Îmi doresc uneori să nu te fi întâlnit. Serios, la dracu, mă termini. Mă seci de viaţă. M-am răsfoit atâta timp căutând o metodă de a scăpa din această temniţă, unde sunt captivă cu tine îmbrăţişându-mă rece dar protectiv. Lămpile care luminează slab încăperea nu mă lasă să îţi văd chipul. Eşti chiar tu? Te-ai schimbat, iar sufletul meu nu mai vrea să plânga după un om uscat şi fără viaţă. Calcă-mi cu sare pe rană, ca de obicei, trezindu-mi fiori pe coloana de vertebre. De ce îţi place să faci asta? Răspunde-mi. De ce nu-mi vorbeşti, suflet de gheaţă? De ce te ascunzi? Vântul se aude în gaura aproape inexistentă din perete. Octombrie. Pare să fie rece, dar nu mai rece ca trupul ce stă nemişcat în fata mea dându-mi impresia că nu are viaţă. Eşti aici ca să mă răceşti şi pe mine? Vrei să îmi goleşti sufletul de viaţă? Mort. Gata, ştiu, ce tot vorbesc? Cum am ajuns să stau în braţele unui mort? Aş fi vrut să nu te fi intâlnit vreodată.
