M-am nenorocit

Prolog

O veche zicală bătrânească spune că „între două nu te plouă și-ntre patru te ia dracul”. Dar adevărul e că, uneori, nici între două nu e așa de călduț cum se crede. Iar prima, unica și adevărata lege a lui Murphy, care spune că „dacă ceva poate merge prost, atunci o va face cu brio”, fiind pentru unii legea pesimismului absolut, adeverește totul.

Povestea ghinionistă a lui Paul Belciu începe în parcarea unui supermarket. Iar ghinionul lui din acel moment este ceva ce ar putea fi catalogat drept legendar.

***

Abia ieșise din magazinul din care își cumpărase țigări, și își scosese telefonul din buzunar pentru a da un telefon, când atenția îi fu atrasă de un claxon strident și iritant pentru timpan, care venea de la câteva zeci de metri distanță. Își ridică privirea și văzu cum o brunetă drăguță, îmbrăcată într-o fustiță albă și scurtă care îi punea în evidență picioarele lungi și bronzate și un top alb imprimat cu figura lui Che Quevara, sărea în lateral reușind cu greu să-și mențină echilibrul din cauza tocurilor înalte, începând apoi să vocifereze la adresa șoferului. Paul nu putea auzi ce spunea, dar își putu imagina cu ușurință și zâmbi din cauza cuvintelor ei, cunoscând foarte bine ce debit putea avea iubita lui. Dar, ca un adevărat gentleman care era, nu avea acum chef să stea de vorbă cu ea, cu telefonul încă în mână, se intoarse spre dreapta.

Nu apucă să facă mai mult de trei pași, când văzu o blondă îmbrăcată într-un pantalon din denim negru și un tricou al celor de la Linkin Park, care venea spre el, vorbind la telefon. Paul se panică puțin, pentru că situația lui părea ușor ingrată, având în raza sa vizuală două iubite. Fără să stea pe gânduri, făcu stânga-mprejur.

Nu apucă să facă nici măcar un pas, pentru că, numai Dumnezeu știe de unde, o altă brunetă, evident cunoscută lui, fie ieșise din pământ, fie se materializase din nimic, iar Paul era acum panicat de-a binelea, mai ales că fusese văzut de ea. Deja se vedea legat de patru cai, care așteptau doar să primească un îndemn, pentru a începe cu toții să alerge spre cele patru punctele cardinale.

- Cum mama dracu am ajuns să am așa un noroc? se întrebă el printre dinți, făcându-se că nu o vede, și realizând că trebuie să intre înapoi ca să se ascundă de ele, când văzu caii cum încep să alerge. O roșcată care stătea la rând pentru a plăti la casă, se uita drept la el, cu ochii sclipindu-i de bucurie îi făcu un semn din mână, începând apoi să caute ceva în geanta imensă pe care o avea agățată de umăr. Geantă în care el încercase cu două săptămâni în urmă să introducă un LCD și aproape că reușise. A realizat imediat ce căuta, și-și scoase rapid bateria de la telefonul pe care îl ținea încă în mână, după care îl lăsă să-i alunece în buzunar.

Își cântări extrem de rapid șansele. Era înconjurat de iubitele lui și nu avea șanse de scăpare pe cale diplomatică. Doar fuga îl mai putea salva acum. Extrem de rușinoasă, dar foarte sănătoasă având în vedere situația de față.

O luă la fugă printre primele două pe care le văzuse, despre care nu știa și nici nu-i păsa dacă l-au văzut între timp, fiind la un pas să fie călcat de o mașină, care frână asurzitor, atrăgând toată atenția.

Acum fusese văzut de toată lumea, indiferent dacă îl cunoșteau sau nu. Cele patru femei acum veneau toate pe urmele lui, mai repede sau mai încet, în funcție de modul în care erau încălțate piciorușele lor neastâmpărate care le aduseseră acolo.

La intersecția din fața sa, nu s-a oprit nici măcar o secundă. Nu a pierdut un moment pentru a vedea ceva în jurul său. Nici culoarea semaforului, nici mașinile care treceau, nici măcar pentru a privi peste umăr. A traversat intersecția ca și cum ar fi avut toți dracii din Iad pe urme. Și nu oricum, ci transversal, tăind toate cele patru sensuri de mers ale mașinilor. Siguranța era ultimul lucru la care se gândea. A fost la un pas de a fi lovit de două mașini, dar a reușit să scape cu bine. După ce traversă intersecția privi peste umăr și le văzu pe toate cum vin una câte una. Toți dracii din Iad chiar erau pe urmele lui.

Și pentru ca tabloul să fie complet, Paul observa abia acum un mic amănunt, de o importanță nesemnificativă și pe care l-a scăpat din vedere în goana lui disperată. Câțiva metri mai departe, în spatele unei dubițe cu aspect hippie din anii 70, stătea parcată o a doua dubiță. Una dotată cu girofar. Cineva îmbrăcat în uniformă tocmai coborâse din dreapta și îi făcea semn cu o mână să vină la el, în timp ce cealaltă se odihnea pe tocul din piele al pistolului.

- Hai să nu facem nimic nesăbuit, spuse polițistul precaut, în timp ce Paul se lumina la față. El ridică mâinile și începu să fugă spre polițist, ceea ce-l făcu să arate ciudat și să-l sperie puțin pe polițistul care deja își deschisese tocul, când Paul puse mâna pe mânerul ușii glisante, o deschise și intră în dubiță, lăsându-l pe polițist interzis. Acesta își închise tocul înapoi și deschise la rândul lui ușa glisantă.

- Ce Dumnezeu faci măi băiete?

- Daca sunteți un bărbat adevărat, vă rog să mă duceți la Poliție și să mă ascundeți într-o celulă, răspunse Paul implorator.

- Ce? făcu individul cu o figură surprinsă.

- Am spus că am nevoie de ajutor, a spus el gesticulând speriat, scoțând capul pe ușă și uitându-se după cele patru femei.

- Care este problema? întrebă amuzat polițistul care stătea la volan.

- Uitați-vă în direcția din care am venit și spuneți-mi ce vedeți, îi ceru Paul repede.

- Îți e cumva frică de cele patru fete frumușele care se grăbesc încoace? întrebă el amuzat.

- Poate că la prima vedere sunt inofensive, dar dacă pun mâna pe mine, sunt mort.

- Lasă-mă să ghicesc, ceru el zâmbind. Iubitele tale?

- DA!!! urlă Paul disperat.

- Toate patru? făcu înainte de a fluiera admirativ.

- Mă duci odată de aici?! țipă iar Paul.

- Marinică, urcă și să plecăm. Dacă îl ducem pe tipul ăsta de aici nu le dăm băieților de la criminalistică și legistului de lucru, spuse el râzând către celălalt polițist, pornind motorul.