Distrugătoarea Ierarhiei (#1 din seria Renăscută din Cenuşă)

Capitolul 3

    Îi zâmbea din capul patului, făcând paşi mici şi nesiguri spre ea. Katherine stătea înmărmurită, privind-o pe bunica ei mergând singură. Se uita şi nu percepea cum e posibil, având în vedere că uneori abia mergea şi cu ajutorul ei şi a lui Peter. Făcu încă un pas, dar echilibru său cel fragil dădu să se piardă. Katherine veni lângă ea şi o ajută. O privi o secundă îngrozită, dar când îi văzu zâmbetul cel dulce care îl prime de fiecare dată când se uita la ea o pufni râsul. O ajută să se pună pe pat şi o privi uimită şi speriată în acelaşi timp. Chiar nu voia să o piardă pe bunica ei, pentru că era ultima ei ancoră.

—  Cărui fapt îi datorez această minune pe picioare, bunico?

—  Nu e chiar o minune Katherine. E doar voinţă!

    Katherine se uită la ea, apoi întoarse capul către geam şoptind cuvântul care acum se agăţase de mintea ei.

—  Voinţă...

*

    După câteva minute de mers încet şi precaut către bucătărie, bunica lor se aşeză pe unul dintre scaunele din bucătărie la insistenţele lui Katherine, iar ea începu să pregătească micul dejun.După câteva minute de linişte deplină, vocea de obicei gâtuitâ şi plină de reţineri a bunici lor, acum era clară şi fără vreo urmă de şovăială.

— Nu trebuie să faci asta Katherine!

— Să fac ce?

— Asta! spuse ea arătând spre înteaga cameră. Nu trebuie să trăieşti cu povara bolii mele sau cu responsabilitatea creşterii fraţilor tăi! Nu e datoria ta,Katherine!

    Se întoarse şi o privi în ochi săi de cristal, care acum nu mai aveau nici o tulburare, în ei fiind doar adevărul. Katherine şovăi când bunica lor o fixă cu privirea, dar într-un final glasul său sparse tăcerea.

— Şi dacă nu o fac eu, cine o va face? Cine ne va întreţine? Cine va avea grijă de Patrick? Cine va avea grijă de tine?

— Peter poate să aibă şi singur grijă de el, iar Patrick poate sta cu Nazra. Şti cât de mult îşi doreşte un copil...

— Nu îmi voi abandona fraţi bunico!

— Măcar las-o pe Nazra să te ajute! Te suprasoliciţi!

— Mă descurc! Pot să ne întreţin! Plus că în curând se va angaja Şi Peter şi vom avea două salari. Nu avem nevoie de ajutorul nimanui!

— Nu o să poţi să ai grijă de ei toată viaţa!

— Aşa e! De aia o să profit de cât timp o să pot să îi scutesc pe ei de griji. Să nu vadă lumea reală şi tristă în care trăim! În plus dacă eu aş pleca, Peter ar trebuii să se angajeze mai devreme. Cine o să aibă grijă de tine? Cine o să îţi dea medicamentele? Cine o să te ajute să mergi?

     O mică grimaşă apăru pe faţa ei la menţionarea medicamentelor şi a boli. DE data asta nu se mai uită la Katherine când spuse:

— Amândouă ştim că eu nu o să mai fiu una din poverile tale curând... Nu are rost să te mai mint Katherine...

—Nu ai fost şi nu vei fi niciodată o povară bunico! Terimină cu prostiile!

    Lacrimi şiroiau acum pe faţa amândurora. Katherine se întoarse cu spatele să termine micul dejun şi sa fugă de acolo. Se lupta cu lacrimile şi pierdea. Un ultim suspin îi părăsi gâtul când termină micul dejun.

—Katherine... şti că este adevărul... o să mor şi crede-mă că meriţi mai mult decât îţi oferă acest loc. Te rog nu fă să îmi fie şi mai greu...

    Se trezi alergând spre uşa casei cu paşi grei şi totul învârtindu-se în jurul ei. Simţea cum tot ce ştia se destramă şi cade într-un hău al tristeţi şi uitări. Deschise uşa şi dădu peste Nazra care îi privea lacrimile ca şi cum erau nişte săgeţi înfipte în ea. Nu apucă să îi zică ceva, pentru că picioarele ei o luau deja înainte spre bar. Îi simţi privirea urmând-o, dar nu se mai uită în spate, lăsând tot ce ştia pe mai târziu... mult mai târziu. Şi din cel mai urât loc din viaţa ei, barul devenise în nici o fracţiune de secundă cel mai bun refugiu pentru inima ei.

    Barul era mai plin ca de obicei. Katherine observă că feţele cunoscute, care o urmăreau de fiecare dată când venea aici erau mai puţine ca de obicei, un amalgam de oameni necunoscuţi ei înconjurând-o. Era oameni îmbrăcaţi bine şi bine făcuţi, ceea ce era neobişnuit ţinând cont de sărăcia ce bântuia acest sat dintotdeauna. După ce privi câteva minute în jur realiză că toţi purtau aceiaşi uniformă. Concluzionă că erau soldaţi.

   Îşi puse şorţul ponosit şi începu valsul său veşnic printre mesele mici şi strâmbe ale dughenei. Abia apucă să îl servească pe unul, că altul o striga din cealaltă parte a camerei. Apucă două din berile de pe bar, dar când dădu să i le dea soldatului care le ceruse se împiedică şi căzu, spărgând halbele. Dădu să se ridice şi să îşi ceară scuze, când bărbatul o apucă de braţ şi o scutură.

—Ce crezi că faci, drăguţă?! Dai podelei de băut pe banii mei?

—Eu...

—Tu ce? Incompetentă ce eşti!

     Strânsoarea deveni mai puternică şi se trezi în picioare, holbându-se la matahala din faţa ei. Îşi reţinu lacrimile şi încercă să îşi facă vocea să nu tremure când încercă să vorbească.

—Îmmi cer scuze domnule! Nu trebuie să plătiţi pentru ele...

Bărbatul se uită la ea. Un zâmbet sadic îi crescu pe faţa când îi duse drumul la mână şi o apucă de talie cu o mână.

— Ia spune, păpuşă! La ce te pricepi?

— Domnule aţi înţeles greşit! Eu nu...

— Eu cred că am înţeles perfect! Tu trebuie să plăteşti acele halbe, iar după câte ştiu despre acest sat, cu siguranţă nu îţi permiţi. Aşa că lasă-mă să îţi fac o favoare!

— Eu... domnule nu...

    Tonul său superior o înfuria pe Katherine. Deşi nu putea să scape din strânsoarea lui, tot ce simţea era ură şi scârbă, nici o urmă de frică.

—Las-o în pace!

    Nu ştia de unde se auzise vocea, dar Katherine profită de ocazie şi îl lovi pe bărbat în bijuteri, acesta slăbind strânsoarea. Ea se smuci şi fugi cât de repede putu. Un bărbat îi blocă calea, dar până ce Katherine a ajuns la uşă se iscase o bătaie şi uşa rămase liberă. Văzu un bărbat cu pelerină care era în centrul bătăii, lovindu-l pe matahală. Aruncă o ultimă privire, apoi Katherine păşi în bezna de afară, lăsând haosul în spate.

    Katherine fugea pe acela şi drum care o întâmpina zilnic, numai că acum era cufundat în întuneric şi frică. Felinarele făceau un joc al luminilor, stingându-se şi aprinzându-se din secundă în secundă. S-a tot uitat în spate, să se asigure că nimeni nu o urmărea.După ce se văzu la doar zece metri distanţă de casă, Katherine se opri să îşi tragă sufletul, şi se aşeză lângă una dintre case, pentru că abia mai respira. Clipi de câteva ori, până când realiză că toate felinarele se stinseseră. Dădu să se ridice, dar se trezi ţintuită de gard de o siluetă acoperită de întunecimea străzi. Se trezi cu ceva la gură până când să cadă în braţele necunoscutului.
.