Distrugătoarea Ierarhiei (#1 din seria Renăscută din Cenuşă)

Capitolul 2

    Simţea cum lumea se cutremura sub picioarele sale firave atunci când ieşi pe poarta casei.Se opri la caţiva metri de casă şi îşi şterse cele două lacrimi care evadaseră, apoi îşi continuă drumul încercând sa nu caute un motiv pentru lacrimile sale , pentru că niciodată nu găsea unul concret. Erau prea multe motive. Picioarele sale mergeau greoi pe acel drum spre bar ca în fiecare dimineaţă.Până să se dezmeticească se trezi că îşi punea şorţul pentru a-şi începe tura.Lăsase haosul din mintea sa în spatele unui zâmbet chinuit şi unei voci blânde şi suave , aşa cum făcuse bunica sa cu ea în acea dimineaţă. Numai că ea nu trebuia să convingă pe nimeni că era unul real , pentru că nimănui nu îi păsa în această conglomeraţie de oameni cunoscuţi şi nu prea.

*

    Picioarele îi erau din ce în ce mai grele când se plimba prin acel bar ponosit şi pedepsit de vreme.Mesele erau înclinate şi lemnul vechi al acestora părea că va ceda din moment în moment.Tavanul era crăpat , pete de var uscat şi cojit dominând tavanul deja strâmb, iar restul pereţilor împânziţi cu igrasie de la umezeala ce domina prin aer erau ultimul lucru care adăugau acestui bar aerul unei dughene , ceea ce şi era practic.

   Katherine ura acest loc încă de când începuse să lucreze aici , dar era singurul loc unde angajau fără ucenicie , ceea ce se vedea încă de când intrai pe uşa joasă şi veche , care mai stătea doar într-o balama. Toate persoanele care lucrau în acest local erau fete cam de vârstă ei , poate şi un pic mai mici.Ea era singura care refuzase oferta patronului de a avea şi o altfel de tură de noapte. Îi spusese că nu avea să îşi mai facă griji pentru salariu , şi că s-ar putea să îi placă chiar. Katherine refuzase cât de politicos putu această ofertă, deşi era scârbită de oferta sa.

    Se văzuse că nu era obişnuit cu un refuz la această ofertă, pentru că se încruntă la ea şi aproape o făcuse să vrea să fugă de acolo când venise la prima sa zi de muncă când ţipase la ea pentru că nu servea destul de repede.Deşi era plătită foarte prost, fiind singura variantă, continuă. Se lăsase umilită în fiecare zi de bărbaţii care fluierau după ea, sau care o făceau femeie uşoară, sau care aruncau halbele pe jos doar ca să o pună pe ea să strângă. Se obişnuise cu aceleaşi feţe zilnic care veneau aici ca să se simtă importanţi, puternici.

   Această dugheană le permitea să traiască o iluzie a unei vieţi uşoare ,plină de alcool, fără angajamente şi în special cu femei care făceau cum le poftea lor inima. Se bucura doar că Peter nu o vizitase niciodată în această gură de iad , unde îşi petrecea zilele pentru a strânge bani.

*

    După câteva ceasuri de plimbat printre mese ,servit ,şi ascultat bădăraniile altora,Katherine îşi pusese şorţul în cui şi plecă cu aceiaşi paşi greoi , dar mai binedispusă că putea să plece din căzătura aceea de bar. Bătătorii acelaşi drum cu paşii grăbiţi şi lenţi deopotrivă, oboseala aproape lăsând-o fără suflare la fiecare pas făcut cu ajutorul dorinţei de a ajunge acasă, şi deşi drumul i se părea interminabil, poarta casei era la doar do paşi de ea acum. Dădu să intre, dar simţi ceva ciudat când apăsa pe clanţă. Apăsarea eternă care se simţea în jurul casei lor şi posomorârea nu se mai simţeau în aer. Era diferit ceva şi nu ştia dacă era de bine sau de rău.

