cunoscuţi pe internet • nu citiți

telefon

Înainte să citiţi:

Da, ştiu că a trecut multă vreme de când nu am mai postat. Îmi pare rău.

Da, ştiu că e un capitol scurt, însă în momentul de faţă lucrez la următoarele două. 

Sper să vă placă.

_________________________________________________________________

- Deci? a întrebat Allison, dând cu degetul pe ecranul telefonului meu.

- Deci, nu i-l voi da.i-am răspuns simplu, butonând telecomanda.

A strâmbat din nas şi a continuat să se uite la conversaţiile mele cu Ryan. De ce să ascund ceva? A trecut o săptămână de când ne-am cunoscut, şi trebuie să recunosc, e chiar... drăguţ. Însă aseară, a făcut ceva ce nu mă aşteptam să facă. Mi-a cerut numărul de telefon. Pe moment, nu am ştiut ce să fac. Pot să am încredere sau nu în el? Ei bine, acum sigur îmi trece prin minte întrebarea, "Dar ce poate face cu un simplu număr de telefon?". Dar pe lângă ea, vin şi răspunsuri cât de cât ciudate: "Dacă îl dă la altcineva?", "Dacă vrea să îmi facă o farsă?", "Dacă este doar un pedofil care îmi vrea numărul de telefon?", şi multe altele. 

Am oftat nervoasă când am văzut că nu era nimic de vizionat la televizor. Am trecut peste aceleaşi canale de trei ori, însă nimic. 

- Haide. Te rog. Stau aici. Şi dacă se adevereşte ceva din ce ai zis, îţi promit că îmi rad jumătate din părul de pe cap şi apoi mă angajez ca femeie de servici la noi la şcoală. a spus Allison, întinzându-mi telefonul. Am râs şi l-am luat. Are dreptate, într-un fel. Nu se poate întâmpla nimic rău, nu-i aşa?

"Hei. Dă-mi numărul tău de telefon.", am tastat, trimiţându-i mesaj lui Ryan - speram că e mai bine dacă îmi dădea el numărul lui. Peste câteva minute, a răspuns cu un simplu "ok" şi apoi a urmat şi numărul lui de telefon. Am băgat numărul în memoria telefonului şi am sunat. Allison purta un zâmbet larg pe faţa ei uşor pistruiată lângă mine iar eu simţeam, pentru prima dată după multă vreme cum palmele încep să-mi transpire şi să fiu emoţionată. Însă m-am liniştit atunci când a inchis. M-am uitat confuză către ecranul telefonului, însă toate emoţiile mi-au revenit atunci când am văzut că mă sună înapoi.

- Uite, încearcă să fie cavaler şi să te sune el. a glumit Allison, întinzându-şi spatele. 

I-am răspuns şi am dus încet telefonul la ureche. Mâna a început să-mi tremure. Oh Doamne.

- Hei. l-am auzit spunând. Avea o voce... o voce puţin răguşită, liniştită..

M-am agitat şi i-am făcut semn lui Allison să ia telefonul de la mine si să vorbească în locul meu. A dat din cap iar eu am insistat, până când şi-a ridicat palmele la acelaşi nivel cu umerii şi s-a dat jos de pe canapea, fugind în bucătărie. 

- Eşti... uh.. Keith, eşti acolo? a întrebat.

- Da... scuze. Am avut o mică problemă cu o prietenă, am spus, uitându-mă către bucătăria în care blonda s-a ascuns. 

- Ah. E ok. a răspuns simplu. Deci... ce mai faci? Totul bine cu şcoala? Adică... ai mai intrat în belele? a întrebat, râzând la ultima parte a propoziţiei. Avea un râs... molipsitor. Am râs şi eu, iar apoi i-am răspuns.

- Sinceră să fiu, nu prea. Totul a mers binişor. 

Încet, se făcuse seara, iar noi am continuat să vorbim. Povesteam, râdeam, cam acelaşi lucru care îl făceam şi înainte, doar că acum râdeam mai mult. Singurul moment în care am luat o pauză a fost atunci când Allison a trebuit să plece, aşa că am condus-o până la staţia de autobuz. De acolo m-am grăbit înapoi acasă pentru a începe o nouă convorbire cu Ryan. Primul apel a fost de două ore, iar următorul, nu mai ştiu, pentru că am adormit la telefon. 

Eram amândoi obosiţi, însă niciunul din noi nu voia să se culce. Din păcate am fost prima care a cedat şi a adormit la telefon. Când o zic aşa, sună puţin jenant...

În timp ce am vorbit, mi-am dat seama că suntem asemănători. De fiecare dată când încercam să fim serioşi, unul din noi pufnea în râs. 

Următoarea zi, totul a mers bine. Ca pe roate. Până la ora de matematică. 

Într-una din zilele trecute am dat un test... însă eu nu prea am ştiut nimic, fiindcă am fost mult prea ocupată să vorbesc cu Ryan sau să ies afară din casă. Nu sunt genul de persoană care învaţă... deloc. Deşi, îmi place să visez că voi avea note mari. Vreau note mari, fără să învăţ. Vreau să învăţ, însă tot timpul mă distrage ceva. Sau, nu am voinţa, orice variantă cred că e corectă...

Revenind, profesorul ne-a înmânat testele, iar eu am rămas mască. Era prima mea notă sub 5 la matematică din semestrul ăsta. Am vrut să-mi dau palme, pumni, orice, orice să fac doar pentru a da timpul înapoi şi să scriu răspunsurile corecte. Mi-am trântit capul pe bancă şi am început să-mi lovesc fruntea repetat până ce profesorul mi-a făcut observaţie. Am rostit câteva cuvinte fără sens pe care nici eu nu le-am înţeles şi am aşteptat ca ora să se termine. 

* 

- Nu e bine... nu e bine. Sunt sigură că dacă o voi ţine în ritmul ăsta, o să ajung pedepsită pe viaţă! am ţipat în telefon, agitată. Persoana cu care vorbeam a strigat înapoi să încetez cu ţipatul apoi a râs.

- Păi... sunt sigur că dacă te pedepseşte, timpul o să treacă repede. a vorbit, încercând să mă calmeze. M-am oprit de parcă ar fi zis cea mai mare prostie de pe pământ iar apoi am răsuflat nervoasă.

- Ryan. Nu voi mai ieşi afară. Nici măcar pe geam. Nu voi mai pupa telefonul şi nici calculatorul, şi ce e mai rău... m-am oprit o clipă să trag aer adânc în piept apoi am vorbit din nou: ...va trebui să învăţ toată ziua!

A râs din nou şi nu m-a luat în seamă. Nimeni nu mă ia în seamă!