HADÈS - BOALĂ NESFÂRȘITĂ.

●Spânzurătoare; Capitolul trei.

Era proiecția minții mele? un efect advers al pastilelor pe care le consumasem pe termen îndelungat? mintea mea se rătăcise într-un colaps al întrebărilor care începeau să mă sugrume de parcă în jurul gâtului mi se așezase o frânghie care mă sugruma.

Realitatea devenise propria mea spânzurătoare.

Atunci am încetat să gândesc și mi-am amintit de dorința mea îndreptată către Dumnezeu, ceea ce se întâmpla era rezultatul credinței mele. Descoperisem o credință atât de mare în ceea ce iubeam încât Dumnezeu mi-a îndeplinit singura dorință.

- Nina?..ești acolo?

Glasul lui tata se strecoară prin ușa de lemn șubredă a camerei și mă face să tresalt din adâncimile imaginației mele.

- Da, tată! cuvintele îmi ies nesigure din gură și glasul îmi tremură sub greutatea fricii.

Tata sesisează și intră pe ușă fără să bată uitându-se în toate direcțiile, vrând să găsească sursa cu care purtam o conversație.

- Cu cine vorbești? ești în regulă?..

Îmi dres glasul pentru a căpăta un moment de reflecție și-mi întorc șuvițele după ureche cu încheietura tremurândă.

- Eu...vorbeam cu mine însămi, amân sfârșitul propoziției gândindu-mă la o explicație logică.

- Ești gata de plecare? ți-ai luat toate lucrurile? lipsește ceva? cuvintele îi ieșiră stâlcite din gură, îndreptându-și privirea spre sol.

- Da, putem pleca.

Viziunile mele mă perturbaseră, îl căutam vizual în încăpere, simțeam o prezență care îmi făcea stomacul să se strângă.

Chiar fusese real ce văzusem? el se întorsese la mine? îl puteam atinge din nou? îi puteam simți mirosul? totul era incert.

Știam că singurul mijloc prin care mă mai puteam întâlni cu el erau visele mele - visele erau singurul meu bilet către el, era prezent numai în amintirile mele, se adăpostise în respirația mea, în mijlocul pieptului meu.

Tata mută bagajele pe aleea din fața casei și mă lăsă pe mine să încui ușa, parchetul parcă se prelungea sub picioarele mele și creștea cu încă o bucată - îmi era greu să plec fiindcă aici sângerau gândurile mele, aici m-am sinucis de propria mea persoană, încercând să capăt vindecare.

Am vizionat pentru ultima dată sufrageria și-am introdus cheile în broască, răsucindu-le. Tata mă aștepta în dreptul mașinii - o furgonetă veche care avea baia de ulei stricată, o dâră vâscoasă împânzea tot asfaltul în urma ei.

- Știu că îți este greu să-ți muți căminul, dar acolo te vei simți mult mai bine, rosti tata întristat, deschizându-mi portiera și așteptând să urc.

Pentru a-i înlătura tristețea care-i capturase fiecare trăsătură rigidă, am zâmbit slab în colțul gurii oferind încredere spuselor lui.

Tata se roti după mașină și se așeză pe scaunul șoferului urmat de mine, am strâns mânerul ușii în mână și-am tras de ea.