cunoscuţi pe internet • nu citiți

vizită

Fata din faţa mea parcă nu semăna cu Allison. Nu, chiar nu semăna. Părul ei, lăsat ca întotdeauna să cadă în valuri pe umerii albi, nebronzaţi, a fost îndreptat cu placa ei ceramică încă de dimineaţă, făcând-o să pară că şi-a schimbat stilul. Avea un zâmbet larg pe buze, iar gloss-ul ce îl avea de obicei întins pe ele lipsea, şi i-am aruncat o privire enervată, plină de reproş, pentru faptul că nu mă înţelegea. Ryan nu a fost şi nici nu va fi un posibil partener pentru mine– şi nici nu va fii–,  a dovedit-o încă din momentul în care era clar că era cineva între noi, iar el a lovit totul cu piciorul, flirtând cu o brunetă. În momentul în care i-am spus-o, mă simţisem bine, sperând să sufere. În sinea mea râdeam pentru acest fapt. 

– Eşti ciudată, a spus. 

– Iar tu eşti ciudată împreună cu mine, i-am întors-o.

– Ascultă-mă, a zis, bătând din palme în faţa mea. Ryan. Te. Place. Probabil stă şi suferă acum, cu mâna pe mouse şi încearcă să îţi trimită un mesaj, spunând că îi pare rău.

– Mda, şi eu la fel, am spus, punând o mâna pe inimă. 

M-am întors cu spatele şi am luat o gură mare de aer, pentru a-mi împrospăta gândurile. Aveam de gând să-l uit, să îi şterg numărul din telefon şi să-i ignor apelurile şi mesajele de pe el şi de pe site. Ştiam că a fost o idee greşită să o las pe Allison să mă facă să îmi fac un cont pe un site de oameni care îşi caută perechea. Ce-a fost în capul meu? În acel moment, cum am putut să am şi cea mai mică speranţă că poate mă voi îndrăgosti?

În plus, băieţii sunt la fel. Am căscat, plictisită, şi i-am alungat din mintea mea. Nu meritau nici măcar un gând despre ei. Destul! am ţipat, către mine, în minte. 

Am stat tăcută restul orelor, spre binele meu: nu vroiam teme în plus, mai ales de la profesoara care preda georgrafia – "profesoara" Andrews. Puteam paria pe o mie de dolari că mă ura în momentul de faţă, dar i-am făcut jocul şi am zâmbit politicoasă, încercând să uit de nota de patru pe care o primisem cu o oră înainte. Şi nota de doi, şi încă un patru, şi toate celelalte... E în stare să mă lase corigentă, dar asta nu se va întâmpla. 

Înainte să îmi iau privirea de la ea, am primit un mesaj printr-o hârtie mototolită dintr-un caiet de matematică. Am ridicat capul şi am văzut-o pe Allison mimând cu buzele "Deschide-l". Tocmai din acest motiv am mimat, la rândul meu, "Nu-mi arunca gunoaiele tale pe banca mea", şi m-am ridicat, punându-l la coşul de gunoi. Am zâmbit la întoarcere, ştiind că blonda de lângă mine va avea o criză după ora asta. 

– O să vorbesc cu Ryan, să ştii, a zis Allison, pe hol, în timp ce ne făceam loc să ieşim din şcoală. Şi o să-i spun că-l placi. Şi că îţi pare rău.

Am încercat să vorbesc şi să-i dau o palmă prietenească în umăr, dacă nu să o lovesc de-a binelea, dar mi-a pus mâna pe gură şi a spus, aproape ţipând, că e rândul ei să vorbească, având în vedere că mesajul ei din timpul orelor a fost aruncat la gunoi, împreună cu gândurile ei de a rămâne calmă.

– Cum spuneam, aşa o să fac, a terminat. Punct.

Şi cu asta, m-a lăsat cu ochii-n soare, fără să am pe cineva cu care să ajung acasă. M-am îmbufnat şi l-am văzut pe Xander, făcându-mi cu mâna. Ai spus că nu ai chef de băieţi, m-a avertizat subconştientul meu. Am ignorat-o, pentru a nu ştiu câta oară, şi mi-am îndreptat paşii spre brunetul care mă aştepta.

– Gata şcoala? a zis zâmbind. 

Am dat din cap, zâmbetul lui molipsindu-mă, zâmbind şi eu la rândul meu.