M-am nenorocit

Capitolul II

Trecuseră două luni, iar Paul primise deja de la tatăl său acel „Ți-am spus eu!” care îi fusese promis, iar acum aproape că făcea parte din grupul celor cu o iubită alături de care să facă pasul cel mare. Ajunsese să țină la Isa.

Dar chiar și așa, tradiția grupului său de prieteni rămânea sacră. Un week-end pe lună, ei dispăreau de pe radar. Nu primeau telefoane, nu plăteau cu cardul, nu își dădeau propriul nume la hotel. Evident, nimeni nu venea cu iubita. În acel week-end ei se distrau ca niște liceeni, cu multă băutură și cu cea mai tare tipă pe care o puteau agăța în cluburi. Totul era permis. Nu existau compromisuri. Cerul era limita.

Era deja obișnuit cu unele adversități din partea localnicilor, pentru că atunci când el și băieții lui apăreau, fetele îi vedeau doar pe ei, iar asta a cauzat probleme de-a lungul timpului, dar ele au fost depășite prin număr. Niciodată nu erau mai puțini de o duzină, iar asta îi făcea să răspundă puternic în fața unui grup de țărani ofticați și plini de alcool.

De această dată, distracția s-a încins într-o discotecă rurală. Iar Paul a fost surprins pe picior greșit, uitându-și toți banii pe pat, așa că a plecat de acasă doar cu ce avea în portofel. Iar acum descoperea stupefiat că a rămas lefter în week-end-ul băieților. Era un coșmar pentru el, pentru că avea să se facă de râs în fața celorlalți. Avea cardul de rezervă în mașină, dar în seara asta nu-l va ajuta cu nimic. Așa că a decis să-și aducă aminte cu adevărat de isprăvile din liceu, devenind un vânător de băutură.

Imaginați-vă că sunteți prădătorul din fruntea lanțului trofic, iar alcoolul este hrana voastră. Voi sunteți leii, iar mesele fără persoane dar pline de sticle sunt turmele de antilope. Trebuie doar să stați la pândă și să atacați la momentul oportun. Riscul este destul de mare, totuși. Nu știi niciodată cât de aproape sau departe sunt cei care stau la masa respectivă. Cert e că ai înhățat sticla care pare mai plină și ai dispărut rapid din peisaj. Odată ce ați făcut asta, puteți încerca să continuați să vă bucurați de ceea ce făceați înainte de a vâna. Toate femeile sunt frumoase. Sau sunt astfel din cauză că aveți privirea încețoșată de băutură. Mereu se descoperă adevărul a doua zi.

Iar Paul era un vânător de mare clasă. La un moment dat, ridică sticla cu fundul în sus și descoperi că aceasta nu mai conținea decât aer. Reveni cu privirea spre mulțime, și descoperi că nu mai vedea nimic. În fața lui, o tipă cât o balenă simula dansul ploii. Balenă pentru că era colosală. Genul de femeie pe care decât să o ocolești, mai bine treci peste, iar decât să treci peste, mai bine te dai bătut. Dans al ploii pentru că se bâțâia în jurul propriului ax, asemeni unui bețiv care nu-și mai putea menține poziția verticală și nu se mișca deloc.

Cum ajunsese acolo, nu știa și nu-și putea explica. Nu se mișca nici măcar un milimetru în timp ce făcea dansul ploii. Paul, fiind beat, s-a ridicat și i-a tras o palmă peste fundulețul ei „micuț și obraznic” ca să o facă să se miște de acolo, după care, dezechilibrat, căzu înapoi pe scaunul de pe care se ridicase. Ar fi putut avea mai mult succes dacă încerca să mute un perete cu totul. Se resemnă și se mută câteva scaune mai într-o parte. Nici nu apucă să se așeze bine, că a apărut un individ cu o figură care exprima orice, numai inteligență și sobrietate nu.

- Dai în gagică-mea, bă? făcu individul.

Deși într-o stare asemănătoare, Paul reuși să-și focuseze privirea și să-l vadă cum trebuie.

- Omule, din câte îmi dau eu seama, tu nu ești nici Lazar Angelov, nici Albert Einstein, spuse el cu greu. Nu te condamn pentru că nu ai standarde, îl insultă Paul cu tupeu.

Mâna individului se strânse în pumn și se repezi spre Paul, când o mână feminină, îl trase de umăr cu putere, făcându-l să se întoarcă cu totul, iar pumnul său nu lovi decât aerul.