Distrugătoarea Ierarhiei (#1 din seria Renăscută din Cenuşă)

Capitolul 10

Istoria nu era chiar așa simplă în cazul ăsta. Intrigi și evenimente neașteptate presăraseră istoria Solemniei cu lucruri greu de prezentat unui necunoscător. Keir îi întinsese fetei câteva din manuscrisele istoricilor, dar ea refuză să le citească.
- Cum vrei să afli istoria regatului dacă nu vrei să citești manuscrisele?
- Istoria e mai mult decât prezintă manuscrisele. Tot timpul e mai mult decât se relatează. Vreau să îmi spui tu povestea!- Cred că manuscrisele alea o să o facă mai bine decât mine.
- Eu nu prea cred. În plus, manuscrisele acelea nu o să îmi explice de unde naiba e magia. Dar tu o s-o faci!
- Ți-a spus vreodată cineva că ești enervant de persistentă?
- Doar oricine m-a cunoscut!
Keir râse la remarca sa și își ridică mâinile în semn că se dădea bătut. Își drese vocea și începu să povestească pe un ton dramatic lucru care o amuza pe Katherine.
- Să spunem doar că nu există regate noi care să nu apară din neînțelegeri. Uneori acestea se transformă în război, sau... în cazul nostru, într-o lovitură de stat.
- Ce vrei să spui?
- A fost odată o familie ce conducea de zeci de ani peste un anume regat. Totul mersese ca pe roate până când regele murise, iar cei doi fii ai săi ajunseseră să se lupte pentru tron. În urma unui consiliu regal s-a luat decizia ca cel mai mare dintre fii avea să fie pus pe tron, dar regina nu fusese de acord. Cât timp Fiul cel mai mare era plecat pe continentul vecin pentru a reface un tratat de pace cu aceștia, regina pregătise o încoronare pentru cel mai mic dintre fii. Nobilii deciseseră să fie de partea fiului cel mare, așa că acesta aflase de planurile mamei sale și s-a întors înainte de încoronarea planificată de ea. În mai puțin de doua zile regina a fost executată. Fratele său avea să urmeze, dar mulțimea i s-a opus. L-au tras pe acesta de lângă ghilotină și l-au ascuns în inima pădurii. Fiul cel mare își câștigase titlul de "Regele ucigaș".
-Nu se poate! Asta înseamnă că... Katherine se opri și încercă să găsească o explicație pentru tot ce auzise în acele momente.
- Da. Regele ucigaș a fost ultimul monarh a vostru înainte de democrație.
- Dar... ce mi-ai spus tu nu e o lovitură de stat. Ceea ce ni se spunea nouă în școală nu era lovitură de stat!
- Ai spus-o chiar tu! Manuscrisele nu prezintă toată istoria. În special cele care ar trebuii să prezinte un regat magic, ascuns ochilor lor.
- Asta e o nebunie!
- Bun venit în lumea mea!- Cât de multe minciuni mi s-au mai zis?
Ușa scoase un mic scârțâit și până când ea realiză ce se întâmplă, trei bărbați dădură buzna pe ușă. Se uită instinctiv spre dreapta ei, unde îl văzu pe tânăr zâmbind.
- Prea multe minciuni. Au fost prea multe! Cei trei bărrbați erau masivi, îmbrăcați din cap până în picioare în mătăsuri scumpe. Bijuterii masive le decorau veșmintele, iar mâinile lor erau pline cu inele ce prezentau un sigiliu regal. Katherine îi scrută pe cei trei cu o scurtă privire, încercând să își dea seama cu ce intenții veniseră. Primul bărbat avea niște trăsături mai ascuțite, acesta analizând-o pe Katherine la rândul lui. El părea să dețină un ranc mai mare față de ceilalți doi, căci podoabele sale păreau să fie de un aur care se distingea de celelalte podoabe de argint ale celor doi bărbați ce îl acompaniau.
-Ți-a luat destul de mult, Resher!
- Nu e așa de ușor să găsești un sat care nu apare pe nicio hartă, domnule!
Nobilul se încruntă la tânărul ei răpitor, dar peste foarte puțin timp își reîndreptă atenția spre Katherine.
- Și ea de ce nu e legată?
- Nu ne face să părem niște barbari! Cauza noastră a făcut-o să ne considere posibil aliați.
- Ea nu pare să fie de acord cu tine, domnule Resher.
Katherine își strângea poalele rochiei în mâinile sale firave. Asculta ezitant conversația între cei doi, privind înspre podea, încercând să își ascundă teama din privire. Când se auzi menționată în discuție își ridică brusc privirea și dădu ușor din cap ca să afirme că avea să fie de partea lor. Cei trei nobili făcuseră o plecăciune dar care părea ironică la adresa ei. Rânjetul lor o făcea pe Katherine să se gândească la posibila greșeală ce o făcuse.
- Atunci putem începe instruirea, milady? Katherine încuvință ușor din cap. Își lăsă frica să pălească în fața unui scut. Frica numai era o opțiune. Își repeta asta de mult timp, și totuși parcă nu reținea niciodată.