Ultima rasuflare [+18]

Sarutul

  " Dar ,cu timpul ,am descoperit ca devenisem un monstru,o masina de distrus oameni."

 Incepusem sa ma "joc"cu toata lumea.La un moment dat Ramona,cea mai buna prietena a mea,mi-a facut cunostinta cu un alt coleg de-al ei de clasa,Ramona fiind de-o varsta cu mine.Pavi,ca asa il cheama,era un tip foarte de treaba,dar putin prea lipicios si naiv pentru mine.Asa ca mi-am spus "de ce nu?".Deci,i-am cerut Ramonei sa aranjeze o intalnire intr-o ora in parcul din spatele blocului.Toata treaba asta cu intalnirea trebuia sa se intample cam pe la ora 19:00.Mda,datorita mie si "frumusetii mele de proportii bliblice" intalnirea a avut loc doua ore mai tarziu.Si cand am ajuns in parc,el inca era acolo.Ar fi trebuit sa ma simt vinovata dar nu m-am simtit.De fapt,ma durea la banana ca el m-a asteptat doua ore singur,pe o banca,la doar 20 de grade.Meh,se mai intampla.Ma rog,intr-un final m-am asezat pe banca pe care statea el si imediat eu am inceput o conversatie, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

-Buna,ii spun fara niciun fel de intonatie in glas,gandindu-ma cat o sa-mi consume intalnirea asta din viata.

-Salut,Demi.Stii cat este ceasul?mi-a raspuns el cu o nervozitate extrem de accentuata in voce.

-Da,este ora 9 seara.De ce intrebi?i-am zis in timp ce ma uitam la ceasul de pe mana mea.

-Pentru ca intalnirea trebuia sa aiba loc acum 2 doua ore.  

Deja tensiunea incepea sa se strecoare incet-incet in conversatia noastra,napustindu-se mai mult asupra lui Pavi.Se vedea clar pe fata lui ca era nervos si ca aproape nu mai putea respira din cauza furiei pe care o acumulase in ultimele doua ore.Venele incepeau sa devina din ce in ce mai proeminente iar cele de pe gat si de pe frunte nu mai aveau mult si plezneau. Pentru cateva momente am crezut ca o sa faca o comotie cerebrala. Iar eu, fiind in antiteza cu el, eram cea mai linistita persoana pe care o stiam in momentul ala.Asa ca l-am intrebat:

-Tu de ce te agitit acum ca energizantul de fapt?

-Cum as putea sa nu ma agit atata cand am asteptat ca prostul doua ore?mi-a raspuns el pe ton care cred ca mai avea putin si ma trezeam si cu o palma peste fata din partea lui. Atata-i trebuia. Cat eram eu de linistita si de bleaga pe banca aia langa el.

-Auzi,tu vrei sa se intample ceva intre noi? Sau au de gand sa zbieri la mine intr-una pentru ca am intarziat?Ca sa stiu daca plec sau mai raman,l-am intrebat usor amuzata de stiuatia in care ne aflam.

   In acel moment o liniste de mormant s-a asternut in jurul nostru. Nu se mai auzea nimic inafara de vantul care se impletea cu iarba culcata datorita proprie-i lungimi, nimic inafara pasilor oamenilor care treceau pe langa noi, nimic inafara respiratiilor noastre. Deodata, ne-am uitat amandoi in acelasi timp unul la altul. El avea ochii albastrii ca cerul, asa ca am inceput sa ma afund in ei. Daca nu as fi fost o piatra, probabil ca as fi putut sa ma indragostesc de el.

-Ai ochi frumosi, ii spun eu spargand linistea din jurul nostru.

-Multumesc, ai vrea sa ii vezi mai de aproape?

-Mi-ar placea.

   Si incet-incet,buzele noastre se apropiau din ce in ce mai tare pana cand s-au atins si parca au inceput sa danseze. Buzele lui erau mai catifelate ca matasea. Erau asa de moi, si de calde incat ar fi putut sa o adoarma la loc pe Frumoasa din Padurea Adormita. Dintr-o data, toata imaginea mi s-a intunecat Si tot ce am mai auzit a fost glasul speriat a lui Pavi si o sirena de ambulanta. Simteam absolut orice,numai ca nu ma puteam misca,nu puteam privi sau vorbi. Simteam mainile catorva oameni ridicandu-ma ,asezandu-ma pe o saltea mobila, urcandu-ma undeva ssi am auzit niste usi trantindu-se in urma mea. Am simtit cum alte buze reci, ca de mort,cu gust de medicamente s-au presat puternic peste ale mele si doua palme incrusitate apasandu-mi cutia toracica in mod repetat. Auzisem,la un moment dat,cum acele usi s-au redeschis si simteam cum urcam mai multe scari pana am ajuns intr-un pat stabil, imobil, apoi cum niste pastile imi alunecau incet pe gat. Tot ce mai ajuzeam in momentul ala era linistea.Ah,in sfarsit acasa!! Intr-un final am reusit sa deschid ochii, iar tot ce puteam vedea erau niste pereti albi. Mi-am dat seama ca nu eram in casa mea asa ca am inceput sa ma uit prin jur.Zis si facut, pana cand am zarit perfuzia care zacea lenesa in bratul meu. Atunci,mi-am dat seama ca nu eram in casa mea,nici in casa unei cunostinte. Mi-am dat seama ca ajunsesem la spital,cel mai morbid loc din lume.