Alie's World

Poveste 4- Capra Roz

          Imaginație sau prostie? Cred că amândouă. Mereu mi-am dorit o capră roz, dar nu știam cum să o obțin fară să o vopsesc, și, într-o zi am venit cu o idee...

          Soarele se fălește pe cerul fără pic de nori, iar vântul adie leneș. Flori poznașe împânzesc câmpurile fragede ale primăverii. Mireasma dulceagă se simte pretutindeni, formând un val îmbietor de mirosuri plăcute. Un grup micuț de capre domestice pasc liniștite.
          O căpriță singuratică, poreclită de celelalte capra rătăcitoare. Se uită tristă cum celelalte animălțe deja s-au împerecheat, iar ea e tot singură. Este încă tânără, dar nu a reușit să atragă atenția nici unui mascul, și în plus, nici ei nu îi prea plăceau. Erau prea bățoși.

          Se îndreaptă spre un tufiș cu frunze fragede și molfăie anevoios. Ce și-ar dori și ea să gsească un țap pe gustul ei. Scoate un sunte satisfăcut când ajunge în mijlocul tufișului la frunzele cele mai delicioase și nici nu auzi sunetul scos de cioban. Celelalte căprițe aleargă vesele spre omul lor, dar singuratica noastră stătea în tufișul ei și mânca fără nici o treabă.
          Cerul se aprinde în nuanțe diverse, de la un portocaliu aprins până la un roz pal. Căprița noastră, sesizând schimbarea de lumină, iese din tufișul ei și se uită fascinată la spectacolul de lumini din fața ei, urmărind soarele cum se pierde în zare.

          Când întunericul se lăsă, o neliniște o cutremură. Unde era omul? Unde erau celelalte? Se simțea pustiită.

          Stai puțin, înseamnă că nu mai trebuie să intru acolo și să fiu ca celelalte!- gândi ea.

          Mai sprintenă ca niciodată, începe să alerge hai-hui. Se simțea liberă și plină de viață, dar încremeni când auzi un mârâit slab. Doi ochi gălbui o sfredeliră prin întunericul înfiorător. Se dădu doi pași înapoi, dar ochii o urmăriră, conturându-se încet, în lumina stelelor, un bot. Două labe îmblănite călcau apăsat în timp ce se apropiau de bietul animal neînarmat.
          Primul instinct a fost să fugă, dar nu putea. Parcă copitele au fost prinse în pământ. Își aștepta înfricoșată sfârșitul, dar un ropot de copite făcu ca lupul să își întoarcă capul.

          Un cal frumos trece prin fața căpriței, trântind lupul la cățiva metri depărtare. Ea simții că îi sare inima din piept, dar nu era din cauza fricii, ci din cauza incredibilului armăsar din fața ei.
          Avea o nuanță de roz pal, asemănătoare cu nuanța de pe cer la apus, iar un corn măiastru, presărat cu o schlipire ieșită din comun, îi este țsut în vârful frunții.

     -- Ești bine? Vocea lui ușor răgușită îi dădu fiori căpriței.

     -- Da, da sunt, se bâlbâi ea.

          Se simți ușor stânjenită, iar chicotul unicornului o făcu să lase capul în jos. Se simța așa de, bine! Era extaziată de minunatul mascul din fața ei, dar i se părea ciudat că avea doar un singur corn.

***

          Următoarea dimineață, căprița noastră își târâ piciorușele până ajunse la celelalte căprițe. Îi promise iubitului ei că va merge acasă că el nu poate să o păzească tot timpul. Când ciobanul dădu cu ochii de ea, oftă ușurat. Era cea mai bună dintre caprele lui.
          În puțin timp, toate caprele au născut, iar căprița noastră aștepta nerăbdătoare să își vadă nou-născutul. Fu surprinsă să îi vadă blănița rozulie și mărimea lui infiorătoare, și își aminti de iubirea ei...

          Micuțul ied se îzdrăveni, și, crescând, întrecu ceilalți berbeci atât în înâlțime cât și în eleganță.