Dear Julien

Prima scrisoare

19 septembrie 1870
Vineri, ora 20:36

           Dragă Julien,

   Azi se împlinesc doi ani de când te-am vazut ultima dată. Îmi amintesc acea seară de parcă s-ar fii întâmplat ieri; încă îți văd siluetă ce stă în fața ușii mele, pielea pală ce mereu ți-am adorat-o, fără urmă de vreo pată vineție, mainile-ți tremurânde ce strângeau cutia de lemn de cireș ce mi-ai oferit-o și privirea fără pic de emoție ce mi-ai dăruit-o.

   Buzele-mi sunt încă calde de la sărutul ce mi l-ai oferit în acea seară tomnatică. Corpul-mi încă îți simte atingerile drăgăstose ce obișnuiau să-mi alinte pielea. Sunt intoxicat cu amintirea ta, dar, e ciudat. E ciudat pentru că, cu cât mă afund mai tare în amintirile trăirilor noastre , cu atât mai tare mă simt ca un străin. Un intrus ce nu-și are locul în acele momente frumoase.

   Și din nou, întrebarea ce-mi bântuie mintea și-mi face inima să sângereze apare iar. De ce? De ce a trebuit să pleci? Ce te-a speriat atât de tare încât ai fost nevoit să fugi, să ne rupi iubirea și să te ascunzi, undeva departe, unde inima mea nu te poate găsi.

   Privesc copacul ce l-am plantat împreună, atunci când relația noastră a prins rădăcini la fel ca acest arbore; frunze ruginii stau la baza lui, lăsându-l parcă ... mort. Fără pic de viață-n el, exact cum sunt și eu.

   Amintirea cu tine, fugind pe cărarea ce se adâncea în pădure, apoi ofițeri ce au dat buzna căutându-te-n disperare, încă e vie în mintea mea. Încă simt mâinile acelor bărbați în jurul brațelor mele, imobilizăndu-ma în timp ce acel comisar trântea tablourile cu noi de podea. Bucăți de sticlă împrăștiandu-se pe dușumea, luând cu ele și bucăți din inima mea.

   Niciodată nu mi s-au răspuns la întrebări. Comisarul mi-a tot spus ca nu e treaba mea, dar amândoi stiam ca minte cu desăvârșire. Sunt și eu implicat iar tu, tu ai fugit ca să ascunzi adevărul. Nu te condamn, pentru că și eu aș fi facut același lucru. Mi-aș fii pus capul pe o tavă de argint doar ca să te salvez pe tine.

   Dar te rog, Julien, iubitul meu, întoarce-te. Vreau să te ajut, la fel cum m-ai ajutat și tu pe mine. Întoarce-te, redămi libertatea de a te iubi și viața înapoi.

   Eu te voi aștepta. O voi face până când aerul v-a înceta să-mi colinde plămâni. Și o fac pentru că te iubesc. Așa cum nu am mai iubit niciodată pe nimeni.

Cu dragoste, Asmodeus.