parte și trag plapuma pe mine.Acesta nu se lasă învins și sare pe mine, reușind astfel să mă lase fără aer.El un motan de vreo 8 kg, care se îngrașă pe zi ce trece mai mult, și eu, o adolescentă de 16 ani de mai puțin de 60 de kg.Astfel mă scol din pat și mă uit surprinsă cum Samuel se culcușește pe locul meu.Ahh, ce motan isteț, dar îl iubesc și nu aș renunța niciodată la el, cu el adorm, cu el mă culc, cu el fac totul,el e lumina din casa asta, el ne ține uniți pe cei care au supraviețuit destrămării familiei, de parcă l-a trimis Rayan în locul lui atunci când a plecat...Off, Rayan, ce vis frumos, el era spiritul în casa asta, era fratele meu iubit, cel care mă proteja de tot, doar de dorul lui nu m-a putut proteja.

2 ani în urmă

Deci practic dansul de jumate de an deja, a devenit o parte din mine, am slăbit 5 kg și mă simt deja fericită, dar fericirea mea nu durează mult, pentru că el are grijă să mi-o distrugă de fiecare dată. Când a aflat de dansuri venea în timpul antrenamentelor și făcea glume cu grupul său de prieteni.
-Ăsta tocmai a fost un cutremur? Întreba el și se uita în jur.A, mi s-a părut, Xenia a sărit.Apoi toata sală se cutremura de râs.
Gluma lui preferată.
Dar am închis ochii și am trecut și supraviețuit și glumii ăsteia.În acea seară pe când mă întorceam de la antrenamente, plimbându-mă prin orașul întunecat de noapte dar luminat de felinare ( nu, nu mă plimbam noaptea că mă taie mama, era iarnă, și se înnopta mai devrene, așa pe la orele 5 seară era deja noapte atunci când terminam antrenamentele) pe o uliță mai îngustă și întunecată am auzit un mieunat slab, nu prea atrăgeam atenție la mienaturi de obicei dar dacă vroiam o schimbare aveam nevoie de ea și în interior, așa că mi-am scos telefonul din buzunar am aprins lanterna și am pornit să fac un bine, și să-mi curăț sufletul, peste vreo 10 metri am dat de niște tomberoane gigantice iar în unul din el se auze foșnet, am ridicat capacul și am observat acolo un ghem de blană murdar care se uita cu frică și speranță la mine, aruncat la gunoi fără milă, acest motănaș tremurând de frig îmi trezea sentimentul de milă din mine, mi-au apărut lacrimi în ochi.Am luminat în jur până am găsit un scaun stricat.L-am proptit pe tomberon și m-am urcat pe el, m-am întins înăuntru până nu mai puteam.Nu era de-ajuns.Am mai tras de mine până am prins motanul în brațe, și acela a fost momemtul în care am căzut în tomberon cu motănelul la piept în gunoiul ăla împuțit.Pășind pe gunoi la fel am ieșit din tomperon, căzând pe zăpada moale cu motănelul protestând în brațele mele.

Când am ajuns acasă, mama era uimită.Nu adusesem niciodată ceva acasă și când mi-a văzut urmele de lacrimi a înțeles că mă vindecam și că sufletul meu prindea sentemente.Nu a comentat atunci când am băgăt hainele mirosind a gunoi în mașina ei frumoasă de spălat rufe, nu a protestat când am făcut baie motănașului în unul din vasele ei bune, nici când am șters animalul ud cu unul din ștergarele pentru oaspeți, tot ce făcea era să mă privească fascinată de grija pe care o acordam micuței vietăți.Astfel Samuel a ajuns o parte din mine, din sufletul meu, el m-a făcut să înțeleg ce e aia milă și conpasiune el m-a învățat să îmi fie milă. Astfel îmi era milă de "el" monstrul vieții mele, îmi era milă pentru gelozia pe care acesta o avea pentru mine, eu eram mai bună ca el, iar el a înțeles asta înainte s-o înțeleg chiar eu.Era gelos pe mine. Mă ura pentru ceea ce eu puteam și ce eram.Eram o elevă exemplară iubită de profesori cu note bune și capacități, cu o prietenă ca o soră și fericită în mod bizar de viața mea.Din ziua aia nu am mai scăpat nici-o lacrimă pentru insultele și jignirile sale, pentru că am înțeles.Pentru că aveam sentimentul de milă și știam ce-i compasiunea.