*

    În afară de câte o urmă de zâmbet între ea , Peter şi Katherine , fericirea devenise ca ceva uitat de ei , aşa că nu mai ştia exact ce simţea in aer. În schimb când auzi râsetul bunici sale care spărsese liniştea ceva se însenină şi la ea ,şi speră sănu se mai întunece , chiar dacaă era puţin probabil. Apăsă clanţa şi lăsă un zâmbet să îi patrundă expresia parcă veşnic posomorâtă.Katherine se simţea bine. Cum intră pe culoarul lung şi întunecat al casei un alt râset îi bucură urechile.De data asta era unul mai puternic, care îi aparţinea lui Peter.Înaintă cu paşi mărunţi spre sufragerie. Cu fiecare pas era tot mai curioasă să afle care este motivul acestei bucurii nestigherite în familia sa.Se opri în tocul uşi ca să inspecteze situaţia neaşteptă care îi făcea sufletul să zburde.

    O văzu pe Nazra stând pe fotoliul ponosit de lângă patul bunicii , pe Peter sprijinindu-se de tocul geamului şi ascultând poveştile depănate de bunica lor şi Nazra. Patrick stătea pe covor şi se juca cu nepreţuitul său caluţ de lemn primit cadou de la mama. Nu se despărţea niciodată de el. Era ca o amintire a ei, cât de vie putea să fie o amintire.

   Cum Katherine nu fusese vazută de nimeni în tocul uşi, se sprijini de el şi stătu acolo în linişte ascultând una din poveştile Nazrei care le aveau protagoniste pe ea şi pe bunica lor. Peter intervenea din frază în frază, nelăsând-o pe Nazra să termine povestea. Lui Katherine îi se treziră amintiri când erau mai mici şi făceau amândoi aşa cu mama lor, numai că în timpul în care ea punea o întrebare, Peter punea patru, şi prin farmecul său reuşea cumva să nu devină obositor. Mereu era curioasă să vadă la ce se mai gândise fratele ei.

— Şi ce s-a întâmplat când va prins străbunicul, furând caii din grajd?

— De fapt dragule, erau o iapă şi un măgar. Dacă cineva nu ar fi trişat la trasul la sorţi poate nu ne-ar fi prins. Încă mă trec fiori când mă gândesc la căzătura aia depe măgar. A fost una zdravănă!

    Bunica lor se uită acuzator la Nazra când spuse de căzătură, dar ea se uită cu un zâmbet vinovat şi începu să râdă. Urmă bunica lor, apoi Peter şi ultima Katherine care pufni silenţios. Cumva scăpase încă neobservată.

— Ce vroiai să fac Odna? Normal că am trişat! Măgarul acela era intimidant!

    Nici nu termină Nazra de vorbit că o altă tură de râs urmă. De data asta Katherine nu se putu abţine şi îi scăpase un râs mai puternic decât primul, lăsându-se descoperită. Nazra şi Peter se întoarseră imediat ce îi auzise râsul, urmaţi de bunica lor şi de Patrick. Patrick îi sări în braţe în timp ce restul se uitau la ea şi zâmbeau, ca un "Bunvenit!!" nerostit. Se simţea recomfortant.

*

    După încă câteva minute de poveşti şi râsete, Nazra se îndreaptă spre bunica lor şi o pupă pe obraz, schimbă un zâmbet călduros între ele, apoi se întoarce spre mine şi Peter pentru a face la fel.

—Trebuie să plec, dar am să vin şi mâine să o văd.

    Katherine încuvinţează şi o conduce spre uşă. După ce aceasta ieşi pe uşă, ea se mai uită puţin în urma sa,  privindu-i pletele de zăpadă fluturând în bătaia vântului . O dată cu parcă şi o parte din buna dispoziţie din casă plecase. Măcar nu plecase toată. Speranţa se întorsese la Katherine şi nu avea să îi mai dea drumul.

*

    Simţi un fior pe spatele său când fusese atins de răcoarea dimineţii. Se încovoie şi se luptă cu oboseala ca să îşi deschidă ochi. Auzi paşii lenţi şi apăsaţi care se îndreptau spre ea. Deşi nu îi auzea în fiecare dimineaţă, paşii îi erau familiari, la fel ca şi chipul care acum se holba la ea.