— Nu credeam că o să te văd aşa de repede, surioară, spuse Emma în timp ce căra câteva dosare dintr-un dulap în altul. Dar dacă stau mai bine să mă gândesc ai intrat în vacanţă şi te-ai mai gândit să dai pe la biata ta soră mai mare.
Eva nu-i mai spusese nimic, afişându-i în schimb doar un zâmbet larg drept răspuns. Nu ştia mai exact ce să-i spună pentru că avea întru totul dreptate. De când începuse Universitatea Harvard din Massachusetts, nu mai avea timp să-şi viziteze de câte ori voia ea părinţii.
— Cât de crudă poţi fi uneori, Emm! Nu este deloc corect, suspină Eva în timp ce se juca cu un pix printre degete. A fost alegerea mea până la urmă să mă mut din Dakota de Sud, şi tu ştii asta mai bine decât oricine.
Îşi luă preţ de câteva minute ochii de la teancul de dosare şi o privi pe Eva cu o expresie tristă, dar totuşi drăgăstoasă.
— Ai crescut atât de repede, parcă ieri încă erai la liceu şi aveai diverse probleme legate de băieţi...
— Asta a fost acum şase ani, spuse Eva, râzând. Lucrurile s-au schimbat de atunci, oamenii se mai schimbă.
Se opri brusc din vorbit şi se aşeză pe un scaun aleatoriu, fără să facă prea mult zgomot. O privi pe sora ei mai mare care încă se lupta cu mormanul de dosare.
— Sigur nu te deranjez? Dacă ştiam că o să ai atâta muncă pe cap la redacţie treceam în altă zi pe la tine.
— Nici nu se pune problema de aşa ceva! zise pe un ton mai ridicat, probabil fără să-şi dea seama. Dacă sunt redactor-şef asta nu înseamnă că nu îmi pot face puţin timp liber şi pentru cei dragi mie.
În mai puţin de o jumătate de oră termină şi cu sortarea dosarelor pe care le primi de dimineaţă de la editorul ziarului. Lucra la Compania Gannett de mai bine de zece ani şi îi plăcea ceea ce făcea. Se simţea împlinită pe plan de carieră şi nu regreta niciun minut că era redactor-şef la unul dintre cele mai cunoscute ziare din Statele Unite ale Americii.
— Mă gândeam că mă poţi ajuta în legătură cu un proiect de vară. Nu prea am idei despre ce aş putea scrie şi mă gândeam...
— Dacă te pot lăsa să te uiţi prin cazurile pe care le-am preluat noi în ultimul timp? o completă şatena.
— Ceva de genul, se fâţâi Eva pe scaun. Am de făcut cercetări în legătură cu mitul faustic şi să relatez o poveste pe baza asta, care să cuprindă doar ideea principală din lucrarea lui Goethe.
— Studiezi literatura comparată, să înţeleg, surâse sora ei mai mare. Ţie chiar îţi plac provocările, nu-i aşa?
Începură amândouă să râdă. Surorile Collins nu refuzau niciodată o provocare când ştiau că aveau de câştigat multe de pe urma acesteia. Întotdeauna ştiau că o vor duce până la capăt indiferent de ce aveau de făcut. Familia Collins era recunoscută pentru ambiţia pe care o degaja oriunde se ducea. Membrii familiei luptau mereu pentru ceea ce era al lor şi nu se dădeau niciodată la o parte, aşteptând ca totul să le pice mură-n gură.
CITEȘTI
Sicriul de cristal
Misterio / SuspensoEva Collins, o tânără studentă pasionată de toate teoriile legate de reîncarnare şi viaţa de apoi, ia hotărârea de a lua parte la un caz pe care sora ei mai mare nu reuşeşte să-i dea de cap. Totuşi, lucrurile iau o întorsătură serioasă în stat...