Dear Julien

A doua scrisoare

20 septembrie 1870

Sâmbătă, ora 02:16

                        Dragă Julien,

   Știu că asta o să sune prostesc sau chiar infantil, dar, te-am visat. Ți-am văzut din nou chipul ce-ți purta un zâmbet larg și sincer și ochii albastri ce parcă străluceau ca cele mai pretioase comori pierdute pe fundul Pacificului într-o zi luminoasă de vară dar, cel mai important lucru, am putut să te strang din nou în brate.

   Mi-am îngropat față în umărul tău și pe tot ce e sfânt, Julien, mă jur că am putut să-ți simt mirosul. Parfumul florilor de camp, ce ți-l facusem cadou de ziua ta. Dulce, aromat si atât de...

   Atât de real.

   Totul s-a simțit atât de real încât mă sfâșie pe dinăuntru. Nu ai idee cât de mult mă poate afecta asta, să te văd dar să nu te pot avea. 

   Câteodată mă întreb dacă într-adevăr este bine ceea ce fac și dacă nu greșesc pe undeva. Dacă nu ar trebui să trec peste. Dar pur și simplu nu pot.

   Ești peste tot Julien, în mintea și sufletul meu, în fiecare colț al acestei case, numele-ți e pe buzele fiecărei persoane din acest oraș iar afișele îmi arată doar chipul tău lipsit de culoare, fantomatic.

   E greu, atât de greu încât aș vrea să renunț, dar, dacă aș renunta la tine, inima mea ar mai continua să bată? Aș putea trai cu povara că te-am abandonat când îți era mai greu? Dar eu? Cum ramane cu mine? Când vei fii aici pentru mine, acum când mi-e extrem de greu? 

   Când trebuie să mă confrunt cu bârfele oamenilor, cu criticile lor și privirile opripilate pe care mi le oferă de câte ori mă întâlnesc pe strada, unde ești? 

   Unde ești, Julien?

   Spune-mi iubitule, e gresit că sufletu-mi e înlănțuit de al tău? Că îți port iubire? Că m-am oferit ție, trup și suflet? E gresit dacă nu pot trăi cu gândul că tu nu te vei mai întoarce?

   Sunt satul să aud cum oamenii spun că-ți voi plange la mormânt sau că îți voi strânge-n brate doar trupul tău rece și neînsuflețit. Ei nu stiu nimic, aruncă cu vorbe doar pentru că gurile lor nu au ce face. Eu stiu că te vei întoarce, poate că nu acum, poate că nu peste jumătate de an, dar, te vei întoarce, pentru că ai la cine să te întorci. Cum spun mereu scumpule, te voi astepta, chiar dacă înseamnă că va trebui să-mi cresc rădăcini în acest loc.

   Hei, Julien, vreau să-mi promiti ceva, bine?

   Promite-mi că oriunde ai fi, orice ai face și indiferent de cine-ti va fi aproape, vei avea grija de tine. Te vei pune pe primul loc, indiferent de situatie.

Cu dragoste, Asmodeus