Niciodată al meu

Capitolul 2: știam că mă vei găsi

***chapter song***

Ross Copperman - Holding on and letting go

"It's everything you wanted, it's everything you don't
It's one door swinging open and one door swinging closed
Some prayers find an answer
Some prayers never know
We're holding on and letting go.

Sometimes we're holding angels
And we never even know
Don't know if we'll make it,
But we know,
We just can't let it show."

***

Era o dimineață superbă de primăvară. Riviette s-a trezit zâmbitoare și plină de viață cum nu se mai trezise de mult timp. Acum, însă, avea cu adevărat motive să râdă, să se bucure de tot ceea ce o înconjura. Era prima zi din ultimii șaisprezece ani în care nu se mai simțea singură.

Se îmbrăcă repede într-o rochie verde cu flori și fără mâneci și se grăbi să iasă din camera ei. Coborând scările casei, strigă la Liddy, femeia blonduță care îngrijea casa.

- Liddy, bună dimineața! Nu este o zi superbă? spuse Riviette.

- Bună dimineața, domnișoară Hellstorm! Este foarte adevărat că este minunată. Vă pregătesc masa? o întrebă femeia repede.

- O, nu, Liddy, nu am timp să mănânc. Trebuie să îi scriu o scrisoare Corneliei în care să îi spun despre Eliot. Nu pot avea răbdare până se întoarce de la mama ei! rosti repede actrița în timp ce se îndrepta spre camera de zi. Liddy, mai am însă nevoie de ceva de la tine înainte, se opri din mers fata, întorcăndu-se spre femeia care o privea uimită de entuziasmul ei din acea dimineață.

- Sigur, domnișoară, orice. Vă ascult!

- Am nevoie să găsești adresa conacului Heathrow, Fendern. Trebuie neapărat să îi scriu și lui Eliot să văd dacă a ajuns cu bine, rosti fata agitată, spunând ultimele cuvinte cu voce joasă, mai mult pentru ea.

- Bineînțeles, domnișoară, chiar acum merg să îi spun birjarului.

- Minunat! Între timp, eu sunt la birou dacă este nevoie de mine, spuse Riviette reîndreptându-se către camera de zi, fredonând o melodie veselă în surdină.

Odată ajunsă, fata se așează la masă grăbită, trase scaunul lângă geam, luă o foaie și un stilou și a început să scrie:

"Draga mea Lia,

Sper că ai ajuns cu bine la mama ta și că drumul nu a fost prea obositor. Îți scriu, deoarece nu am mai avut răbdare până te întorci pentru a-ți povesti despre Eliot. Ești prietena mea și simt o nevoie nebună să îți împărtășesc toate gândurile și simțămintele mele.

Eliot este extraordinar. Nu s-a schimbat deloc sau, poate, nu mi-a arătat mie că s-a schimbat. Este același băiat timid, liniștit și responsabil de acum șaisprezece ani. Seara trecută nu am apucat să vorbim prea multe, pentru că a trebuit să plece din oraș pentru câteva zile pentru a rezolva câteva probleme la Fendern, la conacul tatălui lui. Ai idee cum am aflat că este din marea familie Heathrow? Din ziar! O simplă coincidență! Tocmai citisem zilele trecute despre domnul David Heathrow şi fiul său, Eliot, cum că sunt în căutare de oameni pentru noua bucată de pământ pe care au cumpărat-o. O, Lia, nici nu am apucat să îl întreb cum a trăit alături de familia adoptivă!

Aseară am avut timp doar să îi spun câte ceva despre mine și despre trecutul meu. Li, nu îmi venea să cred că este în fața mea, că îi vorbesc! Mă privea cu atât de multă căldură și îmi fusese așa de dor de cuvintele lui duioase.

Dar, Lia, el nu știa despre Aiden... A fost devastat. Abia am reușit să îi spun. Despre el, el al meu, nu am mai vorbit de acum paisprezece ani, când am aflat despre moartea lui, exceptând, bineînțeles, seara destăinuirii mele în fața ta. Eliot a părut atât de descurajat, atât de pierdut, că mi-a fost teamă că se va pierde cu firea. A trebuit să fiu puternică, chiar dacă în mine se rupea, parcă, ceva.