M-am nenorocit

Capitolul III

Două luni mai târziu, Paul se lupta cu toate puterile sale ca să rămână în viață. Nu credea că va supraviețui între cele două, dar iată că până acum reușise. Încă făcea eforturi pentru a înțelege pe care dintre cele două să o aleagă, dar această alegere era dincolo de înțelegerea lui.

Acum, deși se afla în camera Isei, bucurându-se de compania ei, Paul se gândea îl altă parte. Știa că nu e bine, dar nu se putea abține. Un ciocănit scurt în ușă și încercarea de a o deschide o făcu pe Isa să se dea jos de pe Paul, să se rostogolească din pat și să se ducă să o descuie, iar în cameră intră Ioana, care zâmbi cu subînțeles către fiica ei, după care își mută privirea către Paul și se așeză pe pat.

- Paul, cu tine am treabă, îl anunță ea.

- Ascult, răspunse el calm, cu mâinile sub ceafă.

- Peste trei săptămâni va avea loc o reuniune de familie, aș putea să spun. Vreau să fii și tu prezent, dacă este posibil.

- În principiu, nu cred că tata va avea alte planuri pentru mine, a spus el aruncând o săgeată subtilă către el, privind-o pe Isa, care aflase între timp de unde plecase relația lor și începuse să râdă.

- Hai că nu a fost mare lucru, replică Ioana râzând. Recunoaște că îți convine ce a făcut.

- Ai să vii, interveni Isa înainte ca Paul să spună ceva. Am chef să-i arăt idioatei mele surori vitrege cum arată un bărbat adevărat. Vreau să o fac să spumege de furie.

- Pe cine? făcu el uitându-se strâmb la ea.

- Pe draga mea surioară vitregă, răspunse ea sarcastic. Din moment ce vine tatăl meu natural, va veni și ea, continuă ea, iar lui Paul începu să-i pâlpâie în minte o sirenă. „Nu... E doar o coincidență.” își spuse el.

- Nu vreau să promit nimic de pe acum, deoarece nu sunt sigur, a răspuns el încercând să dea la o parte gândurile negre.

- Pe mine nu mă iei cu faze de genul ăsta, domnule, îl atenționă Isa.

- Te-am dezamăgit eu vreodată? o întrebă el zâmbind. Știi bine că-mi place să păstrez suspansul, spuse el parcă lipsit de griji, deși nu putea scăpa de gândurile care îl bântuiau.

- Deci rămâne stabilit, decretă Ioana. Paul vine.

- Paul își va lua castane de la Danny și Laur, dacă mai stă mult pe aici, zise el la persoana a treia, ridicându-se de pe pat. Trebuie să plec Isa. Ne auzim, încheie el sărutând-o scurt, după care plecă.

Nu trebuia să se întâlnească cu nici un prieten, ci cu Ana, care voia să îl anunțe despre ceva ce tocmai aflase. Ceva atât de important, încât nu îi putea spune la telefon.

Deși trecuseră două luni, Paul încă nu îi cunoscuse pe părinții Anei. Și, deși poate părea ciudat, Paul se bucura că va avea ocazia asta astăzi. În fond, tot astăzi aflase și unde stă cealaltă iubită a lui, unde nu mai fusese niciodată până atunci.

A zâmbit când a ajuns în fața unui bloc de apartamente.

- În sfârșit, își spuse el, ducând telefonul la ureche. Oameni care să nu locuiască in Casa Poporului.

- Ai ajuns? îl întrebă ea imediat ce răspunse.

- Da. Care e interfonul?

- Nici un interfon. Cobor imediat, spuse ea. Larisa! Am... mai auzi el în telefon înainte de a se închide.

- Ce naiba...? făcu Paul privind telefonul.

Ana ieși din scară ca un uragan și a venit spre Paul în fugă. A sărit cu totul în brațele lui și îl sărută cu toată pasiunea de care era în stare. Se potoli la fel de brusc și îi sări din brațe, după care îi dădu o palmă care l-a făcut să vadă stele verzi.