Focul bate mereu apa

Familiarizarea

   Au intrat. Era cea mai mare camera pe care au avut-o fetele din cele peste 30 de vile si hoteluri. Camera era tapetata cu aur.  Aveau un covor rosu care se extindea pe toata camera si mobilierul era mov si era de stil romantic.In marea incapere, erau trei paturi. Toate acoperite cu o dantela rosie cu model floral. Mai era si un dulap, un birou, o masa, trei  masute de aranjat, pe care erau asezate cutiute cu cercei  oglinzi, un fotoliu, ladite la capetele patului si multe tablouri cu niste oameni imbracati intr-o roba rosie. Asa oare sunt imbracati mama si tatal lor?

- Si asta e dulapul vostru! exclama Lam zâmbind.

- Si cu ce ne imbracam noi? intreba Katy.

- Desigur, in hainele pentru lopperi.

- Orice ar fi aia, poti te rog sa ne arati care sunt? intreba Lola.

- Pai fiecare are dulapul lui. Lola, asta e al tau, Katy, il ai pe ala de langa tabloul cu un cal si tatal tau  pe el, iar tu, Rose, pe ala care a ramas. Fiecare are paravanul ei. Si aici sunt hainele cu care trebuie sa va imbtacati.

   Fetele isi pusera hainele pe ele, dar se plangeau ca erau cam mari. Imediat il strigara pe Lam.

- Uite cum se face!

   Lam iar facu acea minge de foc si I-o dadu lui Rose, de data asta.

- Acum, Lola, Katy, apropiati-va! le ordona Lam. Si Rose, da in ele cu focul!

- Nu voi face asta! Le voi omora! tipa Rose la Lam.

- Ei! Daca vreti sa aveti haine largi la festivitate! ofta Lam.

- Pai, daca dai cu focul in noi, ne arzi!

- Doamne, ce prostite! Kolibrienii sunt rezistenti la foc. Ei nu se ard si ei nu simt caldura focului. Doar pe cea a soarelui! spuse Lam zambind.

- Rose pana la urma, fara sa se gandeasca vreun pic, arunca flacara spre Lola. Si ca prin minune, hainele nu mai erau asa de largi. Apoi Lam ii mai dadu o bila de foc, si Rose arunca cu ea in Katy. Normal ca si hainele ei s-au micsorat. Ele se uitara mirate la maneci si in jos. Acum a venit randul lui Rose. De data asta Lola a dat cu mingea de foc in ea. Acum se puteau duce la festivitate. Coborara scarile, iar afara le astepta un fel de trasura fara cai. Lam le deschise portiera. Acea trasura era din...diamant.Mh. Interesant.  De obicei ploaia era cu diamantul. Stropii de ploaie sunt des caractezati cu diamantele. Dar acum singura intrebare a lui Rose era "Cand vor merge la judecatorie", a lui Lola "cand vor invata stapanirea focului" si se pare ca doar Katy se gandea la mama lor. Urcara in caleasca ciudata. Scaunele erau foarte pufoase. Multi oameni erau pe langa trasura lor aplaudandu-le. Ajunsera la o scena inalta. Iesind din trasura, usile s-au inchis automat. Minunat! Aveau cam 100 de scari de urcat pana sa ajunga la marea scena unde trebuia sa le vada toata lumea din Kolibrid! Pai, erau obisnuite cu aparitiile la stiri cu subiectul testamentul parintilor! Si sa nu mai vorbim de petrecerile la care erau invitate, ele fiind in centrul atetiei si la care domnul Dayl si-a gasit o amanta despre care lumea nu prea stia pentru ca el se deghiza intr-un om obisnuit cand mergea la dansa. Si ea venea la casa familiei Dayl fara sa stie nimeni uneori in vazul doamnei Dayl, ea de frica domnului Dayl nu zicea nimic. Si asta isi aminteau fetele cand urcau pe acele scari. Mai era si cald! Au ajuns! Lumea le aplaudau si le facea galerie "Dir lyroa" care habar nu aveau ce inseamna! Dar ele zambeau, nestiind nimic din ce se intampla. Dupa Lam tinu un discurs de vreo...3 minute despre cat de norocosi sunt ca ei le au pe printese. Wow! Oamenii tipau atat de tare, incat printesele mai aveau un pic si surzeau. Ele incercau sa para ca niste fete...care nu sunt deranjate de spargerea timpanului lor. Dupa asta, au mers iar la castel si s-au imbracat in alte haine pentru a merge la judecatorie. Trasura de diamant le-a condus din nou acolo, si bineinteles, nenumaratii fani. S-a oprit trasura Au ajuns. Era o poarta neagra, parca arsa. Avea o curte foarte mare in care puteau incapea doua balene albastre. Ah... paparazzi! Erau peste tot. Dar nu aveau camere de fotografiat. Erau niste flacari care se deplasau cativa centimetri de mana, cum ziceau ei, "huflegos"-ului. Insfarsit intrara dupa sute de mii de ani. Lam deschise o usa de lemn pe care era desenat un soare, conturat cu foita de aur. Toata lumea era cu nasul pana la pamant. Erau 100 de oameni in judecatorie. Cu judecatorul, 101. Sala era plina de tablouri cu barbati care purtau robe rosii si plictisitoare. Nu au putut sa nu observe peretii acoperiti cu un covor visiniu si sticla care tine pe post de podea. Erau 9 pupitre, unul al judecatorului care era in capatul acelei cladiri. Judecatorul se ridica si dadu buna ziua in germana. Apoi toti oamenii de acolo se asezara in pupitre. Lam le invita sa ia un loc pe scaunele din fata judecatorului.

- Lam, pe tine te-am chemat! spuse judecatorul.

- Banuiesc ca vom vorbi despre printese. spuse Lam.

- Da. spuse scurt judecatorul

- Ce am facut? intreba Rose.

- Nimic.Doar faptul ca Lam v-a adus aici inainte de a implini vârstă de 18 ani. Deci Lam, de ce le-ai adus aici inaint...

- ...E de a implini varsta de 18 ani, stiu, stiu! exclama Lam plictisit. Le-am adus aici pentru ca erau singure in Lumea-de-Jos. Bunicii din partea Majestatii Sale, Regina, au decedat, iar din partea Domnului Dayl...bine, ei sunt in viata, dar daca le luau in grija lor, ei le strecurau la fiecare masa cate un gram de drog. Asta a fost singura solutie.

- Te inteleg! Dar rudele?

- Acum vad ca-si fac bagajele sa mearga la Berlin sa le sustina pe fete sa nu fie singure.

- Si noi o sa ne ducem acasa? intreba Katy cu frica in voce.

-  Pai acum asta e casa voastra! exclama Lam cu un zambet larg si calduros pe fata.

- Si rudele?

- Am un plan! exlama Lam fericit.

- Nu avem timp de planuri! Marile voastre, veti sta aici, in Kolibrid.  Lam, vino cu mine sa discutam ceva in camera de alaturi! zise politicos judecatorul. Maestatea voastra, serviti-va cu prajituri de la bufet!

   Ajunsi in camera, pentru Lam si pentru judecator, erau pregatite niste bauturi de culoare albastru inchis. Se asezara amandoi pe fotolii rosii din piele. Lam incepu discutia:

- Nu am mai fost aici de ani de zile!

- Uite Lam, Mariile Sale se vor acomoda foarte greu. Asa ca tu trebuie sa intri in rolul de profesor si sa le explici totul in mai putin de o saptamana.

- Totul? intreba Lam pe un ton copilaresc.

- Totul.

- Si marile secrete?

- Nu nu nu! Alea cand sunt regine.

- Mi-era teama ca trebuia sa le spun de...

Lam intrerupse pentru ca era sa dezvaluie cel mai mare secret al castelului pe care doar marile regine il stiau. Si Lam.

- Te inteleg, Lam. Un secret alt secret pe care era sa mi-l spui!

- Si regina?

- Asta e un subiect penteu data viitoare, Lam! Acum e timpul sa te relaxezi ca peste cateva minute, trebuie sa iesi pe usa aia, avand grija de niste pustoaice de 15 ani.

   Lam apoi se ridica de pe fotoliu si cu o fata de dezamagit, pleca spre usa. Era suparat ca judecatorul le-a numit pe printese "pustoaice de 15 ani"

- Lam, Lam, Lam! Te rog! Suntem prieteni! De ce pleci? intreba judrcatorul pe un ton de mila.

- "Pustoaice  de 15 ani"? Sunt totusi printese. Ar trebui sa te spun printeselor. Si oricum, daca le-asi spune, nu s-ar fi suparat pentru ca ele au un comportament de printesa. spuse Lam calm, subliniind "printesa".