O părere adolescentină despre viață

Nu știu dacă a plecat sau nu

*NU ȘTIU*

Nu știu dacă a plecat pur și simplu sau dacă se va mai întoarce.

Nu știu dacă i-am greșit cu ceva și l-am îndepărtat prin faptul că încercam atât de mult sa îl țin lângă mine.

Nu știu dacă am renunțat eu prea repede sau dacă n-am luptat destul în timpul în care îl aveam.

În schimb, știu câte lucruri am îndurat alături de acel cineva care a plecat la prima ceartă, în primul moment în care eu am încetat să mai lupt pentru relația noastră și am așteptat un semn din partea lui. Mai știu și că probabil va mai întâlni oameni care să lupte mai mult pentru el și să încerce să îl facă fericit, fiindcă știu de ce am făcut totul pentru el, dar poate "totul" meu nu era suficient sau ceea ce avea el nevoie. Gândul acesta îmi perturbă liniștea de fiecare dată, dar am învățat să îl accept cu timpul. Aș fi ipocrită să cred că nu va mai găsi pe cineva care să facă ceea ce am făcut eu pentru el, deoarece e complet greșit. Totusi, eu am încercat să îi aduc fericirea, dar am făcut-o în modul meu, probabil al lui era complet diferit, și n-am înțeles de ce a plecat brusc după atâta timp, din acest motiv m-am pierdut.

Confuzie, pătrund în ea tot mai adânc, zilnic, în fiecare secundă îmi fac mii de ipoteze care se află într-o luptă continuă, fără un sfârșit clar.

În fiecare zi, cel puțin o persoană din viața noastră ia hotărârea de a renunța la noi sau nu. Încet se îndepărtează de noi și ne lasă să ne pierdem în gânduri, îndoieli, speranța că va veni o vreme când se va întoarce. Îi judecăm, ne supărăm sau ne enervăm. Apoi ne întrebăm cu ce am greșit de i-am pierdut. Un om înțelept mi-a spus cândva că uneori chiar daca noi deținem 5% din vina ce a cauzat o ruptură a relației cu cineva, o să ne învinovățim intr-o proporție de 10 ori mai mare decât cel ce deține 95% din vină.

Dar de ce mă învinovățesc?

Știu răspunsul. Pentru acele momente când știam că pot să fiu calmă și să nu îl constrâng, pentru fiecare clipă în care am vrut să îl fac gelos sau să obțin de la el un semn care îmi arăta că sunt o persoană importantă în viața lui, pentru toate cuvintele pe care i le-am atribuit și poate l-au rănit fără să conștientizez atunci, pentru ca au fost clipe când am vrut sa renunț la el, iar el și-a dat seama de asta. Cu toate acestea, il iubeam din tot sufletul.

La început mi-a fost greu, să dispară fără vreo explicație care să mă facă să realizez de ce se întâmplă asta, m-a rănit. Aveam nevoie de un răspuns, pe care l-am căutat o lungă perioadă, până am acceptat.

Am acceptat faptul că unii oameni vin și pleacă.

Am acceptat faptul că e alegerea lui dacă se va mai întoarce sau nu.

Am acceptat faptul că poate nu am fost ceea ce și-a dorit cu adevărat, iar acest gând nu m-a doborât, deoarece știu cât l-am iubit și știu că erau momente în care și eu consideram că merit ceva mai bun.

Am acceptat faptul că trebuie să îi dau dreptul să caute.

Am acceptat faptul că este posibil să nu se mai întoarcă și să găsească fericirea la altă ușă, dar știu că și la ușa mea poate apărea la un moment dat altcineva care mă va duce în culmile extazului.

Am acceptat că nu sunt vinovată pentru că el nu mai este.

Și am acceptat faptul că nu știu dacă a plecat sau nu.

Ideea de "a pleca" este atât de greu de definit, deoarece este subiectivă. Unii oameni consideră că o persoană a plecat doar pentru că nu îi mai caută o vreme, alții cred că o ceartă sau un simplu "Adio!" definesc pierderea cuiva. Persoanele pe care le întâlnim de-a lungul timpului nu sunt permante, cu toții știm acest lucru, la fel cum și noi înșine nu vom sta toată viața alături de cineva, dar este greu să acceptăm acest lucru. Unul dintre drepturile fundamentale ale omului este libertatea. Așadar, este dreptul lui să plece și să se întoarcă, poate va rămâne pentru o perioadă nedeterminată sau nu, aceasta este alegerea fiecăruia. 

Am înțeles foarte greu că noi, oamenii, suntem niște ființe sensibile, că imediat când un lucru nu este pe placul nostru sau ne depășește puterea de a îl înțelegem, plecăm. Este complet adevărat și drept, fiecare vrea să își facă o viață mai frumoasă și ușoară, nimeni nu va sta lângă cineva care îi îngreunează aceste două aspirații, probabil de aceea avem în viața noastră persoane care dispar pur și simplu.

"Dragul meu cititor, nu este vina ta că anumite persoane pleacă din viața ta, la rândul tău vei părăsi viata altor oameni. Fiecare lucru se întâmplă cu un motiv, uneori învățam o lecție care ne ajută  în procesul nostru de maturizare, alteori rămâne doar durere, dor și regrete, dar de ce? Dumnezeu nu ne oferă anumite lucruri pentru a ne adânci în durere, ci pentru a ne învăța să găsim raza de lumină din întuneric.  Caută partea bună din povestea ta și axează-te pe ea, descoper-o, redescoper-o, învaț-o și fii fericit!"