M-am nenorocit

Capitolul IV

Paul știa că tatăl său a avut o tinerețe tumultoasă și bănuia că se văzuse prins între cel puțin două femei mai mult de o singură dată, însă se îndoia că ele erau surori. Lucrul de care era sigur și de care se temea în momentul de față, era amuzamentul pe care îl va avea George pe seama lui. Se îndrepta spre casă, când a realizat că exista posibilitatea ca el să nu fie acasă.

A tras rapid pe dreapta, apoi și-a sunat tatăl. La al treilea țârâit i-a răspuns vocea binecunoscută, dar de această dată, ea avea inflexiuni caracteristice preoților.

- Care este dorința ta, fiule? îl întrebă preotul din cealaltă parte, iar Paul a decis să-i facă jocul, deși nu avea nici un chef.

- Am păcătuit părinte, îi răspunse el cu vocea enoriașului care cere iertare.

- Și cu ce te poate ajuta acest umil slujitor al domnului? continuă George cu aceeași voce.

- Să mă spovedești și să îmi ierți păcatele, răspunse Paul neputându-se abține să nu continue. Îmi pui patrafiru-n cap și de acolo vedem ce iese.

- Dar de când ți-ai schimbat orientarea sexuală? făcu George amuzat, revenind la normal. Credeam că Isa a reușit să-ți controleze pornirile homosexuale, continuă el râzând, înainte de a izbucni într-un hohot sănătos de râs.

- Ai terminat? a întrebat tânărul când s-a făcut liniște în telefon.

- Da, răspunse el serios, de această dată. S-a întâmplat ceva?

- Poveste lungă, pe scurt? Foarte multe. Unde te găsesc?

- În Karma, răspunse el simplu.

- Aha. Cine mai e cu tine acolo? îl întrebă tânărul știind că niciodată nu merge singur acolo.

- Tata, răspunse el.

- Superb, spuse Paul și închise. Doi Belciu, dublă caterincă.

                                                                                                                ***

O jumătate de oră mai târziu, Paul intra în Karma, localul preferat al tatălui. Atmosfera de acolo era mereu una discretă, cu o doză de mister, unde cineva se retrăgea pentru a se bucura de câteva momente plăcute de liniște. Paul nu avea nevoie de ghidare. Știa că tatăl lui venea aici cu mult timp înainte ca el să vină pe lume și stătea mereu la aceeași masă, care, culmea, nu avea un număr, ci un nume: George. În acel separeu, tatăl și bunicul lui discutau și râdeau în timp ce fumau, și, din când în când, își udau gâtul cu băutura din paharele lor. Sticla de pe masa șoptea că în pahare se găsea whisky. S-a așezat lângă ei imediat după ce i-a salutat.

- Ce s-a întâmplat măi nepoate? îl întrebă bunicul, expirând fumul de țigară. Te văd cam agitat.

- În primul rând, aș dori să-i mulțumesc geniului care mi-a prezentat-o pe Isabela Pop, spuse Paul teatral, ridicându-se în picioare și ținând în mână un trofeu imaginar, accentuând apelativul pe care i l-a dat tatălui său.

- De ce? făcu George cu ochii mari, iar Paul a înțeles din tonul vocii lui că nu mai era la primul pahar.

- Mulțumită ție, am intrat într-un rahat pe lângă care escapada mea cu Poliția pare o joacă de copii, răspunse el nervos, așezându-se înapoi și începând să se joace absent cu sticla de whisky. Mi-ar fi fost cu mult mai bine dacă nu te-ai fi implicat în viața mea. Nu am vrut să-mi faci cunoștință cu ea de la început, a explodat el într-un final. Mai ales cunoscându-mi tendințele de afemeiat, pentru care apropo, îți multumesc. Din nou, încheie el ironic.