𝐭𝐡𝐞 𝐡𝐚𝐜𝐤𝐞𝐫

1.00

Taehyung își terminase treaba, punându-și masca înapoi pe fata. Faptul ca era unul dintre cei mai mari hoți și spărgători de bănci, de acte și identitati, doar pentru a afla informații despre ceva ce-l interesa îl dezavantaja. Masca îl incomoda și trebuia sa nu scoată un sunet pentru ca dacă cineva l-ar fi cunoscut și ar fi comportat vocile, atunci și-ar fi dat seama cine era și-ar fi dat pe mâna poliției. In secolul XXI nu mai poti avea încredere in nimeni, dar poti face ce vrei fără condiții. Ura sa trăiască in lumea asta, dar trebuia.

"— Mai bine îmi salvam viața fugind de zombi..." bombani albatriul proaspăt vopsit, începând sa fuga, auzind focuri de arma. Polițiști degeaba primeau mulți bani dacă nu puteau prinde un puști de nu mai mult de 24 de ani, și totuși ei trebuiau sa fie intr-o condiție foarte buna pentru a alerga. Oricât de rapizi erau, Taehyung le-o lua înainte și asta îl făcea sa ranjeasca pe sub masca. Când luminile și sirenele se opriră, incepu sa meargă mai încet, dar tot alerga astfel încât sa nu fie prins. Le stia strategia și nu le mergea.

Tocmai terminase de spart computerul unei doamne de la banca, destul de fraiera încât sa screada ca este nepotul ei îndepărtat, ce avea o gramada de folderuri criptate cu informații confidetiale care-i trebuiau, dacă voia sa afle totul despre Jungkook și prieteni sai, avea sa se riște. Nici macar Jimin nu stia ce făcea, chiar dacă îl cunoștea de patru ani și jumătate. Pana acum fusese la o alta facultate, una de arhitectura, dar cum era in al trei lea an trebuia sa se ducă ca designer, la facultatea de arte. Oricum, așa avea posibilitatea de a vorbi cu Jungkook. Nu stia ce vazu special la băiatul acela, dar îi plăcea temperamentul său și voia sa afle motivul acestuia.

Avea toate dosarele despre prietenii sai pe un stick usb alb, o culoare pe care nu o poti pierde având in fata faptul ca tot ce avea el era negru, iar culoarea neagră sau culorile închise erau cele mai folosite. Doar nu era prost sa folosească un stick negru, nu? Inafara de Yoongi, ce era colegul sau de camera la cămin și Jimin, nu stia pe nimeni, și nici pe cei doi așa cum voia el. Yoongi era distant și nu spunea prea multe, iar Jimin vorbea mult și fără sens uneori, dar dacă-i plăcea sa vorbească era o problema? Pentru Taehyung, da. Nici nu stia cum puteau unii oameni sa vorbească fără sens.

"— Hey Kim! Ce faci?" o voce se auzi, provenind de la casca sa. Stia ca avea un colegul cu care discuta, dar nici unul nu stia numele celuilalt, cel puțin Taehyung nu-i stia nici numele de familie, dar nu-i pasa. Vorbea direct, fără a pronunța vreun nume. Eneori îl enerva și nu era prea confortabil cu asta, dar asta era.

"— Nimic, ce vrei sa fac?" comenta cel mare și își vazu de drum, începând sa fuga din nou. Focurile de arma iar îi făceau capul calendar, iar băiatul ce vorbea prin casca îl enerva și mai tare. Acel băiat avea mereu o teorie despre orice și niciodată nu se lasă bătut pana nu termina sa vorbească, mai ales ca dacă era întrerupt o lua de la capăt, deci trebuia sa ai răbdare.

"— Pai, draga Kim, din moment ce ai casca pornita și se aud focuri de arma, faci ceva și ceva ce nu vreau sa faci!" tipa băiatul prin casca, Taehyung tresarind. Nu-i plăcea când cineva tipa la el, copilăria lui nu fusese cum trebuia și sa tipe cineva la el îl făcea sa-și piardă de tot concentrarea. Când ajunsese la cămin, urca scările mai rapid ca niciodată și intra in camera sa fără sa bata, văzându-și colegul de camera și pe Jimin făcându-și nevoile carnale. Macar dacă o făceau acasă la Jimin, nu intr-o camera mică.

Albatriul nu spusese nimic și se așeza pe patul sau, pe celălalt pat fiind cei doi, acum uitându-se unul la altul. Nu credeau ca vor fi prinși, sau macar ca Taehyung se va întoarce acasă, dar asta se întâmpla când esti oribit de hormoni și nu închis usa. In toate filmele se închideau ușile și ei sigur s-au uitat la unul. Rase când îl vazu pe Jimin îmbrăcându-se și plecând din camera cu Yoongi pe urmele sale. Spera doar ca se duceau la ei acasă, mai ales ca ambii mergeau ca doi pinguini ce-l făceau pe Taehyung sa rada și mai tare. Când Jimin îl observa pe Taehyung se uita urat, de parca ar fi vrut sa-l ucidă din priviri.

Când rămăsese singur in camera, își scosese laptop-ul introducând USB-ul in el. Multe fisiere apurura pe ecran, cu pozele de bulenit ale celor 6. Informații plictisitoare se aflau in acele foldere și asta îl enerva. Muncise atât doar pentru a afla ce fel de grupa de sânge au? Sincer, se aștepta la asta, dar spera sa nu fie chiar așa. Când dădu de Jungkook, citi cu atenție absolut tot, dar vazu ca după pagina cu informațiile plictisitoare pe câte toți le aveau, mai era una, cu diferite date.

" 2.4.2016, 4.2.2016, 3.3.2017, 3.3.2018 și 12.7.2019.." citi Taehyung cu voce tare mai sa scape laptop-ul. Stia ce însemnau aceste date și nu era de mine. "Va informam ca deținutul a fost eliberat in 2013, acum mai exact se împlinesc 7 ani de când Jeon Jeongguk a omorât-o pe Lalisa Monoban, va așteptăm cu detalii" spuse un bărbat ce se ocupa de știri. Era o știre confidențiala, nedifuzata la televizor. Nu stia ce se întâmplase, dar avea sa afle.

"— Kim, mai ești?" vorbi iarăși bărbatul din casca după un timp de tăcere. Cred ca stia ca nu voia sa fie interupt, dar mult prea șocat și mult prea atent la ce făcea ca sa-i răspundă, dar totuși avea nevoie de ajutorul lui. Trebuiau sa se întâlnească și sa caute împreuna informații despre așa zisa Lalisa Monoban și de ce Jungkook ar fi făcut așa ceva.

"— Și încă cum..." îi răspunse intr-un final. Avea sa afle adevarul cu orice preț, dar pentru a face asta trebuia sa se apropie de Jungkook destul de mult încât sa aibe încredere in el. Cea mai dificila misiune și sigur era mai greu decât ce făcuse azi, cât pe-aci sa fie prins.

#1087 de cuvinte