Gânduri...

Gânduri criminale sau gânduri sinucigaşe? Oare la ce duce suferinţa?

N/A: ATENŢIE! Conţinut explicit şi destul de realist/dur.
Nu criticaţi fără să cunoaşteţi motivele. Peace and love! :*

Dacă gândurile ar putea ucide oameni, cândva aş fi fost un criminal în serie. Uneori simt că o singură persoană mă poate face cea mai fericită din lume, dar altă dată, aceeaşi persoană mă poate face să vreau să distrug totul în cale.

Ură .. Ura e un sentiment respingător, cel puţin până când cineva te face să vrei să ucizi pe oricine îţi stă în calea fericirii. Şi totul porneşte de la suferinţă. Criminalii sunt doar oameni care au suferit prea mult. Sunt doar oameni care au avut nevoie de ajutor, dar nimeni nu i-a ajutat. Sunt doar oameni care au vrut să fie ceva în viaţă, dar au eşuat.

Uneori mă gândesc cum ar fi să iau un cuţit în mână şi să îl înfig în cineva. Să privesc persoana în ochi în timp ce perforez pielea fină şi reuşesc să înfig lama în carnea fierbinte, iar sângele să gâlgâie ameninţător. Să îl scot şi să îl înfig din nou până când acea persoană îşi dă ultima suflare. Ochii îi rămân lărgiţi de groază, de spaima atroce prin care a trecut. Sufletul i-a plecat într-un loc mai bun. Într-un loc unde oamenii nu se ucid între ei..

Oare cum ar fi? Aş simţi binecuvântarea stării de euforie? Oare aş fugi pentru un moment din calea nefericirii ce mă paşte?

Sunt doar un copil.. Oare mai sunt un copil? 17 ani nu înseamnă prea mult, dar mintea mea ştie mai multe decât poate duce. Am trăit pe pielea mea tot felul de sentimente, dar niciodată, euforia pe care o simte criminalul în prea multele cărţi poliţiste citite. Aş vrea să o încerc, dar ceea ce mă deosebeşte de un criminal este faptul că încă suferinţa mea nu s-a transformat în ură.

Este un pas mic de la a suferi, până la a urî pe cineva. Un pas mic, dar extrem de important. Şi totuşi, ura nu este neapărat să te conducă la acte criminale. Ura te poate conduce la a ignora persoane. Asta nu e atât de rău. Ura te poate conduce la a dori răul acelei persoane, dar niciodată nu ai putea face asta cu mâna ta. Şi totul porneşte din suferinţă..

Suferinţa.. Oare ce mai face ea? Mai transmite şi gânduri suicidale. Oh.. Asta am experimentat pe pielea mea. Doar câteva persoane ştiu ce am făcut, dar .. acum, că m-am "vindecat", de ce să nu spun tuturor care vor să mă asculte? A vrea să te sinucizi nu este un lucru bun. Este cel mai urât sentiment pe care îl poţi simţi. Apare atunci când eşti lipsit de speranţă şi când nu mai ai pe nimeni lângă tine. Apare când suferi incredibil de mult şi te doare fizic de la acea suferinţă. Nu te doare doar psihic. Este o durere atroce pe care o simţi în piept, ca şi cum inima ţi-a fost smulsă. Vrei să scapi de durere, de suferinţă, de pustiitatea sufletului tău .. De ce? Pentru că nimeni nu e lângă tine. Nimeni nu te poate ajuta. Iar de ce? Pentru că, inclusiv ţie îţi e greu să îţi admiţi că suferi.

Nu este deloc plăcut să vrei să te sinucizi. Petreci seri întregi cântărind posibilităţile. Dacă îţi tai venele, cum o faci? Stai, te documentezi.. şi afli. Niciodată nu le tai de-a lungul, pentru că se pot coase. Dar durerea? Cu ea te poţi duela? Nu doare de ajuns? Eh.. Asta e altă treabă. Durerea e sfâşietoare. Tăieturile ustură, iar momentele care trec până când sângele ţi se scurge din corp sunt un chin. Renunţi la varianta asta. Vrei o moarte uşoară.

Te gândeşti să te arunci de la etaj, dar consecinţele pot fi mai grave decât crezi. Poţi supravieţui printr-un miracol, dar poţi rămâne paralizat o viaţă întreagă. Plus că nu ai arăta estetic să fi într-un coşciug arătând ca o plăcintă. Elimini şi varianta asta.

Hmm.. Dacă ai face rost de o sfoară? Good idea! Dar poţi rezista durerii cele 10 secunde după ce îţi pocnesc vertebrele? 10 secunde eşti conştient de durerea din corp. În viaţa de zi cu zi 10 secunde sunt o nimica toată, dar când ştii că timp de aceste 10 secunde înfrunţi o durere agonizantă, parcă ar fi ore. Nu ştiai că în 86% din cazuri, oamenii care se spânzură se gândesc în primele 3 secunde că nu ar fi trebuit să facă asta, iar în următoarele, că viaţa lor nu era chiar atât de rea? Şi varianta asta e inutilă.

Câte variante mai sunt, dar toate foarte dureroase şi cu o şansă foarte mică de reuşită perfectă...

Singura variantă nedureroasă este pumnul de pastile. Oare? Dacă iei pastile nepotrivite poţi ajunge la spital cu dureri uriaşe şi cu multe vărsături la activ. Se vor efectua spălături stomacale. Dar care sunt pastilele perfecte? Somniferele .. Dar .. Şi aici există un risc. Corpul tău să fie mult mai rezistent decât crezi şi să dormi câteva zile în şir.

Ce am încercat? Lama şi pastilele. Ce am păţit? Momentan scriu rândurile astea deci sunt bine. Cu lama nu mi-a ieşit. Mi-a fost frică să tai prea adânc. Au fost zgârieturi superficiale. S-au vindecat în câteva zile. Şi cu pastilele? Ce credeţi? Am luat prea puţine, sau corpul meu a fost prea puternic. Am dormit 3 zile aproape încontinuu, fără vise, iar când mă "trezeam" nu eram conştientă unde mă aflu şi ce e cu mine. Nu ştiam nici măcar cine sunt. Dar fiecare "trezire" dura până în 30 de secunde. Cum de îmi amintesc? Habar n-am, dar am un fel aparte de a-mi aminti tot ce mi se întâmplă, chiar şi atunci când beau până nu mai pot, sau fumez prostii (ei bine, asta am făcut doar o dată, dar e altă poveste).

Ce am învăţat? Viaţa trebuie preţuită oricât ar fi de grea. Am început prin a scrie cum aş vrea să ucid pe cineva şi termin cu "Viaţa e roz!". Nu e chiar aşa. Viaţa nu e roz, dar oricât de grea este, este a ta, şi ţi-a fost dată ca să o trăieşti. Şi chestia cu "vreau să ucid" este o prostie. Am citit prea multe romane poliţiste şi, cum viaţa ta e numai una, şi a celorlalţi e la fel.

Sunt o filosoafă în noaptea asta şi spun lucruri fără sens, huh? Dar ştii cum e, nu? Nu întotdeauna lucrurile au sens, deci ia-le ca atare!