𝐭𝐡𝐞 𝐡𝐚𝐜𝐤𝐞𝐫

1.06

Taehyung doar stătea și își bau cafeaua in liniște. Satenul stătea in picioare, privindu-l urat. Nu-l suporta și voia sa plece, dar Yoongi se ridica și pleca pe usa, Jungkook având ocazia sa-l urmărească. Trebuia sa-l consulte și nu avusese timp pentru ca o anumită persoana adora sa strice momentele altora, orice fel de momente. Plecată din cafenea, îndreptându-se spre parc, blondul încă având lacrimi in ochii. Se ura pe sine pentru ca era așa de vulnerabil, dar avea sa se schimbe.

"— Și...ce anume ti-a spus Jimin?" îl întreba satenul când se asezara pe o banca, fiind nedumerit. Nu stia de unde pornise toată scena aceea din cafenea sau ce simtea Yoongi, dar dacă îi spusese de sărut și el încă era bine cu asta, atunci nu avea de ce sa se îngrijoreze, dar dacă nu stia, atunci asta nu era bine. "— Yoongi trebuie sa spui dacă vrei consultație nu? Și stii ca nu suntem in filme ca sa zic replici de genul 'poti sa nu-mi spui dacă nu vrei'. Tu doar spune." rase Jungkook ca sa mai elimine din atmosfera tensionata și plictisitoare.

"— Mi-a spus de sărut, stai liniștit. Dar dacă el te place, sa te placa. Oricum, in curând vei fi și tu luat și sunt sigur ca nu va tine mult. Nu voi uita niciodată ce mi-a zis mama când eram mic. 'Dacă iti vei face o prietena acum, la vârsta asta frageda, sa nu te gândești cumva la planuri in viitor pentru ca divorțați după nici o luna'. Deci n-ai avea șanse sa se întâmple ceva între tine și el, chiar dacă ați fi doar..împreuna. Sper." spuse ultima parte in șoaptă, mai trăgând o gura de aer. "— Și a spus ca vrea sa fie cu tine, sa nu mai aibă nicio legătura cu mine și ca totul a fost pentru câteva nopți având nevoie de afecțiune. Dar dacă tu-l vei răni și-ti va cere afecțiune, sigur te va înșela cu altul. Nu neaparat cu mine. Plus, nu e cine credem noi ca e, e un profitor!" tipa și se ridica de pe banca, ridicându-și mâinile in semn de nervozitate.

Tot ce putu sa facă Jungkook era sa-l calmeze și sa vorbească cat se poate de deschis cu el. După o discuție plictisitoare cu băiatul-pisica așa cum îi plăcea Jungkook sa-i spună prietenului sau, pleca in oraș sa se plimbe. Cu Yoongi vorbise mai aproape doar despre faptul de cum ar vrea sa-și schimbe comportamentul și sa devine din ce in ce mai rece, dar lui Jungkook nu-i pasa asta. Îi spusese deja ca era o idee buna, adică și el făcea asta și mergea sa intimideze alte persoane, iar dacă asta își dorea sa facă, nu-l putea opri nu? Oricum, rra atent la altceva, sau mai bine zis altcineva.

Un băiat cu parul închis la culoare, de un albastru negru înfricoșător, o glugă de la un hanorac albastru pe cap și casti tot albastre pe urechi. Taehyung avea și el o culoare închisă la par și aceleași lucruri pe care le puteai găsii pe corpul necunoscutului, îi atrase atenția baiatului, dar acest doar se uita in spate și o lua la fuga. Sigur era Taehyung și , i se păruse extrem de suspicios faptul ca in cafenea purta altceva și nu avea deloc accesorii, sau macar casti. Ceva era dubios și incepu sa se îndrepte spre biblioteca, voia sa găsească ziarele cu el de acum câțiva ani. Nu stia de ce, dar trebuia sa-și ascundă toate dovezile dacă Taehyung încerca ceva.

In Seul totul era suspicios, oamenii ce stau la colț de strada așteptând ca alți sa-i salveze, maștile ce erau purtate permanent. Nu știai ce se ascundea sub fiecare masca. Ceea ce era destul de misterios. Dacă fiecare își lasa zâmbetul sa-și arate partea de după masca in fiecare zi, poate zilele, săptămânile, lunile nu mai erau așa de plictisitoare și nu te mai fereai atât de oameni ce iti făceau cu ochiul pe sub ochelari și căciula. Jungkook mergea și el cu masca pe fata și cu căciula sa roșie pe cap. Suvitele dese ce-i acopereau fruntea și o parte din urechi zburdau in bătaia vântului pe o perioada lunga de timp, având in vedere ca alerga de câteva minute.

Isi uitase ghiozdanul pe care de obicei îl cara mereu cu el, asta dezamăgindu-l un pic, dar reveni la a zâmbi ștrengar la gândurile sale pe sub masca. Adevărat ca și el purta una in timp ce tocmai spusese ca nu-i plac, dar de ce sa fie singurul care nu poarta una? In ghiozdan avea caietele sale de desen și creioanele sale grafice care au fost mai scumpe decât castile sale, și se bucura ca le primise de la alte persoane care știau de talentul și pasiunea sq. Ii plăcea sa deseneze și chiar avea talent, un talent ce nu se vedea prea des in Seul. Dar nu voia sa fie recunoscut drept un pictor fabulos sau un desenator măreț, voia sa aibe toate desenele acelea păstrate pentru el.

In parc, intr-un loc mai retras de vazul lumii, cu un leagăn atârnat de un copac vechi, Jungkook obișnuia sa stea și sa se uite la luna seara, la câini care mai rătăceau in partea uitată de parc, de frunzele care zburau prin cerul albastru de mai multe nuanțe și se bucura de sentimentul de liniște pe care-l avea in el atunci când pixul și creioanele făceau mici zgomote le foaia un pic galbena din blocul sau de desen. Se așeza pe leagăn și incepu sa se dea pe el, gândindu-se dacă sa mai stea mult sau sa plece la biblioteca care se despărțirea de unde era el printre niște scari multe, dar spre surprinderea lui, băiatul suspicios de mai devreme îi întrerupse gândurile, el rămânând înlemnit la vederea feței cunoscute. Acum Taehyung avea un frate geamăn sau ce? Nu vorbise atât de mult cu blondul ca sa treacă mai mult de zece minute și sa aibă timp sa se schimbe.

"— Hey Jungkook! Ce faci aici?" întreba Taehyung zâmbind pătrățos, dar tot ce facu Jungkook era să-l ignore și sa își întoarcă privirea spre banca murdara ce i se părea interesantă pe moment. Se ridica, dar o mâna i se plasa pe piept, oprindu-l din a se duce pe marile scări.

"— De ce nu vorbești cu mine!" exclamase supărat Taehyung, bătând un piciorul in iarba verde, sigur omorând niște nevinovate furnici, continuând cu intebarile și luându-și mâna de pe pieptul baiatului. Jungkook, vazand cum băiatul mai mare se comporta ca un copil, avusese șansa sa se îndepărteze și sa o ia la fuga strigând la rândul lui. Credea ca Taehyung era cel rău și intimidant, dar tocmai se descoperise ca era un precum.

"— Pentru ca n-am chef de un pedofil prefăcut!" urla Jungkook luând-o pe scările mari fugind și sărindu-le cât de repede putu, acum nemaiputând sa-l vada pe albastriu. Taehyung rămăsese surprins la porecla pe care o scosese pe gura satenul, chiar dacă o mai spusese odată printr-un mesaj, dar fără partea cu prefăcut. Atmosfera era ca și cum te-ai fi întâlnit cu un necunoscut și el te întreba dacă erai bine, doar ca Taehyung insista prea mult, iar insistenta in unele situați nu e buna.

"— Am înțeles ca așa vrei sa jucam!" facu băiatul cu mâna la scări și rânjind scoțându-si telefonul din pantaloni, cel mai probabil pentru a putea porni muzica. Jungkook doar privi inainte la clădirea mare și galbena. Incepu sa simtă o remușcarea fata de Taehyung, dar încerca sa o ignore. Intrase in clădire și întrebase de zona ziarelor, dar când ajunsese acolo, rămăsese stana de piatra vazand omul ce ținea in mâna și chiar citea ziarul cu el, fotografia lui veche alb-negru fiind observată foarte bine pe prima pagina.

"— Ah, hey Jungkook!"

#1336 de cuvinte