p e n n y
Fug repede în casă și deschid ușa camerei mele.
Camera mea e plină cu titluri, fotografii și articole de la The Beatles.
Lăsându-mi geanta pe pat, îmi deschid dulapul și iau o cutie din el.
Deschizând cutia, iau câteva lucruri.
O lumânare, jurnalul meu și două fotografii de-ale mele.
Închizându-mi ușa camerei și blocând-o, sting lumina și aprind lumânarea.
Punându-mă în genunchi în fața lumânării, pun prima fotografie lângă lumânare.
Era o fotografie de-a mamei mele.
A fost diagnosticată cu cancer când eu eram mică, iar ea a murit un an mai târziu.
Nu prea am amintiri cu mama.
”Hei, mamă. Am nevoie de un sfat.” Zâmbesc.
”În școala mea e un băiat, care brusc începe să vorbească cu mine și mi-e frică. Faptul că n-am vorbit până acum cu băieți, în afară de tata și Luke, e.. înfricoșător. Am optsprezece ani și nu am fost sărutată sau atinsă. Am senzația că o să se întâmple ceva, ceva îngrozitor.” Șoptesc.
Luându-mi jurnalul, îl deschid la o pagină la întâmplare.
Jurnalul acesta include versuri și citate din The Beatles.
Ce o să apară o să fie răspunsul mamei.
Mă bucur că părinții mei m-au numit Penny Lane.
Cei mai mulți dintre oameni se așteaptă să-i urăsc pentru că m-au numit așa, dar se-ntâmplă să-mi placă.
De la Lennon până la Harrison, au devenit o parte din viața mea.
Ei erau ca și răspunsurile mele.
Citind citatul, am rămas surprinsă când l-am văzut.
”Las-o așa.”
*ziua următoare*
”Deci, cum a fost la plajă?” Luke întreabă, în timp ce conduce.
”Cum de știi că am fost la plajă?” Întreb cu curiozitate.
”Ashton mi-a spus.” E tot ce-a spus.
”Ei bine, a fost frumos într-un fel ciudat.” Spun cu răceală.
CITEȘTI
virgin lips. » irwin. au. romanian.
Fanfiction"Deci, n-ai mai fost niciodată sărutată, eh?" credits to lilacniallpls.