Templul împăratului

X. " Un război nu mă poate opri ! "

Nu cunoșteam frica. Am fost născută cu asta în sânge, să lupt pentru ce doresc, să nu fiu înspăimântată de pericole. Eram conștientă de ele , însă nu aveam niciun efect asupra mea. 

Călăream de zece zile. Jumătate din escortă a făcut cale întoarsă, deoarece proviziile erau pe terminate, iar drumul era anevoios și lung. Îmi era greu, dar imaginea lui în mintea mea mă făcea să merg mai departe. Nu voiam să mă supun niciunei legi, îl voiam doar pe el și atât. Știam că inima mea este cea care îmi comandă, iar mintea se subordonează. 
  După  o bună perioadă de mers, am început să zărim urme ale caravanei de război. Erau corturi, leșuri, armuri aruncate, sulițe însângerate, cranii. Trebuia să fim precauți, ca să nu atragem armata inamicului spre tabără. După ce s-a înserat, am lăsat caii și ne-am strecurat printre corturi. Cu gluga pusă, silențioasă și precaută, am intrat într-un cort apropiat. La masă, stătea un subordonat pe care îl mai zărisem până atunci: 
  -Nogoon? Zei mari! Ce cauți aici?! 
 - Te rog du-mă la Wu Zhang ,dar în liniște, nu trebuie să facem zarvă.
  Soldatul a ieșit repede. M-am așezat, cortul se învârtea cu mine. Eram epuizată. Apoi, am simțit o mână caldă apăsându-mi pieptul.
 -Floarea mea de mai, ai venit la mine. Știam eu că nu o să rămân multă vreme fără tine!
  M-am ridicat în capul oaselor și i-am zărit figura. Suplă, brăzdată de soare, însă la fel de majestică.
 -Wu Zhang, ți-am spus că un război nu mă poate opri!
 Am ieșit amândoi din cort, noaptea, beți de fericire.  Ne-am oprit sub clar de lună, iar el mă privea. Eram fericită, îmi simțeam inima cum iese din piept, iar privirea lui mă topea.

 -De ce ai făcut asta? De ce ai venit pentru mine? Puteai rămâne cu Împăratul , mă puteai uita.
 -Pentru că, ți-am zis-o deja, te iubesc, Wu Zhang. Dragostea mea pentru tine este nemărginită , ca și acest Univers pribeag în care trăim. Vreau să fiu a ta și să nu am niciun dubiu . Vreau ca sufletele noastre să fie unite, să nu ne mai poată despărți nici sânge, nici sabie.
- Trebuie să renunți la religia ta pentru asta, Nogoon. Tu..ești pâgână. Trebuie să treci la religia tradițională pentru acest lucru și să făgăduiești zeilor credință veșnică.

M-am uitat spre cer, amintindu-mi de Biblie, de Iisus, de sacrificiul pe care El l-a depus pentru noi. Îmi aduceam aminte de crucea smulsă de la gât și de Sfânta Împărtășanie, de Botezul meu, de Jurământul de Credință. 
 -Dumnezeul nostru este unul și același. Dacă sunt aici, eu voi crede în al tău. Pentru că al meu, m-a părăsit din moment ce am călcat pe acest Pământ. 
 Wu Zhang s-a pus în genunchi, și m-a rugat să mă pun și eu în genunchi, lângă el. Zâmbea. A rupt niște flori și mi le-a pus în păr, apoi, a luat o piatra și s-a tăiat la mână , lăsându-și sângele să curgă peste florile și părul meu. Mi-a luat mâna , m-a tăiat ,iar sângele meu l-a scurs pe buzele lui. Apoi m-a sărutat. Am rămas așa o vreme îndelungată, după care m-a făcut a lui, acolo, sub clar de lună. Simțeam iubire în toți porii, sufletul meu zbura undeva departe, împreunat cu al lui.
    -Aceasta a fost logodna noastră, Nogoon. Trebuie să te duci acasă și să înfrunți pericolele. Nici sânge, nici sabie nu ne vor mai despărți.

Trebuia să plec la Palat, așa cum am venit. M-am scăldat înainte de plecare, iar el mă privea. L-am sărutat cu patimă. 
 -Știu că o sa vii înapoi la mine. Promit să te aștept și promit că Împăratul nu o să mă aibă niciodată.
El zâmbea, uitându-se la mine pierdut.

După câteva zile, escorta îmi era pregătită. Wu Zhang alesese doar oamenii lui de încredere să mă însoțeasca, a hrănit caii și m-a îmbrățișat înainte de plecare.
 -Ai grijă, frumoasa mea Nogoon. Drumul este anevoios. Nu te abate pe cărări necunoscute.
 -Te aștept acasă, Wu Zhang.

Am pornit la drum. Era noapte. Ultima noapte fericită pe care mi-o amintesc. Ce urma să se întâmple avea să îmi schimbe destinul pentru totdeauna.