Colecție de flori presate.

Proba 1: Prolog cu vampiri

Tema primei probe: Un prolog, de 500-1000 de cuvinte, cu vampiri.

Număr de cuvinte: 922

Jurați: _inchis_ Iuli_Criss

Mic disclaimer: Nu credeam că voi ajunge să scriu ceva despre vampiri, dar să vedem ce o să iasă. Mă avânt în chestia asta fără prea multe așteptări.

***

<<Vampirilor le e frică de soare, Emiliei Hert nu>>

Felix Aman e vampir, Emilia Hert nu. Emilia e psiholog, nu pentru că așa a vrut, ci pentru că așa s-a nimerit, căci ei i-ar fi plăcut să fie altceva. I-ar fi plăcut să fie bibliotecară, poate. Altceva. Altcineva. Nu i-ar fi plăcut să fie vampir, probabil, pentru că Emilia a fost mereu ființă umană, om, persoană, până în măduva oaselor ei, până întunericul avea să o învăluie în manta-și. Totuși, a ajuns psiholog (nu pentru că așa s-a vrut, ci pentru că atât s-a putut), ceea ce îi pune natura de om la încercare; după nouă ore în prezența problemelor altora, numai om nu mai ești. Ființă umană, desigur, dar nu om, pentru că omul suferă și plânge. Ființa umană ascultă.

Emilia nu este un psiholog prea bun, dintr-o serie de motive. A terminat facultatea cu greu, fără a înțelege prea multe. Are o voce pițigăiată, nazală din cauza unei mici deviații de sept, ceea ce o face „sâcâietoare" pentru mulți clienți. Se teme de întuneric suficient de tare cât să fie nevoită să meargă la psiholog de două ori pe lună; un psiholog care merge la psiholog nu are cum să fie unul prea strălucit.

          Clădirea de apartamente la parterul căreia se află cabinetul Emiliei este numită „Ciupercă"; nu numită propriu-zis, dar așa i se spune în cartier, pentru că în locul ei obișnuia să fie un restaurant, „La' ciuperci", care fusese demolat de proprietarul străin ce-l achiziționase. Majoritatea taximetriștilor îl știu drept „Ciupercă", așadar, ceea ce lui Felix i se pare cel puțin inutil, cel mult ofensator la adresa capacității intelectuale a șoferilor de taxi. Strada Primăverii adăpostește doar case, oricum. Doar case și o ciupercă, așa că taximetriștii ar putea la fel de bine să te înțeleagă când le spui că vrei să mergi „la blocul de pe strada Primăverii".

—La blocul de pe strada Primăverii, vă rog, spune Felix îndată ce se vede pe bancheta din spate a  taxiului pe care îl găsise pe strada Mihai Eminescu, undeva în jurul orei unsprezece.

Taximetristul se uita la el puțin sceptic în oglinda retrovizoare, cu o sprânceană stufoasă ridicată. De fiecare dată când se mișca, un miros neplăcut împânzea mașina; Felix se gândea că poate șoferul adunase praf de când aștepta acolo, pentru că nimeni de pe strada Mihai Eminescu nu lua vreodată taxiul. Pentru o secundă se uită la bărbat, apoi pe geam, și înapoi la șofer, căutând să descoase motivul pentru care îi era ațintită o asemenea privire dezgustată. Nu credea să fi deschis gura prea tare cât să i se vadă colții recent crescuți. Gâtul îi era acoperit, așa că recenta mușcătură nu i-ar fi putut atrage atenția taximetristului.

—La blocul de unde? Băiete, sunt mai multe blocuri în orașul ăsta, nu am eu de unde să le știu pe toate.

Continuă să se revolte –„Auzi la el, blocul de pe strada Primăverii. Parcă e greu, măi tată, să spui ciupercă!"–, în surdină, dar plecă de pe loc când sesiză că Felix nu părea a vrea să răspundă la întrebare. Dacă ceva rămăsese exact la fel la persoana lui, era încăpățânarea. Unul din aspectele ce se schimbaseră, din păcate, era și motivul pentru care el, un mândru locatar a unei case de pe strada Mihai Eminescu, lua un taxi la ora unsprezece noaptea spre un bloc de pe strada Primăverii. După câteva zile de chin, măcinat de o fobie sfâșietoare de soare, și o serie de experimente ce i-au demonstrat că vampirii nu sunt alergici la soare, ci doar speriați de el, la fel cum oamenii sunt speriați de întuneric –fapt pe care băiatul îl punea pe baza evoluției speciei–, Felix Aman s-a hotărât că venise momentul să se facă om, dacă ființă omenească tot nu mai putea să fie, și să meargă să sufere și să plângă la psiholog.

Vampirii nu lucrează, își reamintii Felix, împingându-și cu degetul arătător ochelarii ce stăteau să-i cadă de pe nas, în încercarea de a-și justifica alegerile. A ales să meargă la psiholog: avea nevoie să sufere și să plângă. A ales să meargă la psiholog, deși el nu mai lucrase de câteva luni: urma să plângă mult și bine, căci niciun doctor nu te ajută chiar pe gratis. Plecase cu aspirația că Emilia Hert, la adresa căreia auzise doar critici dure pe un forum online, urma să îl ajute. Nu gratuit, desigur, căci co-existau într-o societate capitalistă. Dacă ea îl putea ajuta cu fobia lui de lumină, el era sigur că o va putea ajuta cu fobia ei de întuneric. Tot ce trebuia să obțină în acea noapte era acordul Emilei și nimic mai mult.

          Emilia Hert e psiholog, Felix Aman nu. Felix e vampir, nu pentru că așa a vrut, ci pentru că așa s-a nimerit, căci lui i-ar fi plăcut să fie altceva. I-ar fi plăcut să fie profesor, poate. Altceva. Altcineva. Totuși, a ajuns vampir. Ființă umană, desigur, nu mai e, dar poate om, pentru că omul suferă și plânge. Ființa umană ascultă. Nimeni nu suferă și plânge mai mult decât Felix Aman; nimeni nu ascultă mai bine decât Emilia Hert.