Niciodată al meu

Capitolul 1: lumea capătă o altă culoare

***chapter song***

Ron Pope - A Drop in the Ocean 

"A drop in the ocean                               
A change in the weather                      
I was praying that you and me might end up together                          
It's like wishing for rain as I stand in the desert                                              
But I'm holding you closer than most,
Cause you are my heaven."

***

1944. Un an agitat. Întreaga Londră forfota și se agita. În fața teatrului, o trăsură trasă de doi cai falnici se oprește. Din ea, un pantof de catifea își face apariția, urmat fiind de silueta unei domnișoare cum rar întâlnești. Acoperită cu o rochie albastră precum cerul, pe care se puteau observa mici pietricele prețioase, care mai de care mai strălucitoare și mai colorate, Riviette cuprindea cu privirea, parcă, întreaga clădire. Deși era o construcție impunătoare, privirea fetei nu exprima nimic: era indiferentă, sceptică, goală.

- Domnișoară Hellstorm, în sfârșit! strigă un domn cu mustață, care ieșea rapid pe poarta cea mare a teatrului pentru a-și întâmpina noua actriță. Nici idee nu aveți cu câtă nerăbdare v-am așteptat! Lăsaţi-mă să mă prezint: Thomas Heliade, directorul acestei mărețe instituții, teatrul Lullaby, care se simte onorată să vă aibă drept parte a distribuției.

- Domnule Heliade, onoarea este de partea mea! răspunde degajat Riviette. Să pot juca pe această scenă a fost dorința mea de mică, dorință insuflată de răposatul meu tată, care m-a călăuzit pe drumul actoriei.

- Victor Hellstorm, un prieten de nădejde! Îmi pare rău, domnișoară, de pierderea suferită acum un an... Sunteți puternică!

- Sunt cum și-a dorit el să fiu: demnă, pregătită, gata să îmi continui drumul.

- Fiți sigură de aceasta! Dar să continuăm: întreg teatrul este nerăbdător să vă cunoască, spune directorul, zâmbitor.

Domnul Thomas Heliade era un om scund, plinuț, cu păr puțin, ușor de influențat, dar un adevărat împătimit al artei. Încă de mic, provenind dintr-o familie înstărită, a admirat arta și căile ei. Cunoștea un talent încă din prima clipă în care îl vedea. Era o prezență hazlie, jucăușă, dar care impunea respect exact când trebuia.

Lângă el, Riviette, proaspătă actriță, părea o închipuire: buclele ei maronii, care îi cădeau greu pe umeri, împletite cu privirea ei impunătoare și neclintită, atrăgeau orice atenție, fie ea feminină, fie masculină. Tatăl ei aranjase totul ca ea să fie primită cum se cuvine la Londra, aceasta fiind ultima lui dorință: comoara lui să fie actriță. Acum se întâmplase: trăia într-o căsuță la marginea Londrei, juca seară de seară pe scena teatrului englezesc și frângea inimi tot mai multe cu fiecare zâmbet pe care îl arăta. Riviette crescuse în cei șaisprezece ani și devenise o adevărată domnișoară, plină de respect, corectitudine și mândrie.

***

Șase luni au trecut ca prin vis. Noua actriță și-a cunoscut colegii, a început să lucreze cu ei, venea la repetiții la timp și își punea întreg sufletul în piesele de teatru. Deja era apreciată de toată lumea, iar Thomas Heliade nu putea fi mai mulțumit de distribuția sa. Toți actorii se înțelegeau foarte bine cu frumoasa domnișoară, iar Cornelia Castelle, una dintre actrițele mai vechi de la teatru, o fată  de înălțime medie, cu părul castaniu și ochi căprui, care avea, însă, aceeași vârstă cu Riviette, se apropiase atât de mult de aceasta încât își petreceau aproape toate zilele împreună. Totul mergea minunat, iar Londra avea să primească o capodoperă.