Toti visam la imposibil

Capitolul 7

               Azi ma omor. De ce? Mi s-a pus mie pata asa dintr-o data sa scap de viata. Nu merita. Si ce daca Ethan se comporta cu mine ca si cum ar fii fratele meu? Si ce daca de fiecare data cand, cate un coleg de la liceu se ia de mine, il baga in mormant? Ok.. Hai sa nu fiu chiar asa jigodie.. Merita. Dar.. Nu si eu. Sunt un esec. Asta sunt. Si esecurile merita sa dispara. Fara sa imi dau seama il ranesc pe Ethan mai mult decat cred si mai mult decat e posibil. El nu merita asta de la mine. El merita iubire. Ceea ce eu nu ii pot darui. El merita respect ( macar pe asta il pot da..), el merita o fata linistita, cuminte.. Nu o tarfa, un esec ca mine. 

                2 saptamani am stat si m-am gandit la viata mea. Chiar am esuat lamentabil. Nici acum nu imi pot da seama de ce nu m-am dus la politie cand am avut ocazia, sau de ce draci nu am fugit? Cat de retardata am putut fii? Chiar nu merit viata asta. "Dumnezeu" vrea sa imi faca bine, iar eu dau cu piciorul.. Sau Satan, care mortii ma-sii o fii. Incep sa cred ca mai idioata, proasta, retardata, redusa mintal pe lumea asta decat mine nu poate fii alta. Arde-m-ar focul. Si cat de proasta sa fii sa iti tai venele, sa te dai cu capul de pereti si sa spargi tot ce prinzi in cale? 

                Cred ca l-am bagat in mormant pe saracul Ethan. Nu vreau sa mananc, nu vreau sa beau apa, nu vreau sa dorm. Nu vreau nimic. Si saracul, sta si se roaga de mine seara de seara sa mananc putin si sa ma odihnesc. Tre sa imi bage cu forta in gura sa mananc. Sau sa imi dea cu forta un somnifer. Dar partea proasta, cand ma trezesc, fac ravagii. Incep sa plang ca o disperata de moarte ce sunt si sa arunc cu tot ce prind la mana spre usa si sa il injur pe Ethan in ultimul hal.

               Unde e acea Elisa pe care o stiam eu? Unde e fata aia cuminte? Unde e fata aia care asculta de toata lumea? Care zambea, indiferent de circumstante? A murit? Probabil. Acum, sunt acea Elisa, acea psihopata. Acea Elisa, care e palida, cu cearcane mov de la nedormit, cu ochii rosii de la atata plans, slaba de la nemancat.. Fara zambet pe fata, cu fata palida, cu cearcanele si cu ochii rosii, pur si simplu nu ma mai recunosc.. Parca sunt un strain. Un straind deplorabil as putea zice.. Am innebunit putin cate putin.. Si ce credeti? Inca nu s-a terminat. Innebunesc pe zi ce trece tot mai mult. Daca am inceput sa imi rup parul din cap, ce dracu.. 

             Trebuie sa revin la normal.. Trebuie sa o fac pentru Ethan. Ori ma omor, nu ma mai schimb si asa scapa toata lumea de mine. Acum serios, o depresiva mai inraita ca mine nu mai gasesti. 

          Booomm!!! Scurt stiu. Nu prea am inspiratie. Si nici timp.. Si nici chef. Dar va anunt ca eu nu sunt depresiva.. Doar bipolara. Va pup!! Kisses!!!