Toti visam la imposibil

Capitolul 9

    Azi imi vizitez parintii.. Imi e frica.. Ma gandesc la faptul ca ei o sa ma judece, si o sa ma injure si altele.. E al naibii de dureros.. Dar.. Ca sa pot trece la un alt capitol din viata mea, trebuie sa o fac.. Trebuie sa ii vad.. Macar pentru ultima oara.. Imi e dor de mama, asa cum e ea, imi e dor de tata, asa cum e el.. Totusi.. Eu am o frica.. Teama.. Imi e teama de respingere.. Faptul ca ei m-au respins de nenumarate ori, nu ma ajuta cu nimic..
      Iar acum, stand pe scaunul din sala de vizite, ma face sa ma razgandesc.. O sa o iau razna.. Locul asta e plin de oameni ce isi viziteaza semenii. Mai mult sau mai putin, familii. Sala e imaculat de alba, cu mese si sacune asezate uniform, la o distanta de 1 metru fiecare. Cred.. Eu m-am pus fix in mijloc. Ma uit spre usa pe care trebuie sa vina. Parca am ramas fixata cu ochii acolo. Ethan e langa mine si ma tine in brate. Ii multumesc lui Dumnezeu ca il am pe el langa mine, ca altfel cedam psihic.. Ma uit la ochii lui cenusii, ce imi da increderea sa trec mai departe.. Sa raman cu capul sus. Sa nu ascult tot ce imi zicea lumea. Sa tin cont numai de ceea ce cred eu. Pentru mine, omul asta de langa mine e un Dumnezeu. El e tot ce iti puteai dori de la un frate. Iar, parintii lui, sunt painea lui Dumnezeu. Ma considera copilul lor. Au grija de mine exact ca de Ethan. Nu mi-a luat mult pana sa ii pot numi parintii mei. Ei chiar stiu cum sa creasca un copil si sa il motiveze cand nu e in stare sa se ridice de jos. M-au ajutat extrem de mult si le sunt recunoscatoare.
    Aud usa cum se deschide si imi intorc capul automat. O vad pe mama intrand prima, cu catusele la maini. E palida, cu ochii rosii si cearcane la ochi.. A slabit mult.. Fara sa imi dau seama, imi curg lacrimile pe fata. Iar eu nu fac nimic sa le indepartez. Pur si simplu le las sa curga. In spatele ei il vad pe tata. Din privirea lui, recunosteai vinovatia. De ce se invinovateste tocmai acum? Nu pricep. E prea tarziu. Ar trebui sa se simta vinovat. Dar.. Nu asa.. Ma doare sa ii vad asa.. Ma uitam la ei si plangeam in timp ce ei se aseaza pe scaunele din fata noastra. Ethan ma vede ca plang si ma ia in brate si ma saruta pe frunte. Ma aduce cu picioarele pe pamant. Ma ridic si ma duc in dreptul mamei. Ea se ridica si fara sa astept ceva din partea ei o imbratisez. O imbratisez asa cum nu am mai facut-o niciodata. Asa cum ar fii trebuit sa ma imbratiseze ea pe mine. Incep sa plang si mai tare. Nu mai pot sa ma abtin si o intreb:
   E- Ce mai faci? Esti bine? Ai mancat? Te-ai odihnit? Intrebarile astea au facut-o sa verse cateva lacrimi.
   Am lasat-o sa se aseze pe scaun si m-am dus la tata.
   E- Tu cum esti? Esti bine? Imi e dor de voi! Imi e dor de momentele in care va gandeati la mine ca la fata voastra, nu ca la o sclava.
   Il ajut sa se ridice si ii sar in brate. Nu mai rezistam. Trebuia sa ii imbratisez. Altfel simteam ca o iau razna. Aveam nevoie de ei mai mult ca de aer. Doar ca ei nu sunt acolo cand ai nevoie de ei. L-am lasat sa se aseze si m-am asezat si eu langa Ethan. L-am luat in brate si le-am spus.
   E- Mama, tata, el este Ethan. Fratele meu.
    Cand au auzit parca le-a cazut cerul in cap.
   E- Chiar credeati ca nu o sa aflu de el? Bine, practic el m-a cautat si m-a cumparat de unde m-ati vandut voi.
   Imi ridic capul si ma uit la Ethan cum zambeste duios si invingator. Damn.. Mor de zambetul lui. Daca nu era el, eu muream. La propriu si la figurat. Dar el a ajuns la tanc sa ma salveze.
    
     Dupa inca cateva vorbe scoase de mine, pentru ca ei au tacut, am decis ca mai bine plec. Nu aveau de gand sa scoata vreun cuvant, asa ca nu vroiam sa imi racesc gura degeaba. Ii iubesc, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ii las sa isi bata joc de mine.
   Am iesit afara urmata de Ethan. Am simtit cum picioarele nu ma mai sustin si eram pe cale sa cad, dar el m-a prins. M-a luat in brat stil mireasa si m-a urcat in masina. Tot drumul a fost liniste. Dar nu o liniste apasatoare. O liniste binevenita.
   Cand am ajuns acasa, am intrat in baie sa imi fac un dus rece sa ma readuca la realitate. Cand am terminat, m-am infasurat intr-un prosop pufos si am iesit din baie. M-am imbracat cu ceva lejer si am coborat jos. Am intrat in bucatarie si m-am pus langa ceilalti la masa. Se pare ca Dumnezeu m-a binecuvantat cu o familie buna. Toata lumea zambeste. Toata lumea e fericita. Eu sunt fericita. Si fara ei nu as fii reusit.

Yeeeeyyy!!! Mai am doar epilogul si se fini la melodi.:))) nu stiu sa scriu in franceza. Nu le am cu asta. Anyway.. V-am mai spus, termin cartea pentru ca simt ca nu are nici un inteles..

               Kisses!!!