Harley Potter #7 - Ultimul țipăt

XV. Vindecarea

Dati si voi play la melodie, merge pe la final, ultimul refren. E emoționantă. :))

- Harley! HARLEY!

Strigatul fratelui meu m-a trezit din visare, mai exact, din transa aceea a bolii și a țipetelor. Încă îl auzeam pe Fred râzând înainte să cadă în bratele morții și nu credeam ca aveam sa îmi revin vreodată. Eram ca o statuie - o statuie prinsă într-o alta lume.

- Harls!

Am ridicat privirea spre castel. Il vedeam. Il vedeam pe Harry cum alerga spre mine cu cele doua baghete din mana. Fata ii era plina de praf și pământ, chiar și sânge și pe față nu se vedea nicio urma de fericire. Era panica pură. Cand a ajuns la mine m-a ridicat si m-a scuturat cu putere, uitându-se disperat spre munți:

- Harley, rasaritul! Trebuie sa faci vraja acum! Trebuie să...

- Nu mai e timp... am murmurat, plangand.

Fred murise. Ce mai conta...

Harry s-a uitat spre munți iar, din care ieseau pe deasupra raze de soare subțiri și calde. Încă nu erau deasupra noastră, dar nu mai aveau mult. Harry era mai panicat ca mine - eu nu simțeam mai nimic - era ca și cum eram prinsă într-o alta dimensiune, una neagra și obositoare.

M-am uitat si eu spre munți. Am văzut razele multiplicandu-se. În acel moment, m-am speriat și Harry a văzut cum mi se mareau ochii. Mă trezisem complet din starea aceea. Eram conștientă. Ce făceam? De ce stăteam pe loc? De ce nu îmi revenisem mai repede? Harry m-a impins cu o mana si a zis:

- Fugi, Harley! FUGI!

Atunci, am fugit. In timp ce alergam spre castel , spre Sala Mare, mi-am dat jos geaca, de unde am luat lănțișorul. Am aruncat-o pe jos, de unde a sărit un nor de praf și mi-am pus lănțișorul la gât.

- GRĂBEȘTE-TE! a strigat Harry în urma mea, care alerga și el.

Eram imbracata numai cu un tricou alb, subțire, iar venele negre se vedeau bine. Nici nu înțelegeam cum eram în stare sa fug asa de repede! Probabil ca de la adrenalina, dar, totuși, îmi simțeam corpul cedând încet, încet, și eu, alergam cât de repede puteam.

Am traversat gangul de piatră și am sărit peste niște pietre, și mi-am acoperit fata cu palmele când am văzut razele. Erau foarte aproape!

Am bagat cea mai mare viteza de care eram in stare! Era faza terminala. Daca ma atingea soarele, muream peste cateva minute!

Trebuia sa fug... Pentru mine, pentru fratele meu, pentru toti ceilalți! Trebuia să fi făcut vraja în Camera Necesității, dar nu am putut sa ajungem într-un loc liniștit. Trebuia sa fi luat eșarfa de la Fred când eram în Sala Mare, după fuga lui Snape, dar era de negăsit, din cauza haosului. Iar Lexa și Dulce îl căutau. Eu am vrut sa îl opresc pe Harry înainte sa se ducă în Pădure, și asa am mai pierdut mult timp.

De fiecare dacă când se ivise o șansa, nu o luasem, nu judecasem cum ar fi trebuit! Fusese prea mult haos și eu fusesem mult prea proasta! Și acum... Fred era mort. Lexa și Dulce nu erau de găsit, de altfel. Nici nu aveam cum sa le caut. Fugeam.

M-am uitat in spate si am vazut ca Harry venea dupa mine.

- FUGI, HARLEY!

Vocea lui nu era la fel. Era disperata.

Am ajuns fix in fata scarilor. Atunci am simtit caldura unei raze. NU! Eram complet expusa!

Mai multe raze m-au atins si am cazut pe trepte, tipand de la durerea de pe brate. M-am ridicat cu ajutorul lui Harry si am continuat sa fug, cu mainile in dreptul fetei. Harry m-a împins, ca să alerg mai repede.