1.05

471 63 4
                                    



Jungkook se trezi cu jumătate de corp jos din pat și pe jumătate învelit. Se freca la ochii și trase draperiile pentru a putea intra lumina. Era destul de confuz. Nu stia cum ajunsese in patul sau. Tot ce stia era faptul ca azi-dimineața era la el in apartament, cât JIM nu era casa. Își reaminti toată scena de ieri și tot ce-i spuse. Dar nu stia cum de ajunsese sa doarma in camera lui și nu pe canapea cum plănuise, mai ales ca trebuia sa caute niște acte vechi ce erau la părinți acasă, ascunse de el de mult timp.

Era in același haine de ieri, dar cum nu mâncase aproape nimic, se dusese la bucatarie. Mirosea divin și se gândea cum de unii puteau sa mănânce la cantina facultăți. Erau bani pe degeaba. Chiar dacă banii pentru mâncate erau cuplați cu căminul de la facultate, tot erau bani irosiți din moment ce mâncarea era groaznica.

Un timp îndelungat, Jungkook stătuse la fratele sau cu o slujba bine plătită in Busan, dar se presupune ca in Seoul nu este chiar așa de ușor sa dai de o slujba așa de ușoară cum era aceea. Mai nou, dacă vrei sa te angajezi la o cafenea, trebuie sa ai relații, ceea ce el nu avea. Dar se descurca cu asta, chiar dacă poate asta era motivul 'de ce nu am eu o slujba care-mi place'. Se pricepea la multe, dar nu a la face ce nu-i place.

Îl vazu pe Jin ce gătea clătite și îi zambi. Bărbatul nu avea sa-l întrebe nimic pe Jungkook pe moment. Dar după ceva timp trebuia sa-l ia la întrebări, mai ales după ce-l găsise aseară dormind inconfortabil pe canapea. Băiatul mai mic mânca rapid și îi mulțimi bărbatului ce acum era vopsit mov. Avea și el sa vorbească mai târziu cu el, dar acum avea altceva de făcut.

Se îmbracă in hainele sale obișnuite, un tricou larg și negru cu niște blugi tot negri și teniși sai albi. Sa nu uitam de lanțul sau in forma de dreptunghi cu inițialele sale, ce i-au fost dăruite de mama sa când avea 14 ani. Își puse șapcă sa tip pescar pe cap, luandu-și telefonul și iubitele sale casti, ieșind din camera închizând usa cu cheia. Își puse căștile in urechi, melodia sa preferata de la Stray Kids ,,Young Wings" auzindu-se la nivel maxim in cele doua boxe mici. Iesi din apartament
nespunându-i lui Jin unde se duce cum își propusese in mintea lui.

Se îndrepta spre cafeneaua la care se întâlni prima data cu Taehyung și îl zări cu privirea pe Yoongi - prin geamul mare al cafenelei ce stătea singur band o cafea, la o masa de lângă geam ce avea o priveliște încântătoare. Continua sa înainteze cu pasi rapizi spre cefenea, intrând peste câteva secunde pe ușă, auzindu-se un clopoțel ce suna de 3 ori, însemnând ca un nou client era gata sa-și dea bani pe preparatele lor. Se așeza in fata lui Yoongi, acesta uitându-se ciudat la el, având o fata trista, in timp ce Jungkook își scoase căștile din urechi, punându-le in compartimentul sau spacecial și lăsându-l pe masa.

"— Hey!" saluta cu un nod in gât JK, după ceva timp de la concursul sau cu Yoongi de holbat și ignorat.

"— Hey! Nu te-am văzut!" saluta cu un zâmbet fals pe fata blondul, sorbind din cafeaua ce se afla intr-o cana de porțelan albă cu un mesaj albastru pe ea.

"— Foarte amuzant. Te-ai certat cu Jimin și el e acum cu Tae la cantina facultății?" spuse rapid Jungkook, Yoongi rămanand suprins, un chelner venind sa-i ia comanda după ceva timp de tăcere. Stia asta datorită faptului ca primise un mesaj de la Jimin. Era la curent și asta îi adusese un rânjet pe fata, chiar dacă stia ca nu-l avantajează cu nimic. Yoongi rase nervos și se uita in alta parte.

"— Ah, sa înțeleg ca ești mediu mai nou?" îl întreba blondul sarcastic, uitându-se direct in ochii sclipitori ai baiatului mai mic. Erau cei mai buni prieteni, dar in momentul de fata nu prea păreau a fi. In ultima perioada nu de mai înțelegeau așa bine, nu mai ieșeau des, se fapt nu mai ieșeau deloc și nu mai vorbeau totul ca înainte. Mai nou aflase ca Yoongi îl barfea. Cu niciunul din prieteni sai nu se mai intelegea bine, și asta doar datorită lui Taehyung.

"— Sa stii ca da" își lasă fata in jos, din partea lui Yoongi putând sa se observe acum doar buzele sale rozalii și mici, adorabile, formând un zâmbet mic. Nu stia de ce venise Jungkook la el, dar poate era mai bine așa. Adică nu-l mai văzuse de ceva timp și dacă-l văzuse nu vorbise cu el. Își ridica privirea și vazu ca Jungkook își bau liniștit băutura, uitându-se prin-prejur. "— Ce faci azi?" continua, acum având toată atenția satenului.

"— Mai nimic. V-a trebuia sa lămuresc niște lucururi cu Jin și sa merg pana la biblioteca mai pe seara, dar pana atunci sunt liber, de ce?" îi spusese și își ridica o sprânceană la întrebare. Își dădu seama ce avea de gând sa facă blondul, dar prefera sa o audă din gura lui. Mai ales după toate lucrurile întâmplate cu Jimin, stia ca avea nevoie de cineva sa-i fie alături in momentul ala, iar Jungkook pentru el era persoana potrivită, iar satenul se mândrea cu asta.

"— Vrei sa ieșim azi? Ca de obicei stii..." se rușina și își lasă privirea in jos, jucându-se cu cana din mâinile sale. "— Jimin..." îl auzi suspinând pe blond. Se aștepta la asta, dar de ridica de la masa și se dusese pe partea cealaltă, îmbrățișându-și prietenul de la spate, cu mâinile pe gandul sau, liniștindu-l când băiatul izbugni in plâns, neputând sa mai scoată vreun cuvânt, dar deja sa prinsese.

Clopoțelul cafenelei de auzi și pe usa intra persoana pe care chiar nu voia sa o vada in acea zi. Taehyung îi arunca o privire ucigătoare și sa așeza in fata lui Yoongi, fostul loc a lui Jungkook.









#1039 de cuvinte

𝐭𝐡𝐞 𝐡𝐚𝐜𝐤𝐞𝐫Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum