Keep Out

Petrecerea

6 ani în urmă
-Mam, noi plecăm!Ry îi dă sacoul lui Rose și deschide ușa.

-Rosette? O strig pe sora mea.

-Da Xiu micul meu înger.

-Unde plecați? Vreau și eu,scâncesc eu.

-Xiu, ești mică când vei mai crește puțin vei pleca și tu la petrecere, sunt tare funny.Mă sărută rapid pe frunte, mă îmbrățișează apoi iese cu Ry din casă.

Înapo la prezent
-Li, nu știu, nu îmi place, îi zic prietenei mele, uitându-mă în oglindă la rochia pe care mi-a pus-o cu forța.
Este neagră, mulată pe corp și scurtă și deloc comodă.De unde naiba a scos-o?

-E o petrecere unde toate se îmbracă așa,Xi...

-Nu și eu...

Îmi dezbrac rochia, și o arunc departe,deschid dulapul și scot o pereche de pantaloni negri și un tricou negru cu un tigru alb imprimat în față larg, și îmi iau un pulover negru cu fermoar și urechiușe de pisică, îmi iau ghetele mele negre cu șireturi albe, îmi strâng părul în coadă de cal. Îmi șterg machiajul de pe față și sunt gata. Mă întorc spre Li.Este într-o rochie roșie, liberă pe corp, până la genunchi, în niște pantofi negri cu platformă, părul ei castaniu închis este prins într-un coc sofisticat, este machiată simplu, are un sacou negru și o gentuță roșie.

-Xi, parcă suntem din lumi diferite, te rog spune-mi că glumești.

-Îți par de glume,Lulu?o întreb zâmbind știind că-i place porecla dată de mine.

-Off, haide odată.Li mă apucă de mână și mă trage afară din casă.

Luăm un taxi până la Rafael acasă.

Ajunse acolo rămănem șocate, ma rog eu rămân, toată casă sclipește, iar eu pun pariu că jumate de școală se află aici.Este plin de oameni.Mă uit prin jur și o văd pe Li vorbind cu Rebeca și  Amelia, fete drăguțe de treabă.Este în siguranța.Îmi iau un suc și caut un loc liniștit.Mă ridic la etaj, acolo merg de-a lungul coridorului până dau de niște scări care par să ducă în grădina din spate, le cobor și dau cu ochii de o bancă.Mă îndrept spre ea.De aproape observ că nu e goală.E cineva pe bancă pe care vroiam s-o ocup.Păcat.Îmi rotesc privirea în jur, nici o altă bancă, mda, cam stupid chiar și pentru familia Flaubert.
Mă așez încet pe marginea liberă și privesc înainte la scrânciobul din fața băncii.E un scrânciob micuț, copilăresc.Îmi scot căștile, mi le pun, și îmi scot telefonul din buzunarul hainei lumina sa orbindu-mă.

-Ce surpriză! Aud vocea de lângă mie pe care deja o știu.Xenia, la mine acasă, ce drăguț.Rafael face fața de cățeluș imitând unul.

-Pritena mea a insistat.Am răspuns evaziv, nu doream s-o știu aici, în casa lui.

-Desigur, Lilu sau Luli sau ...

-Lili...îl corectez eu.

-Da, cea care te urma ca un cățeluș peste tot, faceți cu schimbul? Acum tu o urmezi? Îmi spune el sprijinidu-și coatele de genunchi, și aplecându-se puțin în față.

-Defapt ea e sufletul liceului acum, încearcă s-o jignești și ești urât de întregul liceu.

-Ai uitat la a cui petrecere ești, îmi amintește el.

-Iar tu ai uitat ce înseamnă să fii gazda unei petreceri.Sunt sigură că nu înseamnă să te ascunzi prin tufișuri.

-Touche domniță, dar nu mă ascund, doar mă răcoream puțin așteptând vreo cenușăreasă drăguță dar ai apărut tu.Cu ce scop?

-Să anunț calul prințului că este concediat, fiind prea urât pentru această meserie, acum că te-am anunțat pot pleca liniștită.

A râs amuzat de schimbul de replici.Am zâmbit și eu.A fost interesant.Apoi mi-am amintit cu cine stau de vorbă.

-Te-ai schimbat Xenia, ești drăguță, atrăgătoare chiar, și corpul tău ește perfect, se vede că 3 ani sunt destuli pentru a schimba o persoană în totalitate.Nu sesizez nici o urmă de răutate în vocea lui.Ciudat.Dar, este un actor bun deci nu mă mir.

-Aș vrea să spun la fel, Rafael, dar eu nu mint.

-Auch.Își ridică mână și o duce în dreptul inimii.Asta m-a rănit.

-Cum să nu.Am pierdut prea mult timp,mă ridic de pe bancă.Pa.

Mă întorc spre ușa pe unde am ieșit dar Rafael mă apucă de încheietură mânii și se ridică și el în picioare.Mă întorc spre și îi arunc o singură privire, apăs butonul de la căști și pornesc muzica, i se mișca buzele dar nu aud ce spune.Îmi trag mână și merg spre ieșire.Iar el mă lasă în pace.

În drum spre poartă o iau și pe Lili cu mine în ciuda protestelor sale.Astfel s-a încheiat prima și ultima petrecere din adolescența mea.

Peste vreo 20 de minute ajunge și taxi-ul pe care-l așteptam.După ce o las pe Lili acasă plec la mine.În drum îmi scot telefonul și o sun pe mama.Nu răspunde.Probabil doarme.

Ajung acasă aproape de ora 10. Ce repede trece timpul.Sam mă aștepta la ușă ca deobicei.În casă cântă muzică și mama dansa ciudat în  bucătărie gătind ceva.Foarte ciudat...

Cum mă zărește mama practic fuge spre mine și mă cuprinde radiind de fericire.

-Oo, Xenia am vești extraordinare!!! A sunat Rosalind!!

Asta e chiar ciudat.Timp de 4 ani de la tragedie nu am știut nimic de ea și de nepoata mea Katherine.I-am dus dorul.Amândurora le-am dus dorul.A fost greu să trec peste.Nici nu sunt sigură că am făcut-o.Un timp eram furioasă pe ea.Apoi cred că nu-mi mai păsa pur și simplu.Este alegerea ei să dispară în lume creându-și alt univers și distrugându-l pe al nostru.

-Și ce ați vorbit? O întreb pe mama care se pare că n-a observat pauza mea de reflecții.

-Este foarte bine.A zis că a trecut peste.Copii au ajutat-o.Și George e un soț iubitor cu ea. Mama parcă visează cu ochii deschiși.

-Copii? Întreb eu conștientă de faptul că a zis copii nu copil.

-Da, mai are o fetiță de 1 anișor.Mama e în culmea fericirii după 4 ani bântuiți de umbrele și stafiile trecutului.

-Este bine cred.

-Este perfect.Oo, Xiu, vrea să ne viziteze de ziua ta.

-Ziua mea? Mama? Ai uitat? Voi fi prin Rusia pe undeva, cu tata.

-Oo, dar se poate amâna plecarea ta.

Sunt pur și simplu prea șocată ca să mai scot vreun cuvânt.Amânat.Nu, nu o să las viața mea din nou să se învârtă în jurul surorii mele ca apoi să dispară iar și eu să nu mă mai pot recupera.Unde a fost când am avut nevoie? Oo, simt dorința de-a scrie în jurnal.Urgent.

-Mamă, nu voi amâna nimic, planific călătoria asta de un an și nimic nu o va amâna nici chiar o soră dispărută de 4 ani.Practic m-am răstit la ea.

-Xenia, cum poți să te gândești la tine? Este sora ta.Vrea să te vadă.I-a fost dor de tine.

-Desigur, timp de 4 ani nu i-a fost și în ultimul moment își aduce aminte de noi.Atunci când viața mea capăta nuanțe mici de fericire apare ea și mi le distruge.

-Xenia!...

-Nu mamă, am decis.

-Sper să faci ceva cu deciziile tale pentru că eu tot am decis.

Mama are privirea aia de "nu mă convingi tu pe mine".Dar nu știe că eu tot pot fi încăpățânată.

Îl iau pe Sam de jos și merg în camera mea apoi închid ușa.Mă sprijin de ea și mă las curgând de ea în jos.Mereu am avut o mama autoritară.Dar nu și de data asta.Și mai știu și că îi adora pe gemeni, ei erau lumina ei.Eu eram doar o scânteie pe lângă ei.Imi las capul pe genunchi.Sam iși împinge capul în mâna mea dreaptă.O ridic și-l mângâi.

-Doar tu Sam, în familia asta mai știi să mă faci fericită.

-Miau